Un nou naufragiu cu zeci de victime în apropierea insulei italiene Lampedusa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O navă cu aproape 250 de imigranţi la bord s-a scufundat vineri în apropierea insulei Lampedusa, o operaţiune de salvare fiind în curs de desfăşurare, potrivit autorităţilor italiene.

Purtătorul de cuvânt al Pazei de Coastă italiene, Marco di Milla, a afirmat pentru AP că un număr de aproape 200 de persoane au fost salvate până în prezent. Acesta susţine că reprezentanţii Pazei de Coastă au primit un telefon de pe nava naufragiată şi astfel au putut localiza poziţia acesteia.

De asemenea, cel puţin 50 de oameni au murit în urma scufundării navei, anunţă agenţia ANSA.

Nave italiene şi malteze au venit la locul producerii accidentului maritim, fiind susţinute de elicoptere pentru a găsi pe pasagerii navei scufundate.

Accidentul a avut loc în jurul orei 17.15 (18.15, ora României), în Canalul Sicilia, la aproximativ 125 de kilometri sud-est de Malta şi la 110 kilometri de insula italiană Lampedusa.

În urmă cu o săptămână, scufundarea unei nave cu imigranţi din Africa în apropierea insulei italiene Lampedusa s-a soldat cu cel puţin 311 morţi, conform unui bilanţ provizoriu, zilnic fiind recuperate noi cadavre ale celor de pe ambarcaţiune.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite