VIDEO Titlul de „cel mai bun profesor din lume“, acordat unei canadience ce predă într-un sat izolat din Arctica

VIDEO Titlul de „cel mai bun profesor din lume“, acordat unei canadience ce predă într-un sat izolat din Arctica

Maggie MacDonnell, câştigătoarea titlului de „cel mai bun profesor“ în 2017 FOTO AFP

O femeie ce predă într-un sat izolat din zona arctică a Canadei a câştigat duminică, la Dubai, titlul de „cel mai bun profesor din lume“, care este însoţit de un cec în valoare de 1 milion de dolari, transmite AFP online.

Maggie MacDonnell a fost aleasă dintr-un total de 20.000 de candidaţi din 179 de ţări. Ea predă în localitatea Salluit, în zona arctică a Canadei, care are o rată ridicată a sinuciderilor, potrivit biografiei sale, publicată de organizatorii concursului. 

MacDonnell a declarat, duminică, după câştigarea premiului, că în satul în care locuieşte au avut loc cel puţin 10 sinucideri în ultimii doi ani.

„În calitate de profesor, atunci când ajung la şcoală în ziua de după o sinucidere, există un loc gol în sala mea de clasă, în care planează o linişte totală“, a dezvăluit ea, reţinându-şi cu greu lacrimile. „Vă mulţumesc că aţi atras atenţia lumii asupra situaţiei lor“, a adăugat câştigătoarea premiului. Maggie McDonnell a lansat un program de formare socială pentru elevii ei - în special pentru fete -, într-o regiune în care sarcinile în rândul adolescentelor sunt frecvente şi rata abuzurilor sexuale este ridicată. 

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a felicitat-o pe Maggie MacDonnell prin intermediul unui mesaj video. „Suntem foarte mândri de dumneavoastră“, i-a transmis premierul canadian.

Ceremonia de decernare a premiului a fost deschisă de cântăreţul italian Andrea Boccelli.

Concursul, ajuns la cea de-a treia ediţie, este organizat de fundaţia Varkey, al cărei sediu general se află în Dubai. Premiul este achitat în tranşe şi impune învingătorului o condiţie, şi anume să rămână profesor pentru cel puţin încă cinci ani.

În 2016, concursul a fost câştigat de o învăţătoare palestiniană din Cisiordania ocupată, Hanane al-Hroub, „pentru importanţa pe care a oferit-o jocului în educaţia copiilor“, cu scopul de a combate violenţa în mediul şcolar, adeseori afectat de conflictul israeliano-palestinian.

Fundaţia a fost înfiinţată de familia Varkey, alcătuită din indieni care au imigrat în anii 1950 în Emiratele Arabe Unite, pe atunci protectorat britanic. Membrii acestei familii au făcut avere creând reţele de şcoli private, la început destinate copiilor expatriaţilor occidentali sau indieni care s-au mutat în Golful Persic graţie „boom“-ului petrolier.

citeste totul despre: