Odă Orei Pământului

Mă plimbam pe străzile vechi ale unui orăşel polonez de pe lângă Katowice şi o tuse măgărească îmi chinuia pieptul. Cu trei ore înainte, în Varşovia, eram sănătos tun, ba chiar alergasem prin parc vreo câţiva kilometri. „Ard cărbunii…”, îmi spune amicul polonez. Toată Silezia e sub fumul negru al cărbunilor.

Ştiam, desigur, că peste 90% din producţia de energie poloneză stă în arderea cărbunilor, dar niciodată nu o simţisem în căile respiratorii. Condamnam cărbunele pentru emisiile mari de CO2 ori pentru eficienţa energetică atât de jalnică pentru secolul al XXI-lea. Toate casele, blocurile, întreprinderile, ori instituţiile se încalzeau din arderea unor grămezi mari de carbuni aruncate în cuptoare fara niciun filtru la horn.

Minerii silezieni sunt plătiţi în cărbune, statul polonez nu mai are bani să îi ţină angajaţi. Iar concedierile masive duc iremediabil la mineriade în Varşovia. Munca lor atât de grea, dar atât de ineficientă nu produce valoare adăugată ci doar noxe şi schimbări climatice.

Iluminatul public, filrtul de cafea sau trenurile (de altfel bine electrificate şi rapide) funcţionează indirect pe bază de cărbune într-o ţară care trăieşte o nouă revoluţie industrială de secol XIX.

Cum ar putea ecologiştii să facă lobby pentru automobile electrice? Ori cum ar putea cere surse alternative de energie atunci când marea alternativă pare a fi doar gazul rusesc, nu mai puţin murdar.

Mai dureros e atunci când ştim că în toată Europa aproape jumătate din toată energia produsă e pierdută sau risipită. Connie Hedegaard, fostul comisar pe acţiune climatică (pe vremea când nu era un apendice al politicilor energetice conduse de un petrolist spaniol) le spunea românilor în urmă cu vreo şapte ani că marea oportunitate energetică a ţării noastre este tocmai stoparea risipei.

Ochiul ecologist vede aceeaşi risipă şi în transporturi. Automobile imense transportă zilnic doar o persoană, cel mult două. Iar când vezi că industria produce alternative gigantice precum Land Rover-ul mare cât un tanc, dar electric, înţelegi că industria e complet ruptă de orice ţintă ecologică. Aceasta din urmă presupune grijă şi umilitate.   

Marea revoluţie energetică nu e nici hidrogenul şi nici supercelula solară? E economisirea energiei.

Iar dacă vă sperie noul război rece, trebuie să înţelegem că pentru fiecare procent de economisire a energiei, există o scădere cu 2,6% a importului de gaz de la Putin şi ciracii săi, înseamnă reducerea relaţiilor cu organizaţii brutale care combină businessul şi şantajul politic. Ori putem uita pentru totdeauna de exploatări absurde care fracturează subsolul, otrăvesc apele şi distrug comunităţile.

Nu aşteptaţi minuni de la Earth Hour. Timp de nici măcar un ceas, ea este un exerciţiu simbolic al modestiei şi respectului pentru natură. E o pauză scurtă de la un consum dement şi de la risipă.

Ia-o uşor. Stinge lumina.