VIDEO Sinagoga din Aeroportul Ben Gurion de la Tel Aviv, folosită ca loc de rugăciune de către o familie de musulmani
0Aflată în căutarea unui loc de rugăciune în timp ce îşi aştepta zborul, o familie de musulmani turci a confundat sinagoga Aeroportului Ben Gurion cu o moschee. Scena, filmată şi difuzată pe Facebook, a fost primită cu indulgenţă de israelieni.
Potrivit site-ului de ştiri Breaking Israeli News, cinci pasageri turci au căutat un loc de rugăciune pe Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, care nu dispune decât de o sinagogă. Având în vedere că aceasta era goală cu ocazia sărbătorii Simhat Tora, zi care marchează încheierea ciclului anual de citire a celor cinci cărţi ale lui Moise şi în care israelienii nu călătoresc, cetăţenii turci au intrat în intrat în lăcaşul de cult şi s-au rugat înainte de decolarea avionului lor, transmite RT.
Un internaut a publicat pe Facebook o înregistrare video cu această scenă, în care se poate vedea cum cetăţenii turci folosesc tallit-ul (eşarfa de rugăciune evreiască, n. red.) pe post de covoraş de rugăciune. Israelienii au reacţionat cu indulgenţă la această întâmplare. Yehuda Glick, membru al Knessetului (Parlamentul israelian, n. red.), a recunoscut pentru site-ul Arutz Sheva că el însuşi „s-a rugat într-o moschee“, declarându-se „bucuros că musulmani au putut să se roage într-o sinagogă“.
„Un grup de musulmani din Turcia s-a rugat în mod nevinovat într-o sinagogă de pe aeroport. Cu inocenţă, în onoarea Domnului“, a comentat cazul şi David Menachem, rabinul sinagogii Mishkan Yosef din Ierusalim.