Vladimir Putin doreşte un control mai strict asupra celor cu dublă cetaţenie: „Trebuie şi avem dreptul de a şti cine trăieşte în Rusia şi ce face”
0Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a declarat, joi, că ţara sa ar trebui să realizeze un control mai strict asupra persoanelor care deţin dublă cetăţenie, precum şi asupra organizaţiilor non-guvernamentale care acţioneaza ca „agenţi străini”, informează AFP.
Liderul de la Kremlin susţine că asemenea măsuri sunt necesare deoarece are datoria de a-şi proteja cetăţenii de tendinţe precum cele care au produs „revoluţia” din Ucraina.
„În ceea ce priveşte revoluţiile colorate, inclusiv asupra celor mai recente evenimente din Ucraina, este clar că trebuie să ne protejăm cetaţenii de acţiunile ultraşilor, de elemente teroriste, precum şi de oameni cu asemenea opinii”, a declarat Vladimir Putin, potrivit RIA Novosti.
Preşedintele Rusiei, alături de alţi oficiali din ministerul de Externe, au susţinut în numeroase rânduri că evenimentele din Ucraina, descrise ca fiind o „lovitură de stat”, au fost provocate de statele occidentale.
Vladimir Putin a menţionat de asemenea că susţine ideea parlamentarului Andrei Klişas potrivit căreia cetăţenii ruşi care deţin paşapoarte nedeclarate ale altor state ar trebui sancţionaţi penal.
„Trebuie şi avem dreptul de a şti cine trăieşte în Rusia şi ce face”, a spus Vladimir Putin, făcând referire la cei cu dublă cetăţenie.
Totodată, liderul de la Kremlin a declarat că este necesară o revizuire a legii privind organizaţiile neguvernamentale care obligă în prezent ONG-urile cu finanţare străină şi activitate politică să se înregistreze ca „agenţi străini”.
Recent, Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat prin vot o rezoluţie care clasifică drept „ilegal” referendumul organizat în Crimeea privind alipirea peninsulei la Rusia. De curand, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a convenit cu Ucraina să ofere acestei ţări un imprumut în valoare de circa 18 miliarde de dolari, în contextul unei situaţii financiare tot mai precare pentru guvernul de la Kiev.
Citeşte şi:
Ucraina a ajuns la un acord de împrumut în valoare de 14-18 miliarde dolari cu FMI
Ucraina a convenit cu FMI un acord de împrumut în valoare de 14-18 miliarde de dolari, a anunţat, joi, instituţia internaţională, programul de ajutor financiar urmând să deblocheze şi alte finanţări pentru autorităţile de la Kiev, până la un total de 27 de miliarde de dolari în următorii doi ani.
Cum i-a păcălit Vladimir Putin pe americani
Rusia a reuşit să anexeze Crimeea într-un timp-record şi, oarecum, pe neaşteptate, mascând mesajele radio şi punând la cale o manevră de inducere în eroare a americanilor la graniţa cu Ucraina, scrie „Wall Street Journal“.
Putin, prins la mijloc între SUA şi China
Anexarea Crimeei ar putea să-l coste scump pe liderul de la Kremlin care n-a luat în calcul mişcările Beijingului. Rusia lui Vladimir Putin a comis o gafă strategică gravă de a călca în picioare acorduri internaţionale fără să se asigure că are şi sprijinul Chinei.