Scuze, Burkina Faso!

Relu Fenechiu, ministru în funcţie, condamnat la 5 (cinci) ani de închisoare cu executare, furios pe judecători, încearcă să înjure întreaga Românie, comparând-o cu o ţară africană - Burkina Faso. Nu numai că nu reuşeşte, dar mai şi gafează pe deasupra, deoarece în limba locului ”burkina faso” înseamnă ”ţara cu locuitori integri/onorabili”, care are un parlament bicameral şi un Preşedinte al Republicii. Comparaţia ne jigneşte, sau dimpotrivă?

La începutul anului, într-un alt articol – ”Demnitarii F.R.”, spuneam ceva încă de actualitate: ”Ce o fi fost în capul lui F.R. când s-a hotărât să ajungă ministru? Spera să nu i se observe cocoaşa? Să se uite faptele sale, sau să fie ignorate? Să fie achitat? E ca şi cum, prins la furat, om mare fiind, cu părul alb în cap, te ascunzi în spatele unui vrej de fasole”.

Până acum, F.R. s-a ascuns cum a putut, a zâmbit larg în faţa camerelor de luat vederi, a fost ironic, a fost zeflemitor, a folosit din plin străvechea lozincă – ”dosar politic”, acuzându-l chiar pe şeful statului că ar fi la originea acuzaţiilor, nedrepte, vezi Doamne! S-a eschivat cât a putut, apoi l-a acuzat până şi pe procuror care, dacă era altul, nu s-ar fi ajuns aici...

Într-un cuvânt, a jucat un teatru ieftin, de proastă calitate, aşa cum am mai întâlnit şi la mulţi alţi politicieni de-a lungul celor 23 de ani de capitalism românesc, când au fost prinşi la furat, alături de nenumăraţi hoţi de benzină, de fier vechi etc. În acest caz, eşti tentat să te întrebi: care e deosebirea dintre un politician care fură şi un hoţ la ”drumul mare”? Cum îi deosebeşti? Una ar fi că doar politicienii poartă cravată...

În această situaţie generală de ”breaking news”, când sfârâie toate ecranele de încinse ce sunt, este impresionant comportamentul colegilor de partid ai lui F.R., deranjaţi cu telefonul de către televiziuni şi posturi de radio, acolo unde sunt ei sâmbăta, la grătare, la piscine, la plajă, fiecare după posibilităţi. ”Ce părere aveţi, cum comentaţi condamnarea colegului dumneavoastră?”

Niciunul nu spune, chiar dacă îl pici cu ceară firbinte de tot: ”Dacă aşa a hotărât justiţia, nu am ce comenta.” Fiecare încearcă să explice că: îi pare rău, că nu trebuie să te bucuri de răul altuia, că această condamnare nu e definitivă, deci că F.R. ar fi încă nevinovat până la o condamnare irevocabilă, că nu trebuie să îl blamăm pe bietul om până ce nu se va judeca recursul etc.

În toate reacţiile colegilor de partid se simte ”tactica înecatului”, care se agaţă de un fir de pai. Istoria se repetă şi în această privinţă. La fel a fost apărat şi Gregorian Bivolaru cu mulţi ani în urmă de către membrii altui partid, chiar dacă evidenţele spuneau că numitul era vinovat 100%. Chiar a avut loc, parcă, şi un marş celebru, în fruntea căruia s-a aflat un fost prim-ministru al României.

Ce s-a întâmplat cu acel demnitar se cunoaşte. Dar că G.B. trăieşte bine-mersi, cu milioanele de Euro furate, la Los Angeles, se ştie? Dar lista întreagă a celor care au constituit prelungirea mâinii hulpave a puterii în visteria ţării, care trăiesc în străinătate, în lux, se cunoaşte?

Te uiţi la aceşti intervievaţi când îşi apără condamnatul la închisoare şi înmărmureşti: sunt de o seriozitate oripilantă, nu li se clinteşte un muşchi pe faţa lor la fel de bine întreţinută ca a doamnelor care vor să atragă priviri cu orice preţ. Pentru ei, partidul din care fac parte e mai presus de orice lege. Lipsa de respect faţă de lege, de justiţie, dar şi interesele de grup alcătuiesc biblia lor personală, care nu are nicio legătură cu unanim votata Constituţie a României.

După acest verdict, F.R. trebuia să demisioneze imediat. Nu numai că nu o face, dar condamnatul promite că se va ocupa ”mai serios” de acest dosar. Mai mult, anunţă că va demisiona după încă o discuţie cu Primul-ministru, ca şi cum s-ar mai fi putut întâmpla altceva. Altă mostră de disperare care aminteşte de acelaşi înecat şi paiul salvator.

În această situaţie, te întrebi: unde se poate întrevedea acel strop de onoare, pe care îl putem descoperi, iată, la un popor din Burkina Faso, dar nu la un român cu rang de demnitar?

Ca spectacolul mediatic să aibă şi o bomboană pe colivă, al doilea om în stat este deranjat cu un telefon asemănător: ”Cum comentaţi?” Te aşteptai ca înaltul demnitar să fie prudent, să nu îl ia în braţe pe F.R., să demonstreze că are tact, să răspundă măcar cu un ”da”, amestecat cu un ”nu”, să folosească clasicul ”No comment!”, să promită o reacţie după câteva ore, sau o zi etc. Nu, el a răspuns ca un şef de partid ce este, care îşi apără camarazii, indiferent de lege. Gafă memorabilă.

Nu ştiu alţii cum sunt, vorba lui Creangă, dar eu am simţit un sentiment de ruşine ieri, în urma acestui circ mediatic, cu personaje penibile şi jalnice. Totodată, revoltat în legătură cu faptul că o ţară africană a fost insultată, automat am trecut de partea ei. Acum, mă unesc cu toţi românii de bun-simţ din ţara mea europeană, propunând să spunem, în cor: ”Scuze, Burkina Faso!”.

P.S. În articolul anterior cu acelaşi subiect, am explicat în final că iniţialele F.R. înseamnă ”Fără Ruşine”, nu Fenechiu Relu. Nu eram sigur atunci că F.R. va fi condamnat.