Atentat la Nisa. Donald Trump a anunţat că amână nominalizarea opţiunii de vicepreşedinte, deşi s-a decis asupra numelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul republican la alegerile prezidenţiale de anul acesta din SUA, Donald Trump, a anunţat vineri dimineaţă că va amâna nominalizarea opţiunii de vicepreşedinte, alături de care va candida pe listele din noiembrie, din cauza atentatului de la Nisa. CNN relatează că miliardarul a oferit deja opţiunea guvernatorului statului Indiana, Mike Pence, care a acceptat oferta.

Trump ar fi trebuit să facă anunţul oficial cu privire la opţiunea de vicepreşedinte în cursul zilei de vineri, însă a declarat pe Twitter că va amâna conferinţa de presă în urma evenimentelor din Nisa.

„Luând în considerare atacul groaznic din Nisa, Franţa, am amânat conferinţa de presă programată mâine privind anunţul opţiunii mele de vicepreşedinte”, a declarat Trump. 

Afaceristul american a declarat şi că va merge mâine în Congresul Statelor Unite şi că va cere o „declaraţie de război” împotriva teroriştilor islamişti, conform CNN.

Trump declarase pentru Fox News în cursul zilei de joi că nu a luat o deicizie, şi că  are de ales între „trei persoane fantastice”, referindu-se la Pence, la fostul preşedinte al Camerei Reprezentanţilor Newt Gingrich şi la guvernatorul statului New Jersey, Chris Christie.

Însă CNN citează surse din campania lui Trump care susţin că afaceristul apucase deja să-l sune joi seară pe Pence şi să-i propună să candideze împreună cu el pe listele din noiembrie ca vicepreşedinte, iar guvernatorul Indianei a acceptat oferta, înainte de desfăşurarea evenimentelor din Nisa.

Pence este guvernator al Indianei din 2012 şi a intrat relativ târziu în discuţia privind opţiunile de vicepreşedinte ale lui Trump, însă a avut mai multe întrevederi în ultimele zile cu magnatul american, ţinând şi un discurs la o demonstraţie electorală a acestuia din Indiana.

Cel puţin 80 de persoane au murit şi 120 au fost rănite joi seara, la Nisa, după ce un bărbat a deschis focul asupra persoanelor care asistau la evenimente dedicate zilei naţionale a Franţei, şi apoi a intrat cu un camion în mulţime.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite