Antidemocraţia în America

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucifer însuşi s-ar fi învoit de la serviciu, după o lună atît de istovitoare. Nu Donald Trump! Marele tartor american continuă, fără pauză de cafea cu sulf sau sînge de copil, să-şi  chinuie compatrioţii, familia şi planeta.

Deschideţi ziarul, fereastra sau frigiderul şi veţi afla, neîntîrziat, unul şi acelaşi lucru. După exact 31 de zile la Casa Albă, Donald Trump e: omul ruşilor, rasistul anti-musulman, moartea justiţiei, bătăuşul de Melania, groparul NATO, pipăitorul fiică-sii, prigonitorul de imigranţi, afemeiatul bălos şi mitocanul bestial. Dacă mai e loc de ceva, trebuie adăugat că lapidarea canceroasă a Preşedintelui Trump nu are legătură cu faptele.

Aşadar, Preşedintele Trump zace în buzunarul în care Vladimir Putin ţine fraierii şi naivii. Ce spun faptele? Spun că descoperirea scenelor de amor ideologic Trump-Putin s-a născut abia după după ce Democraţii au pierdut alegerile. Dacă le-ar fi cîştigat, Putin defila într-o uniformă fără buzunare. Alte fapte, brusc nebăgate în seamă, ne aduc aminte cît de anti-rusă a fost administraţia Obama. Cînd a fost să pună piciorul în prag, voinicul Obama a invocat o entorsă şi s-a făcut nevăzut din Siria. Rezultatul cruciadei anti-ruse călăuzită de Obama: o jumătate de milion de morţi şi milioanele de refugiaţi pe care Obama îi plînge, după ce i-a făcut cadou Europei, pe bonuri de cazare semnate Merkel.

Altă zicere globală stabileşte că Trump e anti-musulman. Faptele spun că interdicţia de intrare în America semnată de Trump viza 7 state musulmane pe durata a 90 de zile. Cetăţenii altor 43 de state musulmane rămîn liberi să intre în America. Consecinţele sînt clar rasiste. Aşadar, mare atenţie la ceai! Dacă treceţi de la trei linguriţe de zahăr la două, se cheamă că vreţi să nenorociţi copiii cultivatorilor de sfeclă. 

Dar legea e lege şi un judecător a hotărît că interdicţia anunţată de Trump e ilegală. Am putut afla, astfel, că legea imigraţiei care dă Preşedintelui dreptul să decidă cine intră şi cine nu intră în America e depăşită. Judecătorul a trecut peste ea aşa cum treci peste o pravilă de secol XV care trimite vrăjitoarele la rug. Trump n-a înţeles ce e actul de justiţie şi a îndrăznit să critice dreapta judecată a judecătorului. Un val de civism s-a înălţat din presă în apărarea justiţiei. Era normal. În 2010, cînd Preşedintele Obama a bălăcărit Curtea Supremă, presa şi civismul nu apăruseră încă.

Donald Trump nu a avut niciodată voie să cîştige alegerile rezervate pe veci sistemului, iar dacă a făcut-o e bun de plată. Cu funcţia, cu reputaţia şi, dacă va fi nevoie, cu capul.

Trump e, însă, o bestie multilaterală. Cîteva sute de imigranţi ilegali, aflaţi deja pe terirtoriul Statelor Unite, au fost arestaţi şi deportaţi. Abuzul a provocat demonstraţii turbate. Primari indignaţi şi-au declarat oraşele spaţii-sanctuar pentru imigranţi. Faptele spun că toţi aceşti eroi ai împotrivirii sînt exemple în neclintire şi convingeri. Preşedintele Obama a dispus expulzarea a 60.000 de ilegali, doar în 2016. Decizia a fost urmată de exact zero demonstraţii şi, încă mai exact, de zero sanctuare.

Mulţi binevoitori vor spune că, aidoma medicilor şi dreptăţii, ipocrizia nu are frontiere. Aşa e dar urgia asmuţită împotriva lui Trump nu e o alunecare nefericită a moralei. Programul anti-Trump e un spectacol de presă hrănit de nenumărate „scurgeri” de informaţii sau poziţii piezişe ale aparatului de stat. Din adîncurile ministerelor sau de la înălţimea funcţiilor inamovibile, o funcţionărime harnică şi abilă lucrează la demontarea lui Trump. În fond, Donald Trump nu a avut niciodată voie să cîştige alegerile rezervate pe veci sistemului, iar dacă a făcut-o e bun de plată. Cu funcţia, cu reputaţia şi, dacă va fi nevoie, cu capul.

Contraatacul obscur pornit din mii de puncte şi prin mii de hîrtii mari sau mici e semnul unei crize clasice şi, îndeobşte, fatale democraţiei. Ne aflăm, adică, în faţa unei lovituri de aparat. Americanii îi spun „deep state” (statul permanent) şi înţeleg prin asta alianţa nevăzută a structurilor fixe ale administraţiei, convertite la acelaşi crez politic şi transformate în sursă de putere, adică în instanţa care decide cine trebuie să conducă statul.

În fond, victoria lui Trump e totuna cu dezvăluirea marelui scandal anti-democratic american. Cine conduce America? Birocraţia sau alegătorii? Victoria lui Trump a confirmat principiul suveranităţii: alegătorii fac guvernul. Reacţia la victoria lui Trumnp spune altceva: guvernul decide ce trebuie să aprobe alegătorii. Şi, cu asta, democraţia americană se aşează liberă fedeleş, în poziţia care precede controlul absolut. Sau, cu vorbele rostite, pe patul de moarte, de Louis XIV, un specialist în autocraţie: „Eu plec, statul rămîne!”. Impasul american nu e existenţa structurilor de stat. Problema e confiscarea ideologică a statului. Liberalismul american şi, în genere, occidental au rostit acel enunţ criminal care pune capăt libertăţii, în numele binelui: noi sîntem democraţia! De unde, logic, mai departe: ceilalţi nu pot fi decît inamicii democraţiei.

Democraţia e un aranjament politic voluntar şi fragil. Un sistem care nu se simte bine, ba chiar obişnuieşte să se stingă, dacă e atîrnat decorativ de gîtul cuiva şi medaliază vreun grup distins sau o ideologie superioară. Redusă la persoanele şi gîndirea unui grup, democraţia se întoarce împotriva ei şi îşi distruge bazele. În 1835, Alexis de Toqueville, cel mai mare gînditor politic al lumii moderne, scria Democraţia în America, relatarea filozofică a miracolului democratic american. După 172 de ani, atît cartea, cît şi ecranizarea ei socială riscă uitarea.

Şi, ca să nu lăsăm America singură, trebuie să vorbim de cuprinderea generală a despărţirii de libertate. Cine nu crede în compasul global al amneziei democratice ar trebui să ia seama la ritualul funebru abia încheiat săptămîna trecută la München. Conferinţa anuală pentru Securitate a adus, iar, în aceeaşi sală floarea liderilor politici occidentali. Şi, din această sursă credibilă, am aflat că Occidentul nu mai vrea să se apere. Sau crede că a găsit o formulă de viaţă care trece, trasă de mari care birocratice, pe deasupra realităţii.

Din acest moment, Europa de Est rămîne lămurită buştean european. Cine vrea protecţie trebuie să se agaţe cu dinţii de americani.

Vicepreşedintele Statelor Unite şi Ministrul american al Apărării au cerut, iar, europenilor să plătească blestemaţii de 2% din PIB - cotizaţia legală pentru toţi membrii NATO. Răspunsul a venit de sus, de dincolo de percepţia elementară a realităţii. Angela Merkel, lider al unei ţări nevoiaşe care abia se ajunge cu o turtă de mălai, a explicat august că Germania nu îşi poate permite sporirea cheltuililor de apărare. Oricum - a explicat Merkel - Germania trimite atîţia bani, sub formă de ajutor umanitar şi fonduri de dezvoltare. În fond, şi aceşti bani tot la apărare merg. Cum ar veni, nu mai facem tancuri, pentru că livrăm, deja, adversarilor noştri flori şi nutella. J.C. Junker a fost şi mai clar: nu ne supunem dictatelor americane!

Din acest moment, Europa de Est rămîne lămurită buştean european. Cine vrea protecţie trebuie să se agaţe cu dinţii de americani. Căci, noua rînduială strategică e simplă: acolo unde americanii construiesc o bază militară, UE organizează un seminar.

Acelaşi curent se ocupă, şi în State Unite şi în Europa de Vest, de buna protecţie a elitelor politice şi administrative. În America, beneficiarul e aşa numitul „deep state”. În Europa, beneficiarul are aceaşi funcţie, dar poartă un nume diferit: consensul centrist, acel acord nescris care uneşte stînga şi dreapta pe sugativa care zvîntă compromisuri fără sfîrşit.

Istoria fiind, în mare parte, recapitularea fugii umane de libertate sub diverse pretexte înălţătoare, ne putem desfăta cu observaţia că trăim în direct episodul care pregăteşte o nouă variantă a servituţii. Mai avem o şansă şi numai una. O şansă mică, asediată de o campanie planetară de topit creiere şi măsluit suflete. Campania care a distrus, pe drum, presa şi pregăteşte, acum, despărţirea în masă de democraţie. Depindem, adică, de victoria celor ce încearcă să învingă Antidemocraţia în America.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite