Şase organizatori ai mitingului electoral de la Tulsa al lui Trump au fost testaţi pozitiv cu coronavirus. La miting vor participa mii de oameni
0Şase membri ai echipei de organizare a mitingului electoral pentru campania preşedintelui american Donald Trump, eveniment care va avea loc la Tulsa, în această noapte, au fpst testaţi pozitiv cu coronavirus.
Anunţul a fost făcut de către echipa de campanie a lui Trump cu câteva ore de mitingul organizat într-o sală din Tulsa în plină pandemie de Covid-19.
“Şase membri ai echipei de organizare au fost testaţi pozitiv şi au fost puse în aplicare imediat procedurile de carantină”, a declarat pentru AFP directorul de comunicare al echipei de campanie a lui Trump, Tim Murtaugh. “Niciunul dintre cei testaţi pozitiv şi nimeni cu care ei au fost în contact direct cu ei nu va fi prezent la miting alături de participanţi sau de aleşi”, a adăugat el.
Potrivit AFP, la eveniment ar urma să participle mii de persoane. La intrarea în sală, tuturor participanţilor li se ia temperatura şi li se dau măşti şi gel dezinfectant. Cei care sunt prezenţi nu sunt obligaţi să poarte măştile, da rei trebuie să semneze o declaraţie conform căreia nu vor apela la instanţă dacă vor contracta virusul la miting.
Donald Trump a decis ca mitingul electoral din Tulsa, Oklahoma, să aibă loc, pentru a-şi relansa campania în vederea realegerii, deşi a fost îndemnat să îl anuleze din cauza riscului propagării coronavirusului. Mitingul era prevăzut initial la 19 iunie, ziua comemorării sfârşitului sclaviei, dar din respect faţă de semnificaţia acelei date a fost amânat o zi.
Alegerea Tulsei, un oraş care a fost în 2021 teatrul unora dintre cele mai grave revolte rasiste din istoria americană, a fost considerată o provocare după moartea lui George Floyd şi după manifestaţiile uriaşe împotriva rasimului şi violenţelor poliţiei care i-au urmat.
Ziarul local Tulsa World scria luni, într-un editorial dur, că riscul sanitar reprezentat de o adunare în masă într-un loc închis este foarte mare şi că venirea lui Donald Trump, în contextul protestelor de după moartea lui George Floyd, ar putea provoca manifestaţii violente.