Cu cât regimul este mai dictatorial, cu cât presiunea internaţională se face mai puternic simţită împotriva liderilor politici dintr-o ţară anume (acum în cazul Rusiei), cu atât acest tip de răspuns va fi legiferat mai rapid, iar complexitatea legilor adoptate va acoperi sectoare mnai largi şi tipuri mai diverse de tehnologii informatice. Din punctul de vedere al analiştilor din domeniul militar şi de securitate, apariţia unei asemenea legislaţii este preludiul unei crize iminente şi de profunzime care să presupună că lucrurile au ajuns atât de departe încât este nevoie urgentă să se pregătească ia, în urgenţă, legile specifice care să fie aplicate în cazul unei stări de pre-conflict sau, mai departe, a uneia de urgenţă, de necesitate sau de război.

Utilitatea unor asemenea măsuri este indiscutabilă pentru orice lider politic şi militar, cu atât mai mult pentru unul cu vizibil comportament dictatorial care se bizuie în principal pe forţa combinată a instituţiilor de represiune: instaurarea cenzurii, controlul accesului la mijloacele de comunicaţie interne şi cu exteriorul sunt un mijloc eficient de a te asigura că populaţia va primi exclusiv materialele de propagandă, că va exista doar o audienţă fidelizată, chiar dacă forţat şi din lipsă de altceva, a cărei atenţie este exclusiv blocată pe sursele oficiale de informaţie, singura cale permisă şi singura posibilitate fizică rămasă de contact cu realitatea.

Rusia lui Vladimir Putin a finalizat acum un asemenea proces legislativ, legile au fost deja aprobate în timp record de către Duma de Stat şi pot fi aplicate în orice moment, parţial sau in extenso, în funcţie de situaţie. Interesant este că, în faţa deputaţilor, cine a venit să susţină necesitatea legilor respective a fost chiar Alexander Bortnikov, şeful FSB... Ţinta noilor legi o constituie interzicerea progamelor care permit ocolirea blocajelor siturilor Web: VPN, servere proxy, reţeaua TOR etc., iar furnizorii acestor tehnologii sunt obligaţi trebuie să respecte blocajul siturilor interzise în Rusia. În cazul în care nu se vor conforma, serviciile oferite de provideri vor fi totalmente blocate pe teritoriul Federaţiei Ruse. Furnizorii de servicii de mesagerie instantanee (precum WhatsApp, Telegram etc.) sunt obligaţi să coopereze cu operatorii de telefonie pentru a permite identificarea utilizatorilor şi, la cerea autorităţilor, să blocheze trimiterea unora dintre aceste mesaje. În plus, vor fi obligaţi să permită autorităţilor să transmită propriile lor mesaje pe reţelele respective. Dacă nu, evident, amenzi şi posibilitatea de blocare permanentă.

Posibil? Sigur că da, spun cei de la Reporters sans Frontieres, amintind că deja, la începutul lunii mai, autorităţile din Rusia au blocat, ca măsură demonstrativă, serviciile de mesagerie Blackberry, Imo, Line, VChat şi WeChat, asta în contextul în care aşa-numita „Lege Iarovaia“ (votată în 2016) îi obligă pe furnizorii de servicii de mesagerie ca, doar la cererea FSB, să descifreze orice schimb de mesaje între utilizatori. Plus obligaţia operatorilor din domeniul telecomunicaţiilor de a stoca apelurile, mesajele, apelurile şi datele personale ale utilizatorilor timp de şase luni pentru a fi transmise agenţiilor guvernamentale, la cereea acestora.

Cu puţin timp în urmă, pe 18 iulie, cei de la Human Rights Watch, în raportul lor de 83 de pagini intitulat Online and On All Fronts - Russia's Assault on Freedon of Expression“ (puteţi accesa aici sumarul şi recomandările), subliniau faptul că deja începând cu 2012, autorităţile ruse au închis sute de situri şi pagini Web, zeci de persoane fiind aduse în faţa justiţiei pentru mesajele sau imaginile puse pe Internet sau pentru repostarea unor materiale, iar în luna aprilie responsabilii ruşi au stabilit o listă de 4074 de pagini, articole sau sloganuri considerate drept ilegale.. Printre acestea, ne informează „The Moscow Times“ pe 4 aprilie, figurează această imagine realizată în 2013 a Preşedintelui Putin difuzată de apărătorii drepturilor civile şi libertăţilor sexuale, imagine devenită acum simbolul central în toate manifestaţiile în favoarea respectării drepturilor LGBT în Rusia...

Totul este subsumat noii doctrine asupra „securităţii informatice şi informaţionale“ aprobată de Putin pe 6 decembrie 2016, text foarte amplu şi bine de lecturat al cărui principal obiectiv este ca Rusia să „prevină conflictele militare care ar putea să fie provocate de folosirea tehnologiilor informatice“. În raport se constată că industria tehnologiilor informatice şi comunicaţiei din Rusia este încă foarte dependentă de tehnologiile străine şi, în consecinţă, de interesele politice ale ţărilor respective. Ideea centrală fiind ca Rusia „să poată dezvolta un sistem naţional de control“ asupra Internetului din ţară şi să interzică folosirea de tehnologii străine în tot sectorul public din Rusia. Foarte important acest control, se spune în textul documentului, deoarece se constată „o tendinţă crescândă a mass-media din străinătate de a publica articole având un ton negativ asupra politicii Rusiei“. 
 
Aici se trece, direct şi fără ezitare, limita definită ca acceptabilă între apărarea intereselor legitime ale statului de către instituţiile sale cu competenţe în domeniu şi ceea ce este intrarea în zona războiului informaţional, parte integrantă a războiului cibernetic aflat acum în plină desfăşurare. În acest caz anume, conform motivaţiilor foarte clar explicate anterior, „Sistemul naţional de control“ are absolut evidente implicaţii nu numai la nivelul securităţii interne întărite şi a controlului asupra propriei populaţii, ci şi unele foarte clar de ordin militar. Este creat cadrul legal pentru o eventuală „închidere ermetică“ a frontierelor electronice şi trecerea la regimul de diuzare dirijată de informaţii, propriu situaţiilor de conflict.
 
Este un semnal cum nu se poate mai clar care vine să întărească ceea ce este acum un climat propriu tuturor tipurilor posibile de confruntări, după modelul bine exersat de ruşi (nu numai în URSS, ci şi în toate statele comuniste satelit) în perioada Războiului Rece. Este un semnal care nu numai ar trebui să ne îngrjoreze la modul teoretic. La nivelul decidenţilor politici, ar trebui să genereze o discuţie reală asupra capacităţilor româneşti de a face faţă unui război informaţional şi unuia informatic de mare amploare. Neuitând de faptul că orice sistem informaţional şi informatic defensiv cum este cel montat acum în Rusia are, normal, şi valenţe ofensive, combinând interzicerea de acces în interior cu extinderea invadării reţelelor informaţionale cu mesajele de propagandă proprii unei operaţiuni de dezinformare. Uitaţi-vă doar la ce este acum pe reţelele sociale din România, inclusiv pe situl Adevărul, unde trolii ruşi, eliberaţi de obligaţia de acasă de a nu folosi tehnici de anonimizare, folosesc din plin spaţiul nostru de libertate democratică, pentru o propagandă ostilă, pentru difuzarea de mesaje de ură şi proferarea de insulte. 
 
Pe fond, toate acestea sunt părţi ale unei acţiuni de război deschis, vechi şi nou în acelaşi timp, dar exacerbat şi multiplicat exponenţial de forţa reţelelor sociale şi a întrepătrunderii liniilor de comunicare la nivelul reţelelor globale. 
 
Mesajele lor există. Ale noastre întârzie.