VIDEO Rusia anunţă că a atacat cu arme ghidate cu precizie zona din Siria în care a fost doborât avionul Su-25, iar „cel puţin 30 de terorişti” au murit

VIDEO Rusia anunţă că a atacat cu arme ghidate cu precizie zona din Siria în care a fost doborât avionul Su-25, iar „cel puţin 30 de terorişti” au murit

Bombardier rusesc FOTO Arhivă

Ministerul Apărării din Rusia a anunţat, sâmbătă, că armata rusă a atacat cu arme ghidate cu precizie zona în care a fost doborât, în urmă cu câteva ore, un avion Suhoi Su-25, în atac fiind ucişi "cel puţin 30 de terorişti", relatează Interfax.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În atac au murit cel puţin 30 de militanţi ai grupării Jabhat al-Nusra. Un atac masiv cu arme ghidate cu precizie a avut loc în zona controlată de gruparea teroristă Jabhat al-Nusra, în provincia Idlib, unde a fost doborât un avion Suhoi Su-25”, se arată într-un comunicat al ministerului rus.
 
Armata rusă a folosit rachete de tip Kalibr împotriva militanţilor sirieni, pe parcursul ofensivei din Siria. Astfel de rachete au fost lansate de mai multe ori de pe fregate şi submarine, din Marea Mediterană.
 
Sâmbătă, o grupare înarmată a doborât un avion rusesc şi l-a ucis pe pilot, în nordul Siriei. Avionul a fost doborât în apropiere de oraşul Maasran, în provincia Idlib.
 
Pilotul rus reuşise să sară cu paraşuta din avion, însă a fost capturat şi apoi ucis.
 
Replica Rusiei la uciderea pilotului: atac masiv cu arme ghidate cu precizie
citeste totul despre: