FOTO VIDEO Obama, comparat cu Hitler, Stalin şi Mao şi acuzat că se foloseşte de copii pentru propagandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unele publicaţii americane nu au privit cu ochi buni cadrul pe care preşedintele Barack Obama l-a ales pentru a anunţa măsurile pe care le va lua pentru a modifica regimul armelor.

„Exploatarea fără ruşine a copiilor aşezaţi drep obiecte de decor nu este nici pe departe nouă sau originală. De fapt, tiranii şi dictatorii au folosit copii drept recuzită de multe ori de-a lungul timpului”, titrează portalul infowars.com, după ce preşedintele american Barack Obama a anunţat miercuri modificarea regimului armelor de asalt.  

Site-ul este coordonat de americanul Alex Jones, jurnalist, realizator al unei emisiuni radio, scriitor, actor şi regizor. 

Exemplele invocate de jurnaliştii americani sunt însoţite de afişe, imagini şi fotografii de propagandă ale unor lideri totalitarişti precum Joseph Stalin, Adolph Hitler şi Hugo Chavez. 

Principala nemulţumire a americanilor este că schimbările se vor produce prin măsuri executive aplicate de Barack Obama, care îşi va asuma practic răspunderea pentru noua lege. Astfel, nu mai este nevoie ca aceasta să fie votată în Congres. 

Republicanii au reacţionat imediat şi au spus că în cazul în care Obama aplică unilateral legea, vor demara procedura de suspendare a preşedintelui american.

Luni noapte, senatorii statului New York au elaborat şi aprobat un nou regim al armelor, cel mai strict din istoria statului. Proiectul legislativ vizează în principal puştile, cartuşele de capacitate ridicată şi va presupune monitorizarea persoanelor care suferă de boli psihice şi au permis de armă.

Texas: „Arestaţi pe loc orice oficial federal care încearcă să aplice această lege!”

Un congressman republican a înaintat o propunere care ar funcţiona ca un embargo legislativ în Texas: chiar dacă membrii Congresului votează noua lege a armelor, ea nu va putea fi aplicată în acest stat, iar orice oficial care încearcă să o aplice va fi arestat pe loc.

De asemenea, reacţii există şi în societatea civilă. Pe internet circulă deja mai multe petiţii pentru demararea procedurii de suspendare a preşedintelui. 

Proiectul legislativ al parlamentarului texan se numeşte Legea pentru Protecţia Armelor de Foc şi ar anula practic orice lege votată în Congres sau promulgată de preşedintele Barack Obama prin asumarea răspunderii.

Texas este al doilea stat american care iniţiază un proiect pentru a scăpa de noul regim al armelor de foc. Săptămâna trecută, şi parlamentarii din Wyoming au trimis în dezbatere o astfel de propunere de lege. 

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite