Deja secvenţa de debut este grandioasă, prezentând elocvent teroarea erei Stalin. O orchestră simfonică interpretează un concert de muzică clasică, Stalin ascultă în direct şi este impresionat. La finalul concertului îi dă un telefon directorului sălii de spectacole şi îi cere un exemplar al înregistrării. Dar ce să vezi, spaimă mare, inginerul de sunet a uitat să înregistreze pe disc concertul. Ce rămâne de făcut?

În grabă mare, conducerea sălii de concerte încearcă să ceară publicului să rămână pe loc, dar oamenii plecaseră deja în mare parte. Concertul trebuie reluat integral, dar pentru ca sonoritatea să fie aceeaşi, e nevoie ca sala să fie plină de oameni. Aşa că locurile libere din sală sunt umplute cu trecători luaţi cu forţa de pe stradă. Dirijorul şi pianista trebuie convinşi să reia întregul concert. De această dată cu înregistrare pe disc.

The Death of Stalin (picture-alliance/dpa/Concorde Filmverleih GmbH)

The Death of Stalin - Dictatorul a murit

Un dictator nu trebuie provocat...

Numai astfel se poate asigura primirea, de către Stalin, a unui document sonor autentic, cât se poate de rapid. Căci în caz contrar, cine ştie ce se poate întâmpla...

Ne aflăm în anul 1953, regimul dictatorului Stalin face zilnic noi victime. Cine nu este sută la sută pe linie este arestat, deportat, ucis. Nimeni nu vrea să rişte asta, nici spectatorii descumpăniţi din sală, nici muzicienii. Nu e bine să provoci mânia unui dictator...

„The Death of Stalin“ este o satiră politică amară despre unul dintre regimurile cele mai brutale ale secolului 20. Este un film bazat pe realităţi istorice, pe care le prezintă cu modificări minime, îmbinând astfel magistral istoria cu comedia şi cu grotescul.

Filmul poartă semnătura regizorului scoţian, Armando Iannucci, şi este interpretat de actori extraordinari (în rolul lui Stalin: Adrian McLoughlin). „Cu cât aflăm mai multe despre aceste întâmplări reale, cu atât par ele mai mult a fi o farsă“, arată regizorul, specializat în satiră politică. Iannucci a fost între altele responsabil pentru serialul „Veep“ distins cu mai multe premii Emmy, despre viaţa cotidiană a unei vicepreşedinte a SUA.

Iannucci: Spectatorii capătă acces la istorie

Regizorul spune că nu a vrut să realizeze o comedie presărată cu glume macabre. „Cred că regula unei comedii este următoarea: cu cât prezinţi mai multe întâmplări şi detalii autentice, cu atât devine mai hazliu.“ Iar spectatorii se întreabă cu atât mai mult dacă cele văzute în film s-au petrecut şi în realitate. Astfel, publicul capătă acces la istorie.

„The Death of Stalin“ prezintă, după scena de debut, mai ales orele şi zilele de după atacul cerebral suferit de Stalin în 1953, la începutul lunii martie. Cine va prelua puterea după moartea sa? Cum va fi tratată moştenirea lăsată de regimul de teroare? Cine îşi va impune candidatul la Kremlin, vulturii sau porumbeii? Şi ce se va întâmpla cu gruparea învinsă?

The Death of Stalin - Beria şi Malenkov (picture-alliance/dpa/Concorde Filmverleih GmbH)

The Death of Stalin - Beria (Simon Russel Beale, dreapta) şi Malenkov (Jeffrey Tambur)

Iannucci prezintă pe ecran întregul nucleu de putere de la Kremlin. Pe Nichita Hruşciov, care va câştiga în cele din urmă competiţia, pe Lavrenti Beria, temutul şef al serviciului secret NKVD,  pe secretarul Comitetului Central, Gheorghi Malenkov, pe Viaceslav Molotov, un apropiat al lui Stalin şi ministru de Externe, şi în cele din urmă pe mareşalul Gheorghi Jukov, care a obţinut în 1945 actul de capitulare necondiţionată a Germaniei naziste, dar care a căzut în dizgraţie cu puţin timp înainte de moartea tiranului. Mai sunt prezentaţi fiica şi fiul lui Stalin. Ei cu toţii se luptă pentru o poziţie cât mai avantajoasă la începutul luptei pentru putere ce se anunţa. 

Echilibristică între comedie şi tragedie

„The Death of Stalin“ nu trece sub tăcere, cu toate scenele comice şi groteşti, ce s-a întâmplat de fapt în timpul agoniei lui Stalin. „Voiam ca publicul să-şi amintească de efectele îngrozitoare pentru popor ale acelor acţiuni şi decizii“, afirmă regizorul. El şi echipa sa au fost conştienţi în timpul filmărilor că faptele istorice trebuie tratate cu mare respect, „faptul că milioane de oameni au fost ucişi sau au dispărut pur şi simplu“. Acest fapt „nu poate fi trecut cu vederea şi nu poate fi prezentat sub formă de anecdotă. Spectatorul trebuie să fie conştient de asta pe toată durata filmului“.

Şi ce ne spune filmul astăzi despre evenimentele din urmă cu multe decenii? Acţiunea din „The Death of Stalin”, chiar dacă se petrece cu mai bine de 60 de ani în urmă, „oferă câteva lecţii şi în privinţa peisajului politic actual“, subliniază Iannucci. El a purtat prime discuţii despre film în urmă cu trei ani, când „nici Trump şi nici Brexit nu se arătau la orizont“. Pe atunci el şi-a ales conştient o temă „care să aibă legătură cu dictatura, cu autoritarismul şi cu modalităţile prin care o persoană poate teroriza o ţară întreagă fără a fi nici măcar carismatică.“

The Death of Stalin (picture-alliance/dpa/Concorde Filmverleih GmbH)

The Death of Stalin - Molotov (Michael Palin), Malenkov (Jeffrey Tambur), fiul lui Stalin, Vasili (Rupert Friend), Hruşciov (Steve Buscemi) şi Beria (Simon Russel Beale) - de la stânga la dreapta

Acesta să fie motivul pentru care „The Death of Stalin“ a fost interzis în Rusia în ianuarie, imediat după premieră? Potrivit Ministerului Culturii de la Moscova, filmul este o batjocură şi o enormitate, un complot al occidentului pentru a destabiliza ţara. Anterior, mai mulţi deputaţi din Duma de Stat au calificat filmul drept inacceptabil şi au cerut interzicerea sa.

Ce spune interdicţia despre Rusia de azi?

Nu e permis să faci băşcălie de un dictator care are pe conştiinţă milioane de oameni, care e responsabil pentru deportarea altor milioane şi a umplut ţara de lagăre de muncă silnică? Ce spune asta despre cenzorii de astăzi din Rusia?

A face satiră despre dictatori, mai ales cu mijloacele cinematografiei, poate fi dificil din mai multe puncte de vedere. Dar nu se poate pleca de la premisa că filmul a fost interzis în Rusia din respect pentru victime. Cel puţin de la Moscova nu s-a auzit o asemenea justificare.

Joachim Kürten - Deutsche Welle