Trump impune noi sancţiuni majore Iranului, pe fondul tensiunilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite ale Americii vor impune noi sancţiuni "majore" Iranului în încercarea de a împiedica ţara să obţină arma nucleară, a declarat preşedintele Donald Trump, scrie BBC.

El a spus că presiunea economică va fi menţinută cu excepţia cazului în care conducerea de la Teheran îşi schimbă cursul. 

"Vom pune noi sancţiuni", a declarat el reporterilor. "În unele cazuri ne mişcăm rapid". 

Decizia vine după ce Iranul a anunţat că ar depăşi limitele agreate la nivel internaţional cu privire la programul său nuclear. 

Limita stocului de uraniu a fost stabilită printr-o înţelegere cu puterile nucleare ale lumii în 2015. În schimb, sancţiuni majore au fost atunci ridicate, permiţând Iranului să reia exporturile de petrol - principala sursă de venit a Guvernului. 

Însă SUA a renunţat la înţelegere anul trecut şi a reinstaurat sancţiuni. Acest lucru a declanşat o criză economică în Iran, valoarea monedei ajungând la un record minim şi să îndepărteze investitorii. 

Iranul a răspuns prin reducerea angajamentelor sale în cadrul acordului nuclear. 

"Dcă Iranul vrea să devină o naţiune prosperă... este OK pentru mine", a spus Trump. "Dar nu vor deveni niciodată dacă ei cred că în cinci sau şase ani vor avea arme nucleare". 

"Să facem Iranul mare din nou", a adăugat el, parafrazând sloganul său de campanie din 2016 de la alegerile prezidenţiale. 

Vineri, preşedintele american a declarat că nu se ”grăbeşte” să răspundă militar Iranului şi că a anulat în ultimul moment atacuri aeriene prevăzute joi seara pentru că ar fi făcut multe victime.

Sâmbătă, Iranul a avertizat Statele Unite că cel mai mic atac contra teritoriului său va avea consecinţe devastatoare pentru interesele lor în regiune.

Teheranul este acuzat că se află la originea mai multor atacuri vizând nave, în mai şi iunie, în apropierea Strâmtorii Ormuz, tranzitată de o treime din petrolul transportat pe mare la nivel mondial. Iranul a negat orice implicare, însă aceste atacuri au condus la scumpirea ţiţeiului. În urma atacurilor din mai, Arabia Saudită - un aliat apropiat al Washingtonului şi un mare rival regional al Iranului - a cerut o reacţie ”decisivă” faţă de ameninţări vizând aprovizionările energetice.

Tensiunile au crescut cu un nivel după ce Teheranul a anunţat că a distrus în zbor, joi, un avion american fără pilot (dronă) de tip RQ-4 Global Hawk care, acuză Teheranul, i-a încălcat spaţiul aerian. Această versiune a faptelor a fost contestată aprig de către Statele Unite.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite