Cum sprijină statul rus afacerile ginerelui lui Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ginerele lui Vladimir Putin beneficiază de susţinere financiară din partea statului rus. O companie la care deţine acţiuni tânărul afacerist a reuşit să obţină recent un împrumut preferenţial din partea Fondului Naţional de Bunăstare, aflat sub controlul direct al preşedintelui Federaţiei Ruse, scrie Reuters.

Kirill Şamalov, în vârstă de 33 de ani, s-a căsătorit în februarie 2013 cu Katerina Tihonova, identificată drept fiica cea mică a preşedintelui rus Vladimir Putin. De atunci, tânărul a prosperat continuu, reuşind să adune o avere estimată la 2-3 miliarde de dolari. El s-a concentrat în special asupra creşterii pachetului său de acţiuni la Sibur, cea mai mare companie petrochimică din Rusia. Această companie, fondată în 1995 şi prezentă în aproximativ 70 de ţări, a înregistrat în 2014 un profit de peste 315 milioane de euro. Tot în 2014, Kirill Şamalov a pus mâna pe 21,3% din acţiunile Sibur.

ZapSibNeftehim, un proiect impulsionat după majorarea pachetului de acţiuni al ginerelui lui Putin

Creşterea pachetului de acţiuni la Sibur al ginerelui preşedintelui rus pare de bun augur pentru această companie. Recent, Sibur a obţinut un sprjiin financiar important din partea Fondului Naţional de Bunăstare pentru construirea unui complex petrochimic ultramodern în regiunea Tiumen, situată în zona economică Siberia de Vest.

În octombrie 2015, premierul rus Dmitri Medvedev a semnat un decret pentru finanţarea cu 1,63 de miliarde de euro din Fondul Naţional de Bunăstare a proiectului ZapSibNeftehim, un complex petrochimic construit de Sibur şi preconizat să devină cel mai important din Rusia. Potrivit lui Medvedev, acest proiect ar urma să reducă dependenţa de importuri şi va contribui la apariţia a 15.000 noi locuri de muncă, un discurs asemănător cu cel al preşedintelui Consiliului de Administraţie şi acţionarului majoritar al Sibur, Leonid Mihelson. El declara în 2012 despre proiectul ZapSibNeftehim, al cărui cost este estimat la 8,85 de miliarde de euro, că „va schimba atât faţa companiei (sale), cât şi pe cea a industriei petrochimice din Rusia“.

Proiectul a fost, însă, impulsionat după ce ginerele lui Putin a preluat în septembrie 2014 17% din acţiunile Sibur de la oligarhul Ghennadi Timcenko, punând mâna astfel pe 1/5 din gigantul petrochimic. Imediat după această tranzacţie, Sibur a anunţat creşterea fondurilor pentru proiectul ZapSibNeftehim de la 53 de miliarde de ruble (1,4 miliarde de dolari la acea vreme) la 74 de miliarde şi s-a concentrat pe obţinerea de noi surse de finanţare.

Potrivit unor documente publice consultate de Reuters, Sibur beneficiază practic de susţinere financiară din partea statului rus, având în vedere ca va plăti o dobândă preferenţială de numai  2% pentru cele 1,63 miliarde de euro obţinute de la Fondul Naţional de Bunăstare şi pe care trebuie să le ramburseze în următorii 15 ani.

Împrumut cu dobândă foarte mică

În opinia lui Artiom Usmanov, analist la BKS, una dintre cele mai mari firme de brokeraj din Rusia, dobânda pentru un astfel de credit nu poate fi mai mică de 7%, ţinând cont de piaţa actuală. Acest împrumut are o „dobândă foarte mică“, apreciază la rândul ei Irina Alizarovskaia, de la Raiffeisenbank.

Contactat de Reuters, Kirill Şamalov a refuzat să comenteze. În schimb, directorul general al companiei Sibur, Dmitri Konov, a recunoscut faptul că a obţinut un împrumut profitabil, dând asigurări totodată că cererea de finanţare a „parcurs proceduri complexe în mai multe etape şi în conformitate cu reglementările aflate în vigoare“.

Fondul Naţional de Bunăstare a fost creat pe 1 februarie 2008 ca parte a mecanismului de pensii din Rusia. În 2012, Putin a propus folosirea banilor din Fondul Naţional de Bunăstare în investiţii, iar mai multe companii s-au înscris pe listă pentru accesarea fondurilor din această sursă. La jumătatea anului 2014, valoarea totală a cererilor primite depăşea valoarea Fondului, de ai cărui bani se bucurau astfel doar afaceriştii cu relaţii bune la Kremlin. În prezent, valoarea Fondului Naţional de Bunăstare este estimată la aproximativ 67 de miliarde de euro.

Potrivit agenţiei Moody’s, ZapSibNeftehim va creşte cu 25-30 la sută încasările anuale ale Sibur, care nu se află pe lista companiilor vizate de sancţiunile SUA şi Uniunea Europeană pentru implicarea lor în anexarea peninsulei Crimeea la Rusia şi în întreţinerea conflictului armat din estul Ucrainei.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite