Gambia: Preşedintele declară stare de urgenţă înainte ca adversarul său să fie învestit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele din Gambia, Yahya Jammeh, a declarat stare de urgenţă cu două zile înainte de a părăsi biroul. Această declaraţie este cea mai recentă dintr-o serie de încercări ale lui Jammeh de a se agăţa de putere dincolo de domnia sa de 22 de ani în ţara din Africa de Vest.

Adama Barrow, un fost agent imobiliar care l-a învins Jammeh în alegerile prezidenţiale din decembrie urmează să fie inaugurat joi, însă Jammeh refuză să plece din funcţie.

Între timp, patru miniştri ai guvernului, inclusiv miniştrii de externe şi de finanţe au dezertat, marţi, lăsându-l pe Jammeh din ce în ce mai izolat.

Mii de gambieni fug din ţară sau îşi trimit copiii în străinătate, de teamă că organizaţia regională ECOWAS îşi va îndeplini promisiunea de a recurge la forţă pentru a-l elimina pe Jammeh, dacă este necesar. Sute de femei şi copii cărând valize au luat bacul din Banjul, capitala ţării, marţi, mulţi îndreptându-se către graniţă.

„Toată lumea pleacă”, a declarat un oficial de imigrare din Gambia. „Sunt îngrijoraţi că va urma război”, a explicat acesta.

Motivând declaraţia privind starea de urgenţă, Jammeh a spus că a dat ordinul „pentru a preveni o criză constituţională şi un vid de putere”, deşi Barrow, care este în prezent în Senegal se va întoarce în Gambia la miezul nopţii, miercuri, sub securitate grea, urmând să depună jurământul ca primul nou preşedinte din Gambia în mai mult de două decenii.

„Declar prin prezenta o stare de urgenţă publică în întreaga Gambia, deoarece există o situaţie care, în cazul în care i se va permite să continue, va duce la o stare de urgenţă publică”, a declarat Jammeh naţiunii la radio şi la televiziunea naţională.

„Această declaraţie este impusă de o interferenţă străină extraordinară şi fără precedent în alegerile prezidenţiale din decembrie şi în afacerile interne ale Gambiei şi de o atmosferă ostilă nejustificată care ameninţă suveranitatea, securitatea şi stabilitatea ţării”, a mai spus el.

Sub starea de urgenţă, constituţia şi drepturile cetăţenilor pot fi suspendate, iar preşedintele se poate pronunţa prin decret prezidenţial. Jammeh a declarat starea de urgenţă, în ciuda faptului că parlamentul nu şi-a dat încă acordul.

Cu toate acestea, în timp ce vorbea, problema a fost discutată de către adunarea naţională, dar din cauză că cea mai mare parte a opoziţiei din ţară nu s-a manifestat împotrivă, fiecare membru a votat în favoarea stării de urgenţă. Prin constituţie, o stare de urgenţă durează şapte zile, dar adunarea naţională a prelungit-o până în luna iulie.

Jammeh a acceptat iniţial rezultatele alegerilor, dar mai târziu a declarat că acesta este nul, invocând erori din partea comisiei electorale. El şi-a prezentat cazul la instanţa supremă, dar nu au existat judecători să-l audă, aşa că a fost amânat până în luna mai. Jammeh a încercat apoi să introducă o interdicţie pentru a-l opri pe Barrow de la a participa la propria inaugurare, dar şeful justiţiei din ţară a declarat că nu se poate pronunţa cu privire la aceasta.

Mai multe misiuni de mediere între preşedinţii din Nigeria şi Liberia nu au reuşit să conducă la o înţelegere. Una dintre aceste propuneri îi oferea lui Jammeh o „pensionare de aur” în Maroc, potrivit rapoartelor locale, atâta timp cât el părăseşte funcţia. Nigeria i-a oferit, de asemenea, azil.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite