Zbigniew Brzezinski despre gelatina Europei, şansa NATO şi speranţa Ucrainei libere

Trăim cele mai ruşinoase momente din istoria postbelică a comunităţii euroatlantice, în care, spre stupoarea celor care mai credeau în respectarea standardelor asumate prin angajamente internaţionale clare, vocile capitularde par a domina corul europenilor împiedicaţi în propriile fraze, virgule şi exclamaţii, din dorinţa de a nu genera reacţii negative în biroul numărul 1 de la Kremlin.

Speranţa unei atitudini pe măsura neobrăzării dictatorului de la Kremlin rămâne tot la Unchiul Sam.

Dar şi la Casa Albă este avută în vedere o abordare graduală a sancţiunilor posibile contra demnitarilor ruşi de rang înalt, cei implicaţi în agresiunea din Ucraina.

Pe americanul de rând îl lasă rece soarta rublei şi a preţurilor la gazele şi petrolul  Rusiei. 

În schimb administraţia prezidenţială, de la Washington D.C., deja vizează suspendarea legăturilor militare cu statul agresor rus. 

O măsură insignifiantă pentru civilii de pe mapamond, dar un gest notabil pentru generalii ruşi care au luat notă de exerciţiile comune anulate, vizitele unor nave militare, în porturile celeilalte părţi amânate sine die, ca şi schimburile de delegaţii între Pentagon şi Ministerul Apărării, de la Moscova. 

Dacă actuala invazie...paşnică, a peninsulei Crimeea va continua alte măsuri sunt avute în vedere,  de Obama, pentru oficialii ruşi implicaţi în deciziile de încălcare gravă a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, stat european cu dreptul de a alege singur calea de evoluţie în viitor, în mod liber, nu prin forţa dreptului imperial rus, exprimată prin ocupaţia unei părţi din teritoriul care oficial nu este parte a Federaţiei Ruse. 

Din păcate, în noul guvern de la Kiev pare a domina mânia şi neputinţa adoptării unor reacţii adecvate, dovadă fiind cifrele vehiculate, cu privire la efectivele militare ruse implicate în ceea ce ar putea fi numită Operaţiunea "Cu mâinile nepătate de sânge ocupăm Crimeea."

Asta era problema, faptul că iniţial 6.000, apoi 13.000, acum 16.000 de militari ruşi au preluat controlul peninsulei menţionate?

Eficienţa acţiunii lor este de netăgăduit. Dar nu este deloc întâmplătoare.

Dovadă fiind, printre altele, mitingurile bine organizate ale rusofonilor, care agitau steaguri în culorile vitejiei militare ruse - neagră şi portocalie -, într-un număr şi de o mărime care probează clar pregătirea din timp a vorbitorilor de limbă rusă, pentru momentul preluării puterii de către cei ce se închină la Patriarhul Absolut din Kremlin. 

Reacţiile europenilor nici nu merită a fi comentate, acestea fiind din start limitate, practic fără efect descurajant asupra iniţiatorilor agresiunii armate contra Ucrainei. 

Într-un asemenea context am dat peste opinia lui Zbignew Brzezinski, un vizionar american, fost consilier prezidenţial, pentru securitate naţională, între anii 1977-1981, ale cărui predicţii, de-a lungul ultimelor decenii, au pus pe gânduri şefi de state şi de guverne, iar cei mai înţelepţi au ţinut cont de sugestiile sale, bine cântărite, la nivel strategic. 

Publicată în cotidianul The Washington Post, părerea domnului Brzezinski este o bătaie amicală pe umărul preşedintelui Barack Obama, atras mai mult de alergările pe culoarele Casei Albe, în compania lui Joe Biden, pentru a da o pildă de combatere a sedentarismului, decât de securitatea aliaţilor Statelor Unite şi ale partenerilor din zona Mării Negre. 

"Ce este de făcut?" se întreabă octogenarul şi faimosul fost consilier la Casa Albă. Nesfiindu-se să  denumească operaţiunea militară rusă, din Crimeea, o agresiune, care are nevoie de un răspuns. 

Primul reper fiind răspunsul ucrainean.

Aici lucrurile fiind complexe şi mai complicate, decât par la prima vedere. 

Populaţia rusofonă din Crimeea a privit intervenţia militară rusă ca pe o paradă duminicală, fără fanfară, focuri de arme sau de artificii. Nici sânge încă nu a curs.

În Ucraina occidentală, dincolo de condamnări publice, nu prea se întâmplă gesturi semnificative de opunere la invazia militară rusă. 

Mai nou binecuvântată şi de o cerere neruşinată, a lui Viktor Ianukovici, ca trupele imperiale ruse să îl reinstaureze şef de stat la Kiev.

În pofida mobilizării anunţate public, practic nu există semnale ale unei determinări naţionale pentru înrolarea în cadrul forţelor armate ale Ucrainei, nefiind acum valabilă ipoteza că se doreşte neinflamarea spiritelor în relaţia cu Rusia devenită deja ocupantă, de facto, a unei părţi din teritoriul Ucrainei. 

Şefii serviciilor ucrainene de informaţii, civile şi militare, nu au fost schimbaţi din funcţie, deşi este evident că nu au informat asupra împrejurărilor care au favorizat succesul operaţiunii paşnice de preluare a controlului peninsulei Crimeea, de către statul agresor. 

Ucraina a fost un furnizor de securitate, trimiţând, la solicitarea NATO, militari în operaţiuni aliate derulate pe alte meridiane.

Ucraina are dreptul la un sprijin adecvat, din partea SUA şi ale aliaţilor superputerii, pentru că altfel crivăţul oprimării răsăritene nu se va opri la Nistru. 

Este o lecţie pentru toţi liderii politici din Europa, încă democrată, faptul că unii militari oficial ucraineni, practic de naţionalitate rusă, deci aparţinând unei minorităţi a Ucrainei, au trecut cu grade, funcţii, arme şi bagaje de partea agresorului.

Au clacat psihic? Au dorit să rămână în viaţă?

Sau s-au săturat de guvernanţii civili, de ieri şi de azi, de la Kiev, care nu le-au asigurat drepturile salariale, raportându-se la ei ca la ultima prioritate naţională? 

Cum se mai întâmplă şi prin Republica Moldova şi mai la vest de cel de-Al Doilea Stat Românesc. 

Dar domnul Brzezinski se înşeală când afirmă că dacă armata invadatoare rusă ar întâlni o rezistenţă militară ucraineană serioasă, atunci Putin ar decide revenirea forţei sale expediţionare în Rusia. 

Scrie înţeleptul octogenar:

"Succesul său iniţial l-ar putea tenta să repete performanţa mai direct în provinciile estice ale Ucrainei. Daca va avea succes, a treia fază concludentă ar putea fi apoi direcţionată, printr-o combinaţie de tulburări politice şi utilizarea din ce în ce evidentă de forţe ruse, ca să răstoarne guvernul de la Kiev. Rezultatul ar fi, astfel, similar cu cele două faze de sechestrare, de către Hitler a regiunii sudete, după Munchen în 1938 şi ocuparea definitivă a oraşului Praga şi Cehoslovaciei, la începutul anului 1939.

Mult depinde de cât de clar transmite Occidentul dictatorului de la Kremlin - o imitaţie parţial comică a lui Mussolini şi un memento mai ameninţător a lui Hitler - că NATO nu poate fi pasiv dacă izbucneşte războiul în Europa . În cazul în care Ucraina este zdrobită, în timp ce Occidentul pur şi simplu doar priveşte, noua libertate şi securitate, a statelor riverane România, Polonia şi cele trei republici baltice ar putea fi , de asemenea, ameninţate ."

Conform obsesiei lui Obama, de a evita, cu orice preţ, un nou război, în care America să se implice masiv, precum în Irak şi Afganistan, şi Zbignew Brzezinski vizează alte măsuri posibile, precum necesitatea ca Occidentul să recunoască imediat actualul guvern al Ucrainei ca fiind legitim.

Apoi urmează marea surpriză!

"Occidentul ar trebui să transmită - privat în această etapă, astfel încât să nu umilească Rusia - că armata ucraineană poate conta pe ajutorul Vestului imediat şi direct, astfel încât să îşi sporească capacităţile sale de apărare . Nu ar trebui să fie lăsat vreun dubiu, în mintea lui Putin, că un atac asupra Ucrainei ar putea precipita un angajament prelungit şi costisitor, fără îndoială, şi ucrainenii nu ar trebui să se teamă că vor fi lăsaţi în voia soartei."

Adică toată Europa este uimită de abilitatea Forţelor Speciale Ruse, de a acţiona fără însemnele armatei lui Putin, deloc de o manieră...privată, ci publică şi ofensivă, iar aliaţii ar trebui să poarte rochiţe de domnişoare, şi să se ascundă după draperiile din Bruxelles, Londra, Paris şi mai ales Berlin, de unde, din vârful buzelor, pe căi diplomatice, clasificate, să promită ce or mai putea promite şi dacă vor mai avea timp să se şi ţină de cuvânt.

Bravo, bunicule Zbignew Brzezinski! 

Ucraina este în genunchi, iar onorabilii din spatele uşilor capitonate trebuie să se poarte cu mănuşi, pentru că soarta lor, momentan, nu este deloc ameninţată. Aparent. 

Urmează un sfat de old boy, în care vizionarul de ieri, visătorul de azi indică, aşa, într-o doară, că "forţele NATO , în conformitate cu planurile de urgenţă ale organizaţiei , ar trebui să fie pus în alertă."

Alertă bună, cel mult, pentru noi filmări, la episodul doi, din ceea ce va fi, cândva, prăbuşirea iluziilor pacifiste de la Casa Albă. 

Cum să ajungă liderul de la Kremlin, în viziunea distinsului  vizionar american, la concluzia că Occidentul va stopa alte acţiuni militare aventuriste, în inima Europei, dacă tot Zbignew Brzezinski sugerează că aliaţii ar trebui să liniştească Rusia, că nu încearcă să atragă Ucraina în NATO sau să o întoarcă împotriva Federaţiei Ruse?!...

Mare minune. 

Aliaţii europeni ai Americii par, în aceste zile şi ore decisive, cu unele excepţii, notabile, la Varşovia şi Bucureşti, a se comporta aidoma unei mase gelatinoase tremurânde la vibraţiile transmise de cadenţa imperialilor răsăriteni, am greşit, a luptătorilor voluntari pentru apărarea gliei străbune a Maicii Rusia, cât a fost cândva şi mai mult decât atât.

Nu pot să nu observ, din nou, cum cei care au privit spre Est o viaţă, se bucură acum, în diferite forme, pentru revenirea în forţă a ţarului Putin, după iluzia de lumini de la Olimpiada de la Soci.

Oamenii aceştia recunosc agresiunea Rusiei, evocă trecutul istoric al peninsulei Crimeea, dar insistă pe faptul că nu sunt dezirabile măsuri militare disuasive, doar negocieri.

Care negocieri?

Între Angela Merkel şi Vladimir Putin, peste capul Ucrainei, pe un  telefon securizat, neinterceptat acum, oficial, de Agenţia de Securitate Americană?

Observaţi inteligenţa cu care presa europeană, inclusiv cea românească, primesc zilnic câte o palmă rusească, peste ceafă, prin intoxicări datorate unor operaţiuni psihologice de nota 10, a structurilor specifice ale Ministerului rus al Apărării. 

Moscova ştie să inducă teama!

Iar Bruxelles-ul a devenit salonul doamnelor de companie ale lui Putin. 

Timp în care, Berlinul a comandat, la nivel înalt, compararea versiunii originale a scriiturii "Mein Kampf", în limba germană,

cu traducerea sa în limba rusă, cea de ultima oră, din Euromaidanul existent încă în inima Kievului. 

Generalul Alexandru Grumaz a avut inspiraţia şi temeritatea să lanseze volumul său de cugetări geopolitice "Al Treilea Război Mondial." 

Staţi liniştiţi, pe locurile voastre...

În ritmul acesta vom avea parte de un PAX VOBISCUM transmis în direct, de la Vatican, unde în balconul cu draperii roşii va fi chiar Patriarhul Moscovei şi al tuturor ruşilor, nu papa de la Roma.

Doar cu toţii am visat o Europă Unită.

Deocamdată în sistem democratic occidental, dar accidental poate fi cu un pontificat răsăritean.