Cum au pus americanii mâna pe un sistem de apărare antiaerian rusesc Panţir-S1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sistemul rus de apărare antiaeriană Panţir-S1
Sistemul rus de apărare antiaeriană Panţir-S1

Un sistem rus de apărare aerian Panţir-S1 a căzut în mâinile forţelor guvernamentale libiene şi predat americanilor care l-ar fi expediat la centrul naţional de informaţii aeriene şi spaţiale al Forţelor Aeriene ale SUA, potrivit revistei Popular Mechanics.

Armata americană intenţionează să transfere sistemul rus de apărare antiaeriană Panţir-S1 pe care l-a achiziţionat în Libia către baza aeriană Wright Patterson din Ohio, relatează revista Popular Mechanics. Publicaţia notează că baza militară găzduieşte Centrul Naţional de Informaţii Aeriene şi Spaţiale al Forţelor Aeriene SUA, specializat în studiul armelor străine capturate, furate sau achiziţionate în alt mod.

Publicaţia presupune că sistemul Pantţîr va fi probabil demontat şi reconstruit pentru ca americanii să afle cum depistează avioanele inamice şi, prin urmare, să poată proteja mai bine aparatele de luptă ale SUA şi aliate, în viitor. Sistemul a fost transferat în Germania.

Cotidianul britanic Times scria anterior că sistemul rusesc Panţîr, pe care Emiratele Arabe Unite l-au cumpărat din Rusia şi l-au dat guvernului libian, a fost abandonat şi apoi capturat de o miliţie locală. Forţele guvernamentale au preluat în cele din urmă sistemul şi l-au predat americanilor.

Un avion de transport C-17 Globemaster III al Forţelor Aeriene ale SUA s-a deplasat în Libia şi a transportat sistemul montat pe camion la baza aeriană Ramstein din Germania.

Cu toate acestea, The Times a citat un oficial rus care a spus că americanii puteau să studieze Panţîr în Emiratele Arabe Unite, care utilizează sistemul. 

 În cursul conflictului civil din Siria, mai multe sisteme antiaeriene Panţir-S1 ale armatei siriene au fost distruse sau avariate de rachete lansate de forţele israeliene. Panţir-S1 (SA-22 Greyhound, potrivit terminologiei NATO) este un sistem antiaerian cu rază de acţiune scurtă şi medie care a fost prezentat publicului pentru prima dată în 1995. Potrivit presei, sistemele Panţir-S1 ale armatei siriene irosesc în medie 8-9 rachete pentru a intercepta o singură rachetă antiradar lansată de aviaţia israeliană.

Panţir-S1 (SA-22 Greyhound, potrivit terminologiei NATO) este un sistem mobil de apărare, conceput să protejeze unităţile sau instalaţiile militare împotriva ameninţărilor aeriene – aeronave, elicoptere, rachete de croazieră, drone şi muniţii inteligente. Sistemul antiaerian cu rază de acţiune scurtă şi medie, a fost prezentat publicului pentru prima dată în 1995, la Salonul Aerospaţial de la Moscova (MAKS).

Fiecare sistem Panţir-S1 este echipat cu două tunuri 2A38M, fiecare cu două ţevi de 30 mm, capabile să distrugă ţinte aflate la 200 până la 4.000 de metri distanţă şi la o altitudine de până la 3.000 de metri; şi 12 rachete sol-aer ghidate 57E6 cu o rază maximă de acţiune de 20 kilometri.

De asemenea, sistemul are radare de detectare şi urmărire a ţintelor şi senzori electro-optici (infraroşu). Panţir-S1 este capabil să detecteze şi să ţintească simultan până la 20 de ţinte aeriene şi poate ghida simultan până la patru rachete.

Acest tip de sistem antiaerian este utilizat de ţări precum Vietnam, Siria, Iordania, Iran, Irak and Emiratele Arabe Unite. Până şi armata rusă este nemulţumită de complexul Panţir şi a cerut sisteme complet noi de apărare aeriană. Pentru armata rusă , sistemul de apărare antiaeriană Pantsir s-a dovedit a fi prea greu, complex şi ineficient contra majorităţii ameninţărilor potenţiale. Pentru a proteja navele din zona de coastă şi din porturi, versiunea navală a Panţir a devenit, de asemenea, prea scumpă şi nu foarte eficientă.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite