VIDEO Furtuna de zăpadă din SUA a provocat anularea a peste 1.800 de zboruri
0Furtuna de zăpadă din Statele Unite, care în prezent se îndreaptă spre nord-estul ţării, a provocat, joi, anularea a peste 1.800 de zboruri, precum şi extinderea perioadei de vacanţă în zeci de şcoli, relatează site-ul ABC News.
Locuitorii din nord-estul Statelor Unite au fost avertizaţi să rămână în case, deoarece sunt aşteptate ninsori abundente ce vor urca stratul de zăpadă la circa 35 de centimetri.
Aproape 2.000 de zboruri au fost anulate din cauza vremii nefavorabile în aeroporturile din Chicago, Cleveland, Michigan.
De asemenea, mai multe unităţi şcolare din New England şi New York au fost închise, vineri urmând să-şi suspende cursurile şi cele din Boston, conform anunţului făcut de primar.
Rafale puternice de vânt sunt aşteptate pentru vineri în nord-estul Statelor Unite, acolo unde temperaturile vor scădea la circa minus 23 de grade Celsius.
„Vom avea parte de multă zăpadă şi de mult vânt. Suntem îngrijoraţi cu privire la condiţiile din această seară, mai ales că din pricina vântului zăpada este viscolită”, a precizat Jason Tuell de la Serviciul Naţional de Meteorologie american.
Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a convocat Centrul pentru operaţiuni de urgenţă şi a rugat locuitorii să foloseasca mijloacele de transport în comun.
De asemenea, guvernatorul din Massachusetts, Deval Patrick, a cerut angajaţilor guvernamentali să părăsească serviciul la ora locală 15.00, pentru a nu rămâne foarte mult timp în exterior. „Aceste temperaturi sunt foarte periculoase”, a avertizat el.
Drumurile înzăpezite au făcut deja primele victime pe şoselele din Indiana, acolo unde o persoană a murit după ce un camion a intrat într-un autobuz plin cu pasageri.
Furtuna de zăpadă din Statele Unite este un prim test pentru primarul din New York City, Bill de Blasio, învestit miercuri în funcţie. „Ne concentrăm precum un laser pentru protejarea oraşului. Dacă nu este nevoie neaparat să iesiţi afară, vă rog să nu o faceţi”, i-a îndemnat el pe americani.
Citeşte şi:
VIDEO SUA, sub asaltul iernii. Ninsorile au făcut cel puţin 13 victime
Cel puţin 13 persoane au murit în cinci state din sud-vestul Statelor Unite, afectate de ninsori şi de ploile îngheţate, cu câteva zile înainte de una dintre cele mai importante sărbători din această ţară, a anunţat presa americană, citată de AFP.
Dacă aţi privit vreodată un fulg de zăpadă printr-o lupă, aţi observat cu siguranţă complexitatea incredibilă a acestor structuri. V-aţi întrebat vreodată cum iau ele naştere?
Iarnă neobişnuită în Orientul Mijlociu
Iarna îşi face de cap de mai multe zile în Orientul Mijlociu. Mai multe regiuni din Egipt, între care şi periferii ale capitalei Cairo, au fost lovite de un val de frig. Zăpada a acoperit Piramidele din Giza şi deşertul din împrejurimi, fapt ce nu s-a mai întâmplat de peste 100 de ani.