Organizaţia lui George Soros se retrage din Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul Open Society Foundations al omului de afaceri George Soros a informat că îşi va încheia operaţiunile în Turcia, la câteva zile după ce preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, l-a acuzat pe acesta că încearcă să distrugă naţiuni, scrie The Guardian.

Organizaţia a informat că este ţinta unor acuzaţii nefondate în presa din Turcia, din cauza cărora nu îşi mai poate continua munca.

De asemenea, organizaţia este vizată de o investigaţie a Ministerului de Interne care are ca scop demonstrarea unei legături între fundaţie şi protestele din Gezi Park în Istanbul, din 2013. Organizaţia neagă aceste acuzaţii.

Unul dintre fondatorii din Turcia, Hakan Altinay, se află printre cele 13 persoane reţinute de autorităţile turce acum 10 zile, acuzate că l-au susţinut pe activistul Osman Kavala, care se află în închisoare, în încercările sale de a da jos guvernul.

Într-un discurs de săptămâna trecută, Erdogan a legat aceste arestări de Soros. „Persoana care a finanţat teroriştii în timpul incidentelor din Gezi se află deja la închisoare”, a declarat el la o întâlnire a administratorilor locali.

„Şi cine se află în spatele lui? Faimosul evreu Soros. El este un om care numeşte oameni cu scopul de a diviza naţiuni şi a le distruge. El are mulţi bani şi îi cheltuieşte cu acest scop”, a adăugat Erdogan.

Fundaţia a comunicat că „noile investigaţii” încearcă să găsească legături cu protestele Gezi: „Aceste eforturi nu sunt noi şi sunt în afara realităţii”.

De asemenea, organizaţia a comunicat că va aplica pentru lichidarea legală a operaţiunilor cât de curând posibil.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite