De ce plecarea McDonald’s din Rusia nu este despre burgeri: de la gustul libertăţii la deziluzia amară a lui Putin

În urmă cu 32 de ani, când la Moscova s-a deschis primul restaurant McDonald’s, ruşii au format o coadă lungă de sute de metri, iar asta s-a întâmplat din nou recent  după ce au apărut cozi mari pentru un ultim Happy Meal, dar şi o bucată de istorie pe măsură ce gigantul îşi închide uşile Rusiei, scrie Julian Borger în The Guardian.

Închiderea porţilor celor 850 de francize McDonald’s din toată ţara ar trebui să fie temporară - cu toate astea, nimic legat de războiul din Ucraina şi exodul companiilor vestice nu sugerează că ruptura survenită se va vindeca prea curând.

Plecarea McDonald’s, la fel ca şi sosirea sa, este despre mult mai mult decât burgeri, ameninţând să împingă mult Rusia înapoi în timp. 

O cultură urbană de consum construită în jurul Visa şi Mastercard, Ikea, Nike, Apple, Zara şi Netflix s-a evaporat în doar câteva zile.

Rusia e pe cale să se întoarcă la starea de lucruri din anii 1970, când nu „aveai acces la asemenea lucruri şi când trăiai izolat de restul lumii”, spune profesoara Angela Stent, fost ofiţer pentru Rusia la Consiliul Naţional de Informaţii.

Traiectoria Rusiei din ultimii 30 de ani a fost determinată de un număr mare de forţe disparate din Rusia şi din afara sa, atât economice, cât şi politice, şi, în cele din urmă, de natură personală: ambiţiile, temerile şi impulsurile lui Vladimir Putin.

 Primul restaurant McDonald’s din Rusia s-a deschis când URSS încă exista.

„Nu ştiam ce este acela fast-food. Credeam că probabil are gust de libertate şi doream să-l testăm”, şi-a amintit Mitia Kuşelevici, fotografă, într-un articol publicat de The Guardian.

Pentru mulţi ruşi burgerii McDonald’s aveau gustul sfârşitului Războiului Rece, dacă nu cumva al aceluia al istoriei înseşi. Totuşi, deşi dornici să consume capitalismul, ruşii au avut de la bun început grija să nu fie ei înghiţiţi de el.

„Oamenii au înţeles greşit: ruşii nu voiau să fie americani şi nu voiau să trăiască ca în America, ci să aibă aceleaşi lucruri: ţigări, gumă de mestecat, burgeri”, povesteşte Fiona Hill, care, la finele anilor 1980 a mers într-un schimb de studenţi în Rusia, iar apoi a devenit analist de informaţii şi director senior pentru Europa şi Rusia la Casa Albă.

Luna de miere cu occidentalizarea a avut viaţă scurtă în Rusia. Tranziţia-şoc de la comunism la economie de piaţă, păstorită de un guvern liberal alături de consultanţi occidentali, a fost un dezastru, generând oligarhi, anarhie şi sărăcie.

După ce Putin a fost ales preşedinte în 2000, ruşii au aşteptat ca el să restabilească ordinea. Dar, încă de atunci, fostul ofiţer KGB nutrea aspiraţii de a face din Rusia o economie de piaţă puternică chiar dacă cu o guvernare autoritaristă.

„Putin le spunea: Vă voi aduce circ şi pâine,vă voi da Big Mac, Ikea, programe reality cum au toţi ceilalţi, dar lăsaţi politica şi securitatea în seama mea şi totul va fi grozav”, spune Hill, coautoarea unei biografii a preşedintelui rus.

În 2001, într-un discurs în Parlamentul german, Putin a vorbit de două naţiuni ce „clădesc o casă europeană comună”.

„Cât despre integrarea europeană, nu doar că sprijinim aceste procese, dar privim către ele cu speranţă”, spunea Putin în faţa aleşilor germani.

La Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, Rusia concura pentru a deveni una din marile puteri industriale ale lumii. Simultan, guvernul lui Putin a furnizat SUA ajutor logistic în Afganistan după atacurile de la 11 septembrie.

Deziluzia ce s-a înstăpânit în cursul următorilor ani a venit din mai multe direcţii deodată. Tentativa lui Putin de a rândui o economie modernă astfel încât aceasta să fie mai puţin dependentă de petrol şi gaz s-a poticnit în mare parte din pricina faptului că nu era pregătit să renunţe la un control central rigid. Astfel, micile afaceri n-au avut parte de niciun fel de protecţie în faţa oligarhilor. În plus, prăbuşirea financiară globală din 2007-2008 a făcut Rusia să-şi pună problema dacă modelul occidental chiar e demn de urmat.

„În momentul în care loveşte criza financiară, ruşii încep să se gândească: tipii ăştia nu sunt prea isteţi. Tocmai ce au dat cu totul peste cap economia globală, nu doar propria economie”, explică Hill.

Totodată, Putin şi cercul său au ajuns să privească NATO drept o alianţă ofensivă şi o ameninţare pentru Rusia. În ochii Moscovei, atunci când avioanele Alianţei i-au bombardat aliatul Iugoslavia, actul nu a fost nicidecum defensiv de vreme ce n-a fost atacat vreun membru NATO.

În 2002, George W Bush a retras SUA din tratatul privind rachetele anti-balistice cu Rusia, adâncind suspiciunile Rusiei cu privire la intenţiile SUA. În plus, Kremlinul era pe deplin încredinţat că mâinile occidentale au orchestrat revoluţia Trandafirilor din Georgia (2003) şi Revoluţia Portocalie din Ucraina (2004), erodând şi mai mult influenţa Moscovei în spaţiul a ce fost odată Uniunea Sovietică.

Credinţa că aceste revolte au fost puse la cale de Occident a fost ulterior întărită de decizia NATO - în cadrul summit-ului de la Bucureşti (2008) de a deschide uşa pentru aderarea deopotrivă a Ucrainei şi Georgiei.

„Putin credea că, în schimbul cooperării în Afganistan, SUA urma să recunoască faptul că Rusia este o mare putere ce are dreptul la o sferă de influenţă în spaţiul post-sovietic. S-a ales în schimb cu retragerea din tratatul privind ABM, revoluţiile colorate şi războiul din Irak”, spune Angela Stent de la Georgetown University.

Aceasta spune că, în 2007, un Putin deja înveninat de experienţele sale cu Occidentul a „început să nutrească dorinţa acestor proiecte teritoriale”.

Intervenţia sub comanda NATO din Libia (2011) a prilejuit un nou declin dramatic ce a marcat parcursul Rusiei spre izolare. Moscova s-a simţit păcălită să voteze în favoarea unei rezoluţii ONU prin care se aprobau „toate măsurile necesare” protejării civililor libieni, o mişcare interpretată de SUA şi aliaţii săi europeni drept o împuternicire pentru schimbarea regimului. Se spune că Putin s-a uitat de mai multe ori la înregistrarea video a momentului în care Muammar Gaddafi e ucis de o gloată furibundă.

Maniera în care Putin vrea să recâştige relevanţa Rusiei dintr-o poziţie de slăbiciune este să sfâşie normele globale, omorând trădătorii din Marea Britanie cu substanţe radioactive şi agenţi neurotoxici, şi anexând Crimeea. Au urmat sancţiunile ce au avut rolul de a face Rusia să se întoarcă şi mai mult către sine.

„Potrivit oamenilor, ce cunosc conversaţiile lui Putin cu consilierii săi din ultimii doi ani, preşedintele şi-a pierdut complet interesul pentru prezent”, spune Mihail Zigar, jurnalist rus şi autor al cărţii „All the Kremlin's Men: Inside the Court of Vladimir Putin. ,  . „Economia, problemele sociale, pandemia de coronavirus, toate acestea îl irită... În mintea lui, Putin se află într-o situaţie istorică unică în care îşi poate reveni în sfârşit după anii de umilinţă.”

Eşecul de a cuceri Ucraina cu uşurinţa la care se aşteptase a adăugat şi mai multă umilinţă, la care Putin dă toate semnele de a reacţiona cu o şi mai mare violenţă, fără a se întrevedea sfârşitul ciclului criminal. Plecarea McDonald's şi tot ceea ce reprezintă asta pare destinat să fie doar un punct minuscul în avalanşa provocată de căderea Rusiei, conchide Julian Borger în The Guardian.