John Kerry solicită Congresului aprobarea intervenţiei militare împotriva grupării Statul Islamic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul american de Stat John Kerry a solicitat marţi Congresului să aprobe intervenţia militară lansată deja împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în Irak şi în Siria (SI), o autorizare juridică oficială de care administraţia se poate totuşi lipsi, potrivit „Le Monde” şi AFP.

Şeful diplomaţiei americane a pledat în cursul după-amiezii în faţa puternicei Comisii de Externe a Senatului pentru „autorizarea utilizării forţei militare” (Authorization for Use of Military Force, AUMF). Această „autorizare, sau AUMF, urmează să-i ofere preşedintelui  un mandat clar şi flexibilitatea necesară pentru a continua conflictul armat împotriva SI şi forţelor sale afiliate”, a fost cererea lui Kerry, oficial american citat de „Le Monde”.

Conform Constituţiei Statelor Unite, doar Congresul are dreptul de a declara război. Însă administraţia americană s-a lipsit până în prezent de acest cadru juridic, angajând intervenţiile militare în Irak şi în Siria împotriva SI în baza unor precedente ale AUMF, prima luată după atentatele din 11 septembrie 2001 împotriva Al-Qaida, talibanilor şi altor grupări „teroriste”, iar a doua în 2002 pentru a pregăti invazia în Irak.

Kerry a precizat că administraţia americană îşi va continua operaţiunile militare chiar şi în cazul unui refuz din partea Congresului.  În plus, oficialul american a adăugat că de de acord propunerea preşedintelui Comisiei, senatorul democrat Robert Menendez, de a „limita” această eventuală nouă autorizare la „trei ani”.

Coaliţia internaţională condusă de Statele Unite a efectuat - din august în Irak şi din septembrie în Siria - aproximativ 1.100 de atacuri aeriene împotriva unor bastioane ale SI, jihadişti sunniţi care controlează teritorii vaste din cele două ţări.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite