Expert rus: Sistemul antirachetă de la Deveselu, un mare pericol pentru Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Baza de la Deveselu îi aşteaptă pe americani
Baza de la Deveselu îi aşteaptă pe americani

Ultimele acorduri între SUA şi România pe probleme militare nu sunt văzute cu ochi buni de Moscova. Directorul Institutului rus de Planificare Strategică şi Prognoze, Aleksandr Gusev, a declarat pentru postul de radio Vocea Rusiei că încă o bază NATO în România ar putea deveni o ameninţare pentru baza militară navală pe care ruşii o deţin la Sevastopol, în Ucraina.

România este o alegere logică pentru Statele Unite din punct de vedere logistic, a spus expertul. Acesta este motivul pentru care de mai mulţi ani acolo există două baze NATO, iar acum va fi şi a treia, la Constanţa. „Acolo este un aeroport destul de serios, de aceea alegerea americanilor este logică“, a subliniat Gusev. Cu toate acestea, retragerea SUA din Kîrgîzstan ridică multe întrebări. Baza „Manas“ a fost de importanţă strategică pentru Washington. Potrivit lui Gusev, armata americană ar putea cu uşurinţă să mai rămînă cîţiva ani în Kîrgîzstan.

„60 milioane de dolari plătite anual, pentru SUA nu erau o sumă mare, a explicat expertul. „Sunt convins că aceasta este o acţiune politică bine gândită a armatei SUA. Sistemul de apărare antirachetă al SUA va fi implementat în România în 2015, pe locul fostei baze sovietice din Deveselu. Acesta este un mare pericol pentru Rusia, pentru Flota Mării Negre. Între ea şi baza noastră de la Sevastopol sunt doar 1500 km".

Preocuparea este că în regiune apar prea multe baze militare, dar este prematur să vorbim despre un conflict. „Rusia nu va permite americanilor să transforme Marea Neagră într-o zonă de escaladare a tensiunii. Avem acolo suficiente forţe pentru a contracara SUA“,a spus Gusev. Agenţia rusă Ria Novosti informează că
secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a mulţumit României, cu prilejul întâlnirii, la Washington, zilele trecute, cu omologul său român Mircea Duşa, pentru decizia de a găzdui scutul antirachetă Aegis Ashore, subliniind că aceasta va consolida capacitatea de apărare comună în cadrul NATO“.
 
Sistemul de apărare antirachetă în România va fi pe deplin operaţional în 2015. Adjunctul şefului Pentagonului, James Miller, va participa, la sfârşitul acestei luni, la ceremonia de punere a pietrei de temelie pe locul unde va fi construită instalaţia de apărare anti-rachetă la Deveselu. Intenţia de a amplasa sistemul de apărare antirachetă al SUA în România a provocat de la început o reacţie negativă la Moscova.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite