Ce s-ar întâmpla dacă Putin ar muri?
0Absenţa preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, de pe scena publică a stârnit imaginaţia jurnaliştilor, a bloggerilor şi a oamenilor din toate colţurile lumii. Zvonurile spun că liderul de la Kremlin ar fi grav bolnav, dar oricare ar fi motivul real al absenţei acestuia, preşedinţia preferă să-l ţină secret.
Lipsa oricărei apariţii în ultima săptămână a lui Vladimir Putin a născut întrebări pe buzele multor reporteri din şi din afara Rusiei. Insistenţa unui grup mai îndrăzneţ de jurnalişti l-a făcut pe purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitry Peskov, să gafeze. Peskov i-a spus reporterului Ekho Moskvy că mâna tremurândă a liderului rus e încă îndeajuns de puternică pentru a-i rupe mâna reporterului.
Astfel, pe fondul acestei dispariţii, mai multe zvonuri s-au împrăştiat rapid pe canalele media: Putin a fost demis, Putin are cancer, iubita lui Putin a născut, iar pe twitter, hashtag-ul „Putin has died” a devenit unul din cele mai utilizate.
Teoriile mai pesimiste expun posibilitatea ca puterea preşedintele rus să fi scăzut, motiv pentru care ar pune la cale ceva îngrozitor, fie pentru Occident, sub forma unui război total în Ucraina, fie împotriva propriului popor, sub forma unui război în interiorul Kremlinului, după uciderea şocantă a lui Boris Nemţov.
Ce s-ar întâmpla dacă Putin chiar ar muri?
Jurnalistul Tom Nichols de la Business Insider a făcut o serie de scenarii pentru cazul în care Vladimir Putin ar deceda.
În primul rând, în Rusia exista o Constituţie pe care Putin şi ai lui nu au încălcat-o. E drept, au păcălit-o, s-au strecurat printre scăpările acesteia, dar nu au încălcat-o în mod flagrant. Astfel, conform acestei Constituţii, prim-ministrul ar deveni preşedintele activ al Federaţiei Ruse, funcţia de vicepreşedinte fiind scoasă din Constituţie în 1993.
Echipa lui Putin cunoaşte bine articolul constituţional, din moment ce însuşi Putin a devenit preşedinte fiindcă deţinea funcţia de premier la 31 decembrie 1999, când Boris Elţin a demisionat. Astfel, Dmitry Medvedev ar deveni din nou lider la Kremlin, după ce a mai fost în această poziţie între 2008 şi 2012.
Actualul premier rus ar fi preşedinte pentru 90 de zile, dar nu va deţine o putere la fel de mare asemeni lui Putin deoarece Constituţia Rusiei are un sistem de autoapărare împotriva preşedinţilor interimari.
Ceea ce e interesant urmează abia după aceea. Cine ar candida la noile alegeri?
Medvedev, care a mai deţinut funcţia de preşedinte, este un personaj cunoscut şi nicidecum lipsit de popularitate. De asemenea, este foarte cunoscut în vest. E greu de imaginat cine ar putea să candideze împotriva lui, dar asa depinde şi de perioada bolii lui Putin.
Dacă este una apărută brusc, în momentul ăsta se fac înţelegeri, incluzând aranjamentele pentru imunitate, traseul banilor şi un schimb general de promisiuni între oamenii politici care se asigură reciproc de faptul că nu se vor denunţa.
În acest caz, varianta prestabilită ar fi Medvedev, care a fost puţin împins în jos pe scara puterii în momentul reîntoarcerii lui Putin, dar care, ca prim-ministru şi fost preşedinte, ştie unde sunt îngropate „cadavrele” sau cine şi cui îi este dator.
Pe de altă parte, în cazul în care Putin este bolnav de mai multă vreme şi acum se confruntă cu faza finală a vreunei forme de cancer, lucrurile stau puţin diferit şi ne putem aştepta ca jocurile să fi fost, deja, făcute. Tot actualul premier, Dmitry Medvedev, ar fi principalul favorit al alegerilor prezidenţiale, dar, din moment ce planurile s-au făcut sub atenta oblăduire a lui Putin, şansele lui Medvedev ar fi mai mici.
Dar dacă, într-adevăr, lipsa actualului lider de la Kremlin este cauzată de o lovitură de stat? Jurnalistul de la Business Insider se întreabă dacă preşedintele rus a reuşit, în cele din urmă, să-i sperie atât de rău pe cei din jurul său, încât aceştia să-l înlăture înainte ca Putin să-i omoare pe toţi.
Totuşi, cea mai plauzibilă explicaţie a lipsei lui Putin este o boală a acestuia, dar adevărul îl ştiu doar cei de la Kremlin şi nu ne rămâne decât să aşteptăm pentru a afla adevărul.