El cumpără propagandă, şi recunoaşte, dar când vorbeşte o face ca să dea un semnal. Semnalul trebuie luat în considerare. Degeaba se ciocnesc forţele deasupra milenarului oraş Alep, care a mai fost asediat, ras de pe faţa pământului şi sediul unor masacre îngrozitoare de multe ori (a aparţinut hitiţilor, Egiptului vechi, caldeenilor, macedonienilor, seleucizilor, romanilor, bizantinilor, mongolilor, arabilor, mamelucilor, otomanilor, printre alţii) şi va renaşte, că e la intersecţia naturală a unei rute comerciale străvechi, dacă nu există o înţelegere fundamentală a ceea ce facem după. Dar cum ajungem după, cum ne întoarcem la comerţ, şi închidem războiul? Cum va arăta Siria, cum se poate restabiliza Orientul Mijlociu din butoiul de pulbere care e acum, care ne trimite în inima vechii Europe bombe şi refugiaţi, ambele ameninţări la fel de grave? Răspunsul mi se pare clar: nu vom reuşi să stabilizăm Siria, şi Siria e ce a adus Europa în pragul dezastrului, fără Putin. Toată lumea ştie. De asta aş zice să revedem argumentele lui Putin.

Putin argumentează că americanii au greşit crezând că poţi acţiona unilateral şi în afara vechilor înţelegeri de la Helsinki care presupuneau dezarmare (sau înarmare) simetrică. El reaminteşte că s-a opus scuturilor americane şi explică de ce acestea sunt o problemă – odată ce te poţi apăra de armele adversarului tău, iar el nu se poate apăra de ale tale, creezi o asimetrie. E ca la şah, spune el. Americanii au hotărât să meargă înainte cu scuturile, deşi ruşii s-au opus, spune el, ruşii nu puteau face faţă pentru că proiectul era extrem de scump, nici nu aveau mare încredere în eficacitatea lui, dar au avertizat să vor face şi ei în compensaţie ce vor putea.

Ce mai, un triumf, sunt multe zile când autori antiruşi din Europa de Est, de genul lui Traian Ungureanu, par copia în oglindă a analiştilor lui Putin.

Şi au făcut – Rusia nu mai e cea slabă din timpul lui Elţîn. Putin ne avertizează că a terminat de modernizat complexul militar industrial. Mai mult, aş zice că investiţia lor în propagandă a fost mult mai rentabilă decât cea a americanilor în scuturi. În perioada când el dezvolta maşinăria, mult mai ieftină ca un scut, o austeritate stupid înţeleasă făcea ca englezii să închidă BBC World Service, iar americanii Radio Free Europe şi Voice of America. Să nu creadă cineva că revoltele contra poliţiei „albe” în SUA, care au devenit sistematice şi o problemă, lipsa de solidaritate a est-europenilor faţă de Germania în criza refugiaţilor sau campaniile contra sistemelor de protecţie a copiilor din ţările scandinave, mai ales Norvegia, vârful de lance al NATO, sunt străine de propaganda rusă. Mai ales, cum frumos spune un documentar baltic, Putin a avut succes prin propaganda sa subtilă, de remodelare a universului est-european pe cel rusesc, adică împotriva unui Occident văzut ca politic corect, decadent, homofil, prea obsedat de drepturile omului, imperialist, impunând comerţul liber etc. Ce mai, un triumf, sunt multe zile când autori antiruşi din Europa de Est, de genul lui Traian Ungureanu, par copia în oglindă a analiştilor lui Putin. Costă mai puţin ca un scut şi e mult mai eficient să aduci opinia publică din Europa să creadă că UE are un deficit democratic cît casa, dar Rusia nu. În sfârşit, nu e vorba doar de propagandă, aici intră submarinele care s-au înapoiat la Sevastopol şi tot restul. Asta au făcut ruşii ca să răspundă la scut.

Putin argumentează că nu doar că americanii i-au lăsat în ofsaid făcându-şi scuturi, dar americanii au săpat la temelia încrederii care făcuse ca anii optzeci şi nouăzeci să fie siguri şi de avans pentru democraţie. Americanii au pretins că scuturile astea, care costă enorm, sunt anti-Iran, dar Iranul nu punea nici o ameninţare, şi e un mare merit al preşedintelui Obama că a reuşit, cu ajutor rusesc, să încheie o înţelegere istorică cu Iranul. Şi atunci? Putin face bancuri de români şi de polonezi, pe care îi vede doar ca nişte pioni care nu înţeleg ei înşişi la ce serveşte scutul. Aici aş zice că greşeşte - românii de la început au crezut că americanii mint şi că scutul e contra Rusiei. Ce nu cred că au înţeles bine este că poate nu merita o armă atât de scumpă, proiectată cu ani în urmă, atunci când Putin a creat suficientă forţa convenţională să ajungă la Viena fără probleme şi fără să tragă rachete... În plus, poate costul datorat provocării e mai mare decât câştigul strategic.

Amestecul de intervenţionism şi ne-intervenţionism american, de promovare când a democraţiei, când a interesului, a fost catastrofal şi urmările se văd.

Putin argumentează că politica SUA în Orient nu e bună, nu doar că e contra intereselor Rusiei, dar nu dă rezultate nici pentru interesele americane. Asta spusese el mai demult şi merită atenţie. De ce bombardăm mercenarii de la ISIS, care au spus că vor pune bombe în ţările de unde vine ameninţarea (cum se face că în Grecia nu explodează nimic, deşi are cel mai mare număr de refugiaţi), şi iată că pun, dar nu facem nimic să le oprim sursele de finanţare, că acolo unde nu sunt bani nu vor mai fi nici mercenari? Cine a creat contextul de destabilizare din Orient, revoluţiile din lumea arabă etc.? Cine a înarmat rebeli care după aceea au devenit al-Qaeda, ISIS etc.? Amestecul de intervenţionism şi ne-intervenţionism american, de promovare când a democraţiei, când a interesului, a fost catastrofal şi urmările se văd. Să nu ne amăgim. Politica externă sub Obama a fost slabă. Despre ce vine nu face să vorbim. Assange s-a grăbit să arate că Hillary a trecut peste părerea generalilor care spuneau că ISIS va prelua Libia dacă e înlăturat Gaddafi – şi aşa a fost. Americanii pe de o parte nu au competenţa puterilor imperiale de pe vremuri (Imperiul britanic avea oameni ca Lawrence sau Freya Stark, educaţi în arabă şi cu reţele de prieteni în regiune), iar pe de alta au marele defect că nu se consultă, ei anunţă chiar şi pe aliaţi ce vor face (zeci de cărţi despre războiul din Irak, ultimul, descriu acest lucru). Destul să vedem cum americanii au hotărât că anticorupţia e cheia succesului şi au încercat-o întâi în Republica Moldova, aducând-o la marginea prăpastiei, ca să pricepem autismul şi lipsa lor de realism. Or, ruşii nu sunt autişti şi nu sunt nerealişti. Au ei altele.

Putin spune că lumea e în preajma unui război mondial, că Rusia se simte încolţită de încercarea americană de a tot extinde NATO fără consultare, că occidentalii sunt inconştienţi, că el nu face decât să se apere. Că trebuie revenit la sistemul Helsinki de dezarmare asimetrică, în vreme ce acum suntem într-un proces se înarmare continuă, care nu se poate sfârşi decât într-un singur fel.

Aşa problematică cum e Rusia, trebuie să fie parte din soluţia mai mare care poate securiza – sau nu – frontierele Europei.

Eu zic că e important ce spune şi că nu strică să asculţi pe adversar şi să încerci să înţelegi punctul lui de vedere. Europa e la ora aceasta lovită greu, şi nimeni nu are planuri de a creşte fondurile, cu totul insuficiente, pentru apărare. Depindem de Erdogan să ne apere de refugiaţi, dar preţul e enorm, în Libia americanii au ajuns să bombardeze ca să protejeze Tripoli de ISIS, că nu mai e nimic de făcut, ca atare bărcile se aliniază pe plajă şi acolo. Fără o înţelegere cu ruşii, nu putem rezolva Orientul Mijlociu şi resecuriza Europa, ca atare va trebui să concepem un sfârşit la povestea cu Crimeea, care nu se va întoarce niciodată în Ucraina, pentru simplul motiv că era rusificată cu mult înainte. Aşa problematică cum e Rusia, trebuie să fie parte din soluţia mai mare care poate securiza – sau nu – frontierele Europei. De asta e vital ca NATO să continue să discute cu ruşii, iar viitorul preşedinte american să includă pe ruşi într-o soluţie mai largă, dacă e să avem vreo soluţie şi să nu ne construim toţi ziduri după care să ne adăpostim de ce ne va aduce viitorul. Cine poate construi ziduri, şi mai ales cine crede că zidurile sau scuturile aduc vreo securitate zilele astea.

Puteţi comenta acest text pe România Curată