Nouă copii care mergeau spre şcoală au fost ucişi după ce a explodat o mină în Afganistan
0![captura](https://cdn.adh.reperio.news/image-7/7d9dc254-1a64-4fde-8be5-0a10e9c6a790/index.png?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Nouă copii afgani au fost ucişi sâmbătă când o mină a explodat în timp ce se duceau la şcoală, a anunţat Poliţia, acestea fiind ultimele victime dintr-un lung şir de civili care şi-au pierdut viaţa în război, conform Reuters.
Explozia a avut loc în nordul privinciei Takhar. Sâmbăta e zi de şcoală în Afganistan.
"Această zonă se află sub controlul talibanilor şi de atunci forţele de securitate au lansat atacuri pentru a-i alunga. Talibanii au pus mine anti-personal", a spus pentru Reuters Khalil Asir, un purtător de cuvânt al Poliţiei locale.
"Din nefericire, astăzi, una dintre aceste mine a explodat şi a ucis nouă copii de şcoală primară", a spus el.
Copiii, cu vârste între 9 şi 12 ani, inclusiv patru din "familie de talibani", a precizat Asir.
Un purtător de cuvânt al talibanilor, care susţin că luptă pentru alungarea trupelor străine şi să înlăture de la putere guvernul sprijinit de Statele Unite, nu a făcut niciun comentariu.
Numărul de civili ucişi a ajuns la un nivel record în acest an, în ciuda discuţiilor dintre Statele Unite şi insurgenţii talibani de a ajunge la încetarea conflictului.
Au fost răniţi sau uciţi 4.313 de civili între lunile iulie şi septembrie, o creştere de 42 de procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform misiunii ONU în Afganistan.
Este vorba despre 1.000 de morţi, cea mai sângeroasă perioadă de când ONU a început să adune date din Afganistan, în 2009.
În primele nouă luni ale anului, în total au fost 8.000 de victime civili.