Discursul pentru pace al Papei Francisc cu ocazia Paştelui Catolic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Papa Francisc a făcut un apel la pace în tradiţionalul său mesaj de Paşte, cerând încetarea „exterminării aflate în curs de desfăşurare“ în Siria şi „reconciliere în Ţara Sfântă“.

Exprimându-se de la balconul bazilicii Sfântul Petru, liderul lumii catolice a atras atenţia că Siria este afectată de „un război fără sfârşit“. El i-a îndemnat pe toţi liderii politici şi militari să ajungă la un acord pentru încetarea „exterminării aflate în curs de desfăşurare“ în această ţară din Orientul Mijlociu.

Izbucnit acum şapte ani, războiul din Siria s-a soldat cu peste 350.000 de morţi şi milioane de refugiaţi.

Suveranul Pontif a făcut apel totodată „la reconciliere în Ţara Sfântă, rănită din nou în aceste zile de conflicte rămase deschise“.

Cel puţin 16 manifestanţi palestinieni au fost ucişi vineri de către militari israelieni în timpul unui „Mare Marş al Întoarcerii“ organizat la graniţa dintre Fâşia Gaza şi Israel.

Papa argentinian a încurajat şi „dialogul“ din Peninsula Coreea, o regiune în plină perioadă de detensionare după ani buni de declaraţii belicoase din cauza testelor nucleare şi balistice ale regimului comunist de la Phenian.

Papa Francisc a vorbit şi despre Africa, menţionând Sudanul de Sud şi Republica Democrată Congo, ţări profund afectate de foame, conflicte şi terorism.

În ceea ce priveşte Ucraina, şeful Bisericii Catolice şi-a exprimat speranţa ca „paşii făcuţi către armonie să fie consolidaţi şi ajutaţi de iniţiative umanitare“.

Catolicii şi protestanţii sărbătoresc, duminică, Învierea Domnului, cea mai veche sărbătoare a creştinătăţii.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite