Reţelele de socializare, noua armă cu care jihadiştii vor să câştige războiul sfânt
0Gruparea Statul Islamic în Irak şi Siria (ISIS), care a reuşit să captureze în doar trei zile trei mari oraşe din Irak, foloseşte o strategie complexă de social media, similară celor utilizate de mari companii şi branduri, pentru a se asigura că mesajul fundamentalist ajunge la cât mai multe persoane. Pentru asta, jihadiştii au elaborat chiar şi aplicaţii pentru telefoane mobile.
„Înainte, tobele erau cele care anunţau ofensiva unei armate. Acum, mesajele pe Twitter îndeplinesc această funcţie”, încep jurnaliştii „The Atlantic” un material în care analizează strategia social media folosită de ISIS şi mai ales felul în care aceasta a evoluat odată cu operaţiunile militare ale grupării afiliate al-Qaeda.
ISIS, grupare fundamentalistă sunnită care a reuşit săptămâna trecută să caputere Mosul, al doilea oraş irakian ca mărime, promite acum că va înainta spre capitala Bagdad. Ameninţările sunt suficient de serioase pentru a determina SUA să înceapă evacuarea personalului non-esenţial de la ambasada sa din Bagdad, dar şi să trimită 275 de soldaţi pentru a consolida securitatea acesteia.
ISIS este totodată şi una dintre grupările jihadiste care a învăţat cum să-şi propage cel mai bine mesajul. Strategia sa este complexă şi concentrată exclusiv pe reţelele de socializare, cu accent pe Twitter, cea mai populară platformă în lumea arabă. Campania folosită de ISIS este similară cu cele pentru care mari companii şi branduri plătesc echipe întregi de experţi în social media.
„Marile corporaţii şi-ar dori să fie atât de bune la asta precum este ISIS”, explică J.M. Berger, autor şi analist specializat în tiparele jihadiştilor pe social media, pentru CBS News.
„Avem de-a face cu o combinaţie între o campanie militară extrem de ambiţioasă şi o campanie de PR extrem de ambiţioasă. Social media reprezintă cea mai mare parte din acea campanie de PR”, continuă acesta. Practic, ISIS a reuşit să coordoneze o campanie precum cele folosită de branduri atunci cânt lansează un nou produs.
Faptul că extremişti din toate colţurile lumii folosesc reţelele sociale pentru a recruta noi adepţi, pentru a radicaliza persoane şi pentru a strânge bani este cunoscut de ani buni. ISIS inovează însă prin felul în care-şi coordonează campania online cu acţiunile militare, folosind pentru asta aplicaţii pentru telefon şi hashtaguri, reuşind ori de câte ori şi-a propus să-şi transforme mesajele de pe Twitter în hot topic sau trending.
Una dintre cele mai eficiente arme pentru atingerea acestui scop este o aplicaţie numită „Zorii veştilor fericite”. Produsul este unul oficial al ISIS, promovat de figurile marcante ale grupării şi descris drept o modalitatea facilă de a ţine pasul cu informaţiile legate de grupul jihadist.
Aplicaţia este disponibilă pentru telefoanele cu sistem de operare Android şi poate fi descărcată din magazinul online Google Play. Când un utilizator descarcă şi instalează aplicaţia, ISIS cere date personale. După ce aplicaţia este instalată, ea va posta automat mesaje pe contul de Twitter al utilizatorului, conţinutul fiind stabilit de o persoană care administrează campania social media a ISIS. Mesajele au linkuri, imagini, clipuri video şi hashtaguri care este distribuit de toţi cei care au descărcat aplicaţia. Mesajele nu sunt distribuite simultan pe toate conturile pentru a fenta algoritmul anti-spam al platformei de socializare.
Aplicaţia a fost lansată în aprilie, însă şi-a intensificat activitatea în ultimele zile. Săptămâna trecută, când ISIS şi-a început ofensiva asupra oraşului Mosul, aplicaţia a publicat 40.000 de mesaje pe diferite conturi. Duminică, atunci când ISIS a anunţat că se îndreaptă către Bagdad, aceeaşi aplicaţia a publicat pe sute de conturi mii de mesaje - toate cu aceeaşi imagine: un militant jihadist care priveşte spre un steag ISIS arborat deasupra oraşului, alături de cuvintele „Venim, Bagdad”.
Volumul mesajelor a fost suficient pentru ca orice căutare după termenul „Bagdad” pe Twitter să genereze imaginea printre primele rezultate.
Totodată, jihadiştii au învăţat să folosească unelte precum @ActiveHashtags - mii de activişti folosesc hashtagul indicat, astfel încât acesta să ajungă pe lista celor mai folosite din acea zi. De acolo, mesajele jihadiste se propagă şi mai departe, la utilizatori care nu caută conţinut de acest fel.
