Lumea stă cu ochii pe petrolul Venezuelei

Sub conducerea lui Hugo Chavez, Venezuela a creat un climat ostil pentru companiile străine din industria petrolieră, iar acum acestea speră la o schimbare.

Alegerile prezidenţiale programate la mijlocul lunii aprilie ar putea reda speranţa societăţilor petroliere străine interesate de exploatarea „aurului negru” venezuelean, însă Guvernul de la Caracas nu dă semne că ar vrea să schimbe foaia, anunţând imediat după moartea lui Hugo Chavez că va păstra cadrul juridic şi fiscal existent în sectorul petrolier. „Nu va exista nicio schimbare. Atât timp cât guvernul nostru e aici şi poporul rămâne la putere, politica noastră petrolieră nu se va schimba”, a declarat pentru Reuters Rafael Ramirez, ministrul venezuelean al Energiei.

Speranţa de schimbare, temperată de sondaje

La 14 aprilie, venezuelenii sunt aşteptaţi la urne să decidă între succesorul desemnat al lui Hugo Chavez, preşedintele interimar Nicolas Maduro, şi liderul opoziţiei, Henrique Capriles. „Forbes“ notează că cel din urmă ar putea fi o rază de speranţă pentru industria petrolieră, care  a aşteptat răbdătoare ca Chavez să moară în speranţa că succesorul lui va fi interesat să construiască valori, şi nu să le distrugă.

Sondajele de opinie îl dau câştigător pe Maduro, care intenţionează să continue în linii mari politica mentorului său. De altfel, nici specialiştii de la Saxo Bank nu întrevăd o schimbare în plan politic, însă consideră că Partidul Socialist Unit, aflat la putere, „va trebui să facă anumiţi paşi pe drumul reformelor”. „Aceste reforme nu se pot întâmpla peste noapte, poate nici în câţiva ani“, spune Ole Hansen de la Saxo Bank, bancă specializată în investiţii şi tranzacţionări online. Analiştii băncii mai spun că rezervele masive de ţiţei ale Venezuelei nu vor apărea brusc pe piaţa globală, iar impactul dispariţiei preşedintelui Chavez asupra preţurilor va fi limitat.

Subvenţiile populiste au ucis investiţiile

Petroleos de Venezuela Sociedad Anonima (PDVSA), compania petrolieră de stat, naţionalizată în 1999 de Hugo Chavez, se confruntă cu mari probleme. Donând o bună parte din veniturile sale guvernului de la Caracas pentru implementarea programelor sociale „chaviste“, PDVSA a omis să investească în rafinării. De asemenea, preţul la carburanţi este subvenţionat tot din banii companiei, ceea ce face ca în  Venezuela litrul de carburant să fie cel mai ieftin din lume, 6 cenţi. Mai mult, după ce toate companiile străine au fost alungate din ţară de Chavez, producţia a scăzut considerabil. Aceasta ar putea creşte semnificativ dacă s-ar valorifica rezervele de ţiţei din bazinul Orinoco, însă deocamdată nu s-au înregistrat mari progrese.

Parteneriat întărit cu China

Relaţiile cu China, cel de-al doilea partener comercial al Venezuelei, au înflorit mai ales sub conducerea lui Chavez. Schimburile anuale sino-venezuelene au crescut de la 500 de milioane de dolari în 1999, anul în care a ajuns la putere Chavez, la peste 20 de miliarde de dolari în 2012.

În timp, China a ajuns să investească miliarde în ţara sud-americană, în timp ce Venezuela şi-a manifestat recunoştinţa livrând petrol şi alte resurse. În prezent, Venezuela livrează zilnic 640.000 de barili către China, din care 240.000 de barili sunt meniţi să ramburseze o datorie de 30 de miliarde de dolari pe care Caracasul o are faţă de gigantul asiatic.

O condiţie a creditorilor chinezi a fost ca banii împrumutaţi să fie cheltuiţi în interesul poporului, pe proiecte de infrastructură şi construcţii. Astfel, o parte din bani
s-au dus la companiile chineze din Venezuela, care au fost mandatate să construiască drumuri şi case.

Cei de la „Financial Times“ cred că Banca de Dezvoltare Chineză, principalul creditor al Venezuelei, va continua să acorde credite ieftine indiferent de cine va conduce ţara, în schimbul petrolului. ;

Cea mai mare rezervă de petrol din lume

La nivelul anului 2012, Venezuela deţinea 17,9% din rezervele globale de petrol, devansând Arabia Saudită (16,1%) şi Canada (11%), potrivit unui studiu BP. Cu toate acestea, îşi trecea în cont numai 3,5% din totalul global al producţiei, faţă de 13,2% în cazul Arabiei Saudite.