Schimbarea la faţă a terorismului: Ayman al-Zawahiri, succesorul lui Bin Laden, stăpân peste o grupare tot mai divizată
0Osama bin Laden, fondatorul şi, o bună perioadă de timp, liderul organizaţiei teroriste Al-Qaeda, a fost ucis în urmă cu doi ani de soldaţii americani. Reţeaua sa teroristă răspândită la nivel internaţional s-a schimbat dramatic de atunci.
Al-Qaeda, un nume de temut
Numele Al-Qaeda este asociat cu mai multe atacuri teroriste, atât în Occident, cât şi în lumea arabă, se arată într-un articol publicat de „Deutsche Welle“. Atentatul de la World Trade Center din 2001 a adus gruparea în atenţia întregii lumi. Aproximativ 3.000 de persoane au fost ucise, iar fostul şef al reţelei teroriste, Osama Bin Laden, a fost vânat şi ucis de soldaţi americani.
În prezent, gruparea este divizată. Există câteva grupări islamice în Africa de Nord, în Orientul Mijlociu şi în Peninsula Arabă care folosesc numele de Al-Qaeda, însă urmăresc obiective proprii.
Se crede că sediile Al-Qaeda se află în Afganistan şi Pakistan, însă experţii consideră că puterea liderilor de aici s-a diminuat considerabil. Potrivit estimărilor, numai 300-400 de oameni constituie centrul ideologic al organizaţiei. Cu toate acestea, celelalte grupări se crede că au devenit mai puternice.
Cercetătorul Guido Steinberg crede că moartea lui Bin Laden a slăbit organizaţia, care s-a văzut fără un lider carismatic. „Liderul actual, egipteanul Ayman al Zawahiri, a fost mereu contestat“ în interiorul organizaţiei, arată el.
Scurt istoric
Al-Qaeda a început ca o reţea de sprijin a musulmanilor care luptau împotriva Uniunii Sovietice, în timpul Războiului Afgano-Sovietic, iar membrii săi erau recrutaţi din rândul lumii islamice. Când sovieticii s-au retras din Afganistan, în 1989, organizaţia s-a dispersat, dar a continuat să se opună prezenţei regimurilor străine, dar şi islamice în regiune. O perioadă, sediul s-a aflat în Sudan, după care a fost mutat în Afganistan.
Al-Qaeda a fuzionat cu alte organizaţii islamiste, iar în mai multe rânduri, liderii săi au declarat război Statelor Unite.
Apariţia grupărilor independente care împărtăşeau ideologia Al-Qaeda a făcut ca ameninţarea teroristă să fie mult mai dificil de suprimat. Aceste modificări au antrenat lansarea mai multor atacuri, inclusiv în Arabia Saudită, Indonezia, Turcia, Marea Britanie, Israel, Algeria. În acelaşi timp, gruparea utiliza Internetul pentru a recruta oameni şi pentru a distribui mesaje de propagandă.
Un nou lider
Zawahiri rămâne însă comandantul suprem al grupării. Liderii diferitelor grupări afiliate Al Qaeda i se supun prin jurământ. Tot el a format un grup restrâns de persoane care îi sunt loiale, afirmă jurnalistul Yassin Musharbash. „Ei prezintă lumii imaginea Al Qaeda, prin videoclipuri şi discursuri“, a declarat el, „ceea ce stabileşte direcţia ideologică“ de urmat.
Cu excepţia sediilor din Pakistan, există grupări oficiale Al-Qaeda şi în alte ţări, arată Musharbash. „Există ramuri în Irak, în Africa de Nord, în Peninsula Arabă.“
Gruparea teroristă condusă de Zawahiri este bine reprezentată mai ales în Algeria, în Mali şi în Libia, iar activitatea teroristă creşte în Irak, unde se crede că există 1.000 de adepţi. În mod similar, islamiştii şi-au consolidat poziţia printre grupările de rebeli din Siria, care luptă împotriva regimului preşedintelui Assad.
„În Siria, există Al Nusra Front, probabil cel mai important grup jihadist la ora actuală“, arată Musharbash.
Cu toate acestea, experţii adaugă că prezenţa grupării în Siria nu reprezintă o ameninţare pentru restul lumii, deşi asta s-ar putea schimba, dacă regimul Assad se prăbuşeşte. Dacă asta se întâmplă, arată Musharbash, gruparea Al Nustra Front ar putea ataca Israelul, în condiţiile în care „au declarat asta în public de câteva ori“.
Cine este Ayman al-Zawahiri
Născut în Egipt, în 1951, Zawahiri este de profesie medic şi a devenit liderul Al-Qaeda în 2011.
Deşi părinţii săi proveneau din familii înstărite, el a fost crescut într-un mediu modest. În perioada studenţiei, a fost profund influenţat de scrierile islamice. Timp de trei ani, a fost medic chirurg în cadrul armatei, iar între anii 1980-1981 a ales să lucreze ca voluntar, tratând refugiaţii afectaţi de Războiul Afgano-Sovietic.
După ce a revenit în Egipt, a fost arestat pentru posesie ilegală de armament şi condamnat la trei ani de închisoare. In acea perioadă, a fost torturat de ofiţerii care voiau să afle cât mai multe detalii despre persoanele pe care le cunoştea. După ce a fost eliberat, a călătorit în Afganistan şi l-a întâlnit inclusiv pe Osama bin Laden, iar în 1988 a fost prezent la fondarea Al-Qaeda.
În iunie 1995, după o încercare nereuşită de asasinare a fostului lider Hosni Mubarak, Zawahiri şi Bin Laden, împreună cu adepţii lor, au fost expulzaţi din Sudan, unde organizaţiile celor doi îşi aveau sediul.
În 1998, Zawahiri şi Bin Laden au pus bazele unei alianţe formale, iar în iunie 2001, organizaţiile conduse de cei doi au fuzionat.
Puţini membri, mulţi susţinători
Nu există decât estimări vagi cu privire la numărul total al susţinătorilor Al-Qaeda din întreaga lume. Musharbash crede că „nu pot fi mai mult de 10.000 de oameni în lume care să se descrie drept membri Al Qaeda“, dar subliniază că 5.000 este un număr mai apropiat de realitate.
Cu toate acestea, există mulţi susţinători, grupări care le oferă ajutor.
La rândul lui, Steinberg arată că grupările Al-Qaeda îşi pun la punct strategiile independent una de cealaltă, dar uneori, anumite acţiuni sunt plănuite dinspre centru.
Numărul atacurilor revendicate de organizaţia teroristă a scăzut semnificativ în Occident, dar asta nu înseamnă că pericolul a dispărut.
„Al-Qaeda este de sute de ori mai activă în lumea islamică decât în afara ei“, spune Musharbash. „Există studii care arată că Al-Qaeda ucide de opt ori şi jumătate mai mulţi musulmani“ decât adepţi ai altor religii.