Această strategie a ajutat ISIS să fie mai populară în online decât alte grupări. Spre exemplu, organizaţia Jabhat al-Nusra are un număr similar de persoane care o urmăresc în online. Cu toate acestea, ISIS este menţionată de patru ori mai des decât Jabhat al-Nusra pe reţelele sociale, arată „The Atlantic”. În februarie, hashtagul ISIS era folosit, în medie, de 10.000 de ori pe zi, în timp ce al-Nusra era menţionată doar de 2.500-3.000 de ori zilnic.
Iar principalul atu al acestei strategii este că nu poate fi oprită. „În această fază, având în vedere folosirea masivă a platformei Twitter de către jihadişti, nu văd cum am putea să oprim această campanie”, explică pentru CBS Rita Katz, directorul SITE Intelligence Group, un serviciu privat de monitorizare a terorismului la nivel mondial.
„În ultimii trei ani am avertizat că reţelele sociale devin o hidră, o sursă incontrolabilă de jihad, în primul rând pentru că este uşor de folosit, oferă update-uri rapide cu conectare facilă şi public nelimitat. Fiecare luptător cu cont de Twitter are propria sa organizaţie media”, continuă aceasta.
Extremiştii islamişti au descoperit de ani bun un nou front, mult mai uşor de cucerit din spatele pseudonimelor, care le garantează expunere maximă şi interacţiune cu potenţiali recruţi.
Liderii grupărilor teroriste au demonstrat în ultimii ani că ştiu să folosească instrumente precum internetul şi forumurile pentru a a-şi disemina mesajele de propagandă şi, de multe ori, pentru a arunca piste false autorităţilor care nu-şi permit să le ignore. Însă în ultimele luni s-a putut observa o „creştere dramatică” a prezenţei militanţilor jihadişti pe reţelele sociale, o „armă” relativ nouă în arsenalele grupărilor teroriste.
În 2013, gruparea somaleză Shebab, afiliată al-Qaeda, a postat pe Twitter două fotografii cu trupul neînsufleţit al unui soldat francez „care a murit din cauza rănilor suferite în timpul luptei”, deşi medicii „Shebab au făcut tot posibilul pentru a-l salva”.
Grupările din zona Afganistan-Pakistan se confruntă cu autorităţile pe aceeaşi reţea socială. Tot Twitterul a fost ales şi de ramura al-Qaeda din Magrebul islamic, care şi-a deschis conturi prin care comunică în arabă, engleză şi franceză.
Jihagram
După Twitter, se pare că următoarea platformă pe care jihadiştii învaţă s-o folosească în numele „războiului sfânt” este Instagram, o reţea al cărui succes se datorează opţiunii de a publica rapid, în timp real chiar, fotografii. Cel puţin aşa reiese din studiile realizate de Memri, un institut israelian de cercetători.
Pe Instagram, cercetătorii israelieni au găsit numeroase conturi deschise pentru glorificarea fondatorului al-Qaeda, Osama bin Laden, precum şi pentru Anwar al-Awlaki, fostul lider al reţelei din Peninsula Arabică a al-Qaeda (AQAP), ucis de forţele americane într-un atac cu drone, şi pentru Yahia al-Libi, fost număr doi în ierarhia grupării, ucis şi el de drone. Majoritatea conturilor descoperite au fost semnalate administratorilor platformei Instagram şi au fost închise între timp.
Lider al-Qaeda: Veniţi pe forumuri!
Trecerea jihadismului în era digitală coincide cu schimbarea prin care trece al-Qaeda, rămasă fără „garda veche” după lichidarea lui bin Laden şi fuga „locoteneţilor” în munţi. Tocmai de aceea, schimbarea nu este privită cu ochi buni de toţi capii reţelei. Unii dintre ei le cer adepţilor să lase calculatorul şi să revină la lupta adevărată, alţii sunt nemulţumiţi de strategia de folosire a internetului.
Spre exemplu, Abu Saad al-Amili, unul dintre pilonii ideologici ai AQAP, în prezent cea mai periculoasă ramură al-Qaeda, a publicat un eseu exact pe tema jihadismului online, în care îndeamnă la ignorarea Twitterului şi revenirea pe forumuri. Închiderea anumitor forumuri, moment care a coincis cu ascensiunea reţelelor sociale, ar fi fost un bun moment pentru ca gruparea să se impună pe plan internaţional şi ca o putere ciberjihadistă, spune el.
Un exemplu recent pentru schimbarea obiceiurilor de promovare şi comunicare a grupărilor jihadiste este luarea de ostatici din Algeria, din ianuarie 2013. Indiferent cum se încheie o situaţie de criză, grupările teroriste profită de pe urma expunerii mediatice: cauza le este promovată, iar procesul de recrutare devine tot mai uşor.
Câteva luni mai târziu, jihadiştii al-Shabab care au capturat un mall din Kenya au îmbinat gloanţele cu mesaje pe Twitter. S-a putut vedea din start că acţiunea a fost gândită astfel, ca o colaborare între planurile militar şi cel online.
Săptămâna trecută, Twitter a închis mai multe conturi afiliate ISIS. Guvernul irakian a decis însă să restricţioneze accesul la Twitter, Facebook şi alte reţele sociale.