Barack Obama, discurs despre Starea Naţiunii: „Vom învinge Statul Islamic, chiar dacă ne va lua timp“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Barack Obama a susţinut marţi seară cel de-al şaselea discurs despre Starea Naţiunii în care a pledat pentru continuarea luptei împotriva terorismului, cât şi pentru apărarea principiului conform căruia puterile mari „nu pot intimida” ţările mici, referindu-se în mod clar la agresiunea Rusiei în Ucraina.

Ca în fiecare an, Barack Obama a susţinut la Washington, în faţa Congresului, tradiţionalul discurs despre Starea Naţiunii, majoritatea mesajelor sale concentrându-se asupra relansării industriei americane, combaterea terorismului, accelerarea negocierilor comerciale cu Europa, precum şi posibila ridicare a embargoului economic impus Cubei.

Obama, discurs despre Starea Naţiunii: Umbra crizei economice a trecut

„Statele Unite intră într-o nouă eră. Avem o economie în creştere, un deficit în scădere, o industrie dinamică şi o producţie energetică în plină expansiune. Ne aflăm de 15 ani într-un nou secol. Cincisprezece ani care au început cu un atac terorist pe teritoriul nostru, care au generat două războaie lungi şi costisitoare, care au fost martorii unei recesiuni violente ce s-a extins în ţara noastră şi în lume. Însă, în această seară, întoarcem pagina. Putem afirma, în sfârşit, că umbra crizei a trecut”, a declarat Barack Obama.

O parte dintre propunerile preşedintelui american în vederea creşterii nivelului de trai pentru familiile sărace include majorarea impozitului în cazul persoanelor cu venituri mari, de la 23,8% până la 28%. De asemenea, planul cuprinde şi noi taxe pentru firmele americane care deţin active în valoare de peste 50 de miliarde de dolari.

„Din 2010, SUA a reuşit să creeze mai multe locuri de muncă decât Europa, Japonia şi toate celelalte economii dezvoltate la un loc”, a mai spus preşedintele american.

Totodată, Barack Obama a cerut Congresului să îi ofere puteri sporite în cadrul negocierilor comerciale cu Uniunea Europeană şi zona Asia-Pacific, cu scopul de a proteja muncitorii americani.

Obama, discurs despre Starea Naţiunii: Vom învinge ISIS, chiar dacă ne va lua timp

Preşedintele american s-a referit în discursul său şi la ameninţările teroriste din ultima perioadă, afirmând că SUA şi aliaţii săi vor învinge organizaţia Statul Islamic (SI), chiar dacă lupta va dura mult timp.

„Acest efort va lua timp, dar vom reuşi. Leadershipul american, în special puterea noastră militară, este pe cale de a stopa avansul Statului Islamic. În loc de a fi prinşi într-un nou război terestru în Orientul Mijlociu, vom conduce o coaliţie largă, care va cuprinde ţări arabe, pentru a slăbi şi, în cele din urmă, pentru a distruge această grupare teroristă. Indemn Congresul să arate lumii că suntem uniţi în această misiune, adoptând o rezoluţie care autorizează folosirea forţei împotriva  ISIS”, a mai spus Barack Obama.

În acelaşi context, Barack Obama s-a declarat solidar cu toate victimele terorismului, indiferent dacă atentatele sunt comise „într-o şcoală din Pakistan” sau „pe străzile Parisului”.

Obama, discurs despre Starea Naţiunii: Puterile mari nu pot intimida ţările mici

Preşedintele american a făcut în discursul său o scurtă remarcă şi la criza din Ucraina, afirmând că „marile puteri nu pot intimida ţările mici”, referindu-se la agresiunea rusă.

„Am demonstrat puterea diplomaţiei şi forţei Statelor Unite. Noi apărăm principiul potrivit căruia marile puteri nu pot intimida ţările mici, opunându-ne agresiunii ruseşti, susţinând democraţia în Ucraina şi reasigurându-ne aliaţii din NATO”, a declarat preşedintele american.

Obama, discurs despre Starea Naţiunii: Congresul ar trebui să ridice embargoul impus Cubei

Barack Obama i-a îndemnat marţi pe aleşii americani să ridice embargoul economic impus Cubei, în contextul în care Washingtonul şi Havana au decis să îşi normalizeze recent relaţiile diplomatice.

„În acest an, Congresul va trebui să înceapă lucrul pentru a pune capăt embargoului" pe care Washingtonul l-a impus Havanei în urmă cu peste o jumătate de secol”, a declarat Barack Obama.

Preşedintele american a promis de asemenea că îşi va continua eforturile pentru a închide închisoarea de la Guantanamo, aşa cum a promis în primul mandat al său. „Este timpul pentru a termina treaba. Nu îmi voi opri eforturile pentru închiderea închisoarii de la Guantanamo”, a spus Obama.

„Suntem o familie unită. Am dovedit-o de nenumărate ori, mai ales în vremurile grele. Vreau ca generaţiile viitoare să ştie că suntem un popor care apreciază şi respectă diferenţele dintre oameni, indiferent că sunt bărbaţi, femei, tineri, bătrâni, negri, albi, latino, asiatici, imigranţi sau americani nativi, homosexuali sau heterosexuali, americani cu dizabilităţi fizice sau cu boli mentale”, a mai spus Obama.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite