Triunghiul incertitudinilor care inflamează lumea: Turcia-UE-NATO

Este vorba despre incertitudini majore care, foarte rapid, datorită unui cumul de vectori nefavorabili, se pot transforma în situaţii de criză cu reverberaţii mondiale.

Prima incertitudine este legată de siguranţa armamentului nuclear american existent în Turcia, ţară care – alături de Belgia, Germania şi Germania – adăposteşte mai mult de 25% din arsenalul nuclear de care dispune NATO, aşa cum declara Hans M.Kristensen, directorul Proiectului pentru informaţii nucleare al Federaţiei oamenilor de ştiinţă americani. Problema a apărut în momentul când, imediat după lovitura de stat militară eşuată, forţe militare turceşti au blocat baza de la Incirlik, au tăiat accesul la utilităţi, practic luând ostatici cei 1.500 de militari americani aflaţi acolo. Au introdus în ecuaţia NATO un element de noutate absolută: posibilitatea ca, pe teritoriul unei ţări membre a Alianţei, o bază militară NATO folosită de americani să fie asediată şi cu toate contactele blocate spre exterior, în condiţiile în care acolo se află armament nuclear.

Conform analizei prezentate de „Arms Control Association” şi publicate sub semnătura lui Mustafa Kibaroglu:

 „Turcia deţine arme nucleare tactice americane la baza de la Incirlik în apropiere de Adana... Forţele aeriene turce nu mai au niciun fel de legătură operaţională cu armele nucleare tactice de la baza respectivă... Cu toate acestea, avioanele de tip F-16 (Fighting Falcon) din dotarea forţelor armate ale Turciei participă la exerciţiile NATO de simulare a unor lovituri nucleare, exerciţiile cunoscute sub numele de cod „Steadfast Noon”, în timpul cărora echipajele sunt antrenate să încarce, să descarce şi să folosească bombele nucleare tactice B61. Pe durata acestor exerciţii, avioanele turceşti au misiunea de a asigura mai degrabă o apărare non-nucleară decât să servească drept forţă nucleară”.

La Incirlik se află depozitate între 60 şi 70 (după alte surse doar 50) de asemenea bombe H de tipul B61 gravitaţionale cu încărcături a căror forţă poate fi ajustată cu ajutorul unui mecanism „dial-a-yeld” de la 0,3 KT până la un maximum de 170 KT (bomba H care a distrus Hiroşima avea o putere echivalentă cu 15 KT de TNT). Reamintim faptul că, pe toată durata Războiului Rece, forţa aeriană turcă se află în alertă nucleară continuă, aceasta însemnãnd că existau avioane încărcate în permanenţă cu asemenea încărcături care puteau decola în răstimp de câteva minute în cazul în care NATO ar fi dat un asemenea ordin. Este adevărat că, în acest moment, avioanele turceşti au fost scoase din acest dispozitiv.Bombe nucleare B61, la baza de la Incirlik

Desigur, aşa cum au indicat imediat surse americane, trebuie ştiut că fiecare dintre aceste bombe dispune de un sistem de armare supersecurizat şi, astfel, practic armarea lor ar fi imposibilă în cazul în care ele ar cădea pe mâini ostile. Numai că, posedãnd cunoştinţele specifice, echipe militare specializate în sabotaj ar putea – aşa cum argumenta Eric Schlosser pentru The New Yorker pe 17 iulie 2016 – „deschide unul dintre depozitele unde se află armele respective, să ia o bombă, să treacă de sistemul de securitate. Apoi, în câteva secunde, ar putea plasa o încărcătură explozivă, distruge bomba şi să producă astfel un nor radioactiv letal. Iar bombele H ale NATO sunt încă păzite de trupele naţiunilor-gazdă.”

Extrem de grav. Cu consecinţe imposibil de imaginat în cazul în care o asemenea bază ar fi devenit câmp de luptă în cazul dezvoltării unor acţiuni violente sau a unui război civil. Şi nu numai atât, căci iată care este extensia prezenţei NATO în Turcia şi care sunt bazele sale strategice folosite de Alianţă, toate elemente esenţiale ale structurii militare de apărare a flancului de sud-est, de la locaţia Comandamentului strategic al forţelor terestre NATO de la Izmir la radarele militare de mare putere şi ultimă generaţie de la Kurecik şi Diyarbakir sau baza de rachete PATRIOT de lângă Ceyhan.

Recentele evenimente din Turcia ridică un mare semn de întrebare asupra modului în care este asigurată securitate armamentului nuclear de la baza de la Incirlik în special dar, pentru unii analişti, readuce în actualitate scenariiile extreme privind soarta unor asemenea baze, inclusiv cu armament convenţional, pe timpul unor tulburări sociale grave sau a unor revolte miltare. Până acum, asta era doar o perspectivă strict teoretică, studiată doar în cadrul unor „war games”. Din nefericire, scenariul a fost extrem de aproape să devină realitate, fără ca nimeni să mai aibă o posibilitate de control efectiv asupra evenimentelor. Ce va decide NATO? Ce va decide partenerul american? Vom avea poate răspunsuri mai clare după vizita anunţată în Turcia a vicepreşedintelui Joe Biden.

Dar acesta este doar un element al actualei ecuaţii de instabilitate. El trebuie lecturat şi înţeles în legătură cu un al doilea, cel care se amplifică acum exponenţial pe relaţia deja extrem de fragilizată între Ankara şi Bruxelles. UE ar trebui, conform acordului cu Turcia, să fi luat deja decizia oficială de liberalizare a vizelor care să devină efectivă în octombrie. Nu s-a petrecut asta şi, în condiţiile actuale, este foarte greu de crezut că, la Summitul din 16 septembrie, liderii europeni vor lua o asemenea decizie. Caz în care Turcia ar putea da drumul înspre Europa celor 3 milioane de refugiaţi aflaţi deja în aceasră ţară?

„Nu vreau să vorbesc despre cel mai prost scenariu. Discuţiile cu UE continuă, dar este clar că fie aplicăm toate tratatele în acelaşi timp, fie renunţăm la toate”, spunea Mevlüt Çavuşoğlu, ministrul turc de Externe.

Dacă vorbim despre renunţarea la Tratate, atunci despre care este vorba mai exact? Foarte interesantă şi, aş spune, nelinilştitoare folosirea acestui plural în locul referinţei, aşa cum ar fi doar normal, doar la Acordul UE-Turcia. Mai există oare şi ale tratate care pun probleme în acest moment, în viziunea responsabililor de la Ankara, profund încrezători acum în noua lor poziţie de forţă asigurată de restabilirea la nivelul cel mai înalt al relaţiilor cu Rusia şi cu bunul prieteten Vladimir Putin?

Ceea ce avem în acest moment este o răcire vizibilă a legăturilor Turciei cu partenerulul american, somat să-l predea pe Gulen arestat deja in absentia pentru înaltă trădare. Mai avem şi ultimatumul adresat ţărilor occidentale care nu s-ar fi comportat solidar cu Ankara imediat după încercarea de lovitură de stat. Ultimatumuri care pot să evolueze pe măsură ce frontul occidental suferă fisură după fisură, ultima, poate cea mai relevantă, fiind marcată de declaraţia ministrului german de Externe privind nevoia de normalizare cât mai rapidă a relaţiilor cu Rusia, lăsând parcă uitării toate evenimentele de până acum şi angajamentele solidare exprimate în numele UE.

Turcia ştie toate aceste lucruri şi, normal, exploatează la maximum ceea ce este o vizibilă dificultate de a se ajunge la o poziţie europeană solidă şi fără a se preocupa prea mult de ce mai pot să zică europenii realmente terorizaţi de perspectiva unui nou val de migranţi ilegali.

Turcia cere UE continuarea procesului de negocieri în vederea aderării şi americanilor, ultimativ, rezolvarea imediată a situaţiei cu Gulen, declarat duşman naţional. Altfel...

Ei bine, problema este că „atfel”, cel puţin în coordonatele actuale, ar putea însemna după logica ultimelor mişcări de la Ankara, o debalansare din ce în ce mai puternică înspre Uniunea eurasiatică a lui Putin. Turcia nu poate şi nici nu va vrea să rămână singură. Cu cine va juca în continuare? Negocierile, toate negocierile, cu toţii actorii relevanţi, sunt în curs. Cine şi ce va ceda? Vom şti extrem de repede.

Important, pentru noi, să avem o analiză corectă de impact asupra efectelor pe care situaţia de acum le va avea în ce priveşte evoluţiile de securitate în zona noastră, marcată deja profund de ceea ce este deja, vizibil, noua arhitectură a relaţiilor ruso-turce, pe plan economic, politic, militar. Cu Bulgaria vecină adoptând şi ea un ton din ce în ce mai critic faţă de UE şi precizând din nou refuzul absolut faţă de o forţă navală NATO în Marea Neagră. Suntem în faţa unui spaţiu al dilemelor de securitate şi va trebui să avem toate opţiunile necesare la îndemână.