Guvernul canadian şi Quebecul reîncep disputele privind dreptul la independenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul canadian a cerut sâmbătă anularea legii provinciale care dă Quebecului dreptul de a decide asupra independenţei sale, potrivit publicaţiei canadiene Maclean’s.

„În virtutea Constituţiei Canadei, Quebecul este o provincie a Canadei, iar legea contestată nu poate în niciun caz să reprezinte un fundament juridic al unei declaraţii unilaterale de independenţă”, au afirmat reprezentanţii juridici ai guvernului conservator condus de Stephen Harper.

Adoptată de guvernul separatist al lui Lucien Bouchard în 2000, Legea 99 prevede că „atunci când oamenii din Quebec este consultat într-un referendum (…) opţiunea câştigătoare este cea care primeşte majoritatea voturilor valabile”, citează agenţia de ştiri AFP.

Procurorul General al Canadei a contestat mai ales faptul că un rezultat de 50 % din voturi plus unul ar fi suficiente pentru a declara independenţa provinciei.

Legea privind exercitarea drepturilor fundamentale şi a prerogativelor de către oamenii din Quebec şi a statului Quebec, cunoscută şi ca Legea 99, a fost adoptată în răspuns la „actul de clarificare” al guvernului liberal condus de Jean Chretien. Actul normativ adoptat de guvernul liberal condus de Chretien prevedea că administraţia de la Ottawa nu este obligată să negocieze secesiunea unei provincii în cazul în care răspunsul la un referendum este clar.

Este pentru prima dată în ultimii şase ani când guvernul conservator canadian este confruntat cu problema Quebecului în privinţa suveranităţii. În 2006, prim-ministrul Harper a adoptat o moţiune prin care recunoştea că „cetăţenii Quebecului formează o naţiune în cadrul unei Canade unite”.

Cetăţenii Quebecului s-au pronunţat de două ori până în prezent în privinţa chestiunii independenţei în 1980 şi 1995, când în urma a două referendumuri populaţia a decis să nu aibă loc declararea independenţei.  

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite