Rusia a anulat aproape 32 de miliarde de dolari din datoria Cubei către fosta URSS

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele rus Vladimir Putin FOTO Reuters
Preşedintele rus Vladimir Putin FOTO Reuters

Înainte de vizita în Cuba, preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a promulgat acordul care anuleaza 90% din datorie contractat[ de Havana de la fosta URSS, notează Bloomberg.

Acordul semnat între Moscova şi Havana prevede anularea a 90% din datoria care însumează 35,2 miliarde dolari - respectiv 31,7 miliarde dolari - si care otrăvea relaţiile dintre cele doua ţări, după căderea Uniunii Sovietice.Restul de circa 3,5 miliarde dolar vor fi rambursaţi în zece ani prin tranşe la fiecare şase luni.

Acordul a fost adoptat de camera inferioară a parlamentului, la 4 iulie, şi aprobat de camera superioară acum două zile. Acest subiect a figurat pe ordinea de zi a unei vizite efectuate la Havana de premierul rus Dmitri Medvedev, dar atunci nu s-a stabilit nimic concret în legătură cu modul în care va fi reglementată uriaşa datorie a Cubei faţă de URSS, care a devenit un obstacol serios în calea normalizării relaţiilor Havanei cu fostul său aliat şi protector din perioada Războiului Rece.

De asemenea, în afara convorbirilor oficiale pe care le va avea cu omologul său cubanez, Raul Castro, şi cu alte înalte oficiialităţi locale, Vladmr Putin are în program şi o întâlnire cu El Lider Maximo, fostul conducător de partid şi de stat de la Havana, Fidel Castro. Rusia si Cuba doresc să construiască impreuna un important hub de transport în apropiere de Havana, care să includă aeroportul San Antonio de los Banos.

„Cuba este unul dintre partenerii importanti Rusiei în regiune“, a declarat Putin într-un interviu cu Itar-Tass şi Prensa Latina, citat de Bloomberg. 

Începând cu anul 2005, Rusia şi Cuba şi-au relansat relaţiile, reduse aproape la zero după dezmembrarea blocului sovietic, în 1991. În prezent, Moscova este al nouălea partener comercial al Havanei, cu schimburi de 224 milioane dolari în 2011, la distanţă mică de Venezuela, China şi Spania, primii trei parteneri economici ai Cubei.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite