Destituirea anunţată a Dilmei Rousseff

Dilma Rousseff în 1970 în timpul unei audienţe în faţa tribunalului militar după ce fusese torturartă timp de 22 de zile.

Pe 17 aprilie, Camera deputaţilor (513) din Brazilia vota demararea procedurii de destituire a preşedintei Dilma Rousseff, iar acum urmează ca Senatul (81 de membri) să voteze pe 11 mai. Dacă două treimi din senatori vor confirma votul deputaţilor, atunci preşedinta va fi suspendată timp de 180 de zile şi vice-preşedintele îi va lua locul, timp în care procesul de destituire va fi organizat.

Lovitură de stat sau sfârşitul crizei: Fora Dilma!

Susţinătorii Dilmei vorbesc de o lovitură de stat împotriva sa, în timp ce opoziţia crede că scandalul va lua sfârşit prin demiterea preşedintei. Preşedinta şi susţinătorii săi cred că este o lovitură de stat parlamentară, căci acuzaţiile împotriva sa nu sunt suficiente pentru a demara destituirea sa, căci, spun aceştia, e vorba de practici la care au recurs şi predecesorii săi.

Dilma Rousseff, aleasă prima dată în 2010 şi aflată acum la cel de-al doilea mandat, este acuzată că a întârziat plăţi pentru a diminua deficitul bugetar şi a-şi uşura realegerea în 2014. Conform susţinătorilor Dilmei Rousseff, această practică ar fi fost deja modificată în 2015. Cea de-a doua acuzaţie priveşte decrete bugetare considerate a nu fi conforme cu ţintele fiscale din 2015, dar şi acestea nu ar fi făcut decât să realoce sume pentru programe specifice şi nu ar fi crescut suma globală cheltuită de guvern.

Cu toate acestea, presa braziliană (deţinută de 3 mari conglomerate care aparţin câtorva mari familii) este mai degrabă defavorabilă preşedintei, ceea ce explică în parte de ce mai mult de 60% din cetăţeni sunt de acord cu destituirea Dilmei. Proteste importante au animat aceşti doi ani de mandat de când a fost realeasă şi majoritatea manifestanţilor s-au axat pe scandalul Petrobras. Scandalul Petrobras este cel mai mare scandal de corupţie recent în care firme de construcţii au deturnat miliarde către politicieni şi care a văzut reprezentanţi importanţi ai Partidului Muncitorilor (partidul de guvernământ, Partido dos Trabalhadores, PT) acuzaţi de corupţie.

Ce e paradoxal în actualul scandal este că preşedinta Rousseff este cea care a susţinut investigaţiile în ceea ce priveşte corupţia care nu o includ, deşi au ajuns extrem de aproape de ea şi au inclus şi personalităţi importante ale PT. În acelaşi timp, economia Braziliei se află în recesiune şi criticii Dilmei spun că măsurile luate de aceasta sunt cauza principală, mai ales în ceea ce priveşte alocarea unor mari contracte unor firme privilegiate.

Spectacolul politic

Votul din 17 aprilie, care a demarat procedura suspendării din Camera Deputaţilor, a durat 8 ore şi a fost transmis la telvizor şi preluat de ecrane enorme instalate în pieţe din oraşele braziliene. Votul a fost unul marcat de spectacol politic, fapt încă şi mai important dacă amintim că 300 din cei 513 deputaţi sunt ei înşişi acuzaţi de fapte de corupţie, inclusiv preşedintele Camerei, Eduardo Cunha, implicat în scandalul Petrobras în care ar fi obţinut 40 de milioane de dolari. Numele său apare şi în Panama Papers. El a demarat procedura de destiture a preşedintei imediat după ce Congresul a anunţat că nu va opri investigaţiile de corupţie în ceea ce-l priveşte. De asemenea, liderul Senatului este investigat pentru implicarea sa în scandalul Petrobras.

324 de voturi erau necesare pentru a valida votul pentru demararea procedurii de suspendare. Rousseff poate să facă apel la votul din Congres şi votul din Senat trebuie să aştepte decizia Tribunalului Federal Suprem.

Cel care o va înlocui pe Rousseff chiar pe timpul procedurii de impeachment este vice-preşedintele Michel Temer, lider al Partidului Mişcării Democratice Braziliene (partidul opoziţiei creat de militari în timpul dictaturii militare 1964-1985) şi care a fost numit în 2011. Acesta este, de asemenea, acuzat de corupţie pentru scandalul etanolului.

Efectele actualei crize asupra partidului se văd deja. PT pierde susţinerea şi 135 de primari au schimbat afilierea politică în ultimele săptămâni, adică o cincime din cei aleşi.

Dilma Rousseff: o luptătoare

Dilma Rousseff (68) a depăşit multe obstacole, întâi ca opozantă a dictaturii, apoi a fost angajată în sistemul public, devenind ministru şi apropiată a fostului preşedinte Lula, depăşind şi lupta cu cancerul în 2009.

Preşedinta a fost membră a unei mişcări de gherilă (Comando de Libertacao Nacional, Colina şi apoi Vanguardia Armada Revolucionaria Palmares) şi a suferit ca urmare a acestei activităţi politice, fiind închisă timp de trei ani în timpul dictaturii şi fiind torturată. Ea a refuzat să vorbească despre această traumă, dar a fondat în timpul primului său mandat o Comisie de adevăr şi în momentul în care aceasta şi-a încheiat mandatul, a plâns în faţa jurnaliştilor şi a cetăţenilor evocând dictatura militară.

Dilma, aflată la cel de-a doilea mandat, a fost aleasă pentru prima dată într-o funcţie publică în 2010. Partidul pe care-l reprezintă are la bază foşti luptători de gherilă marxişti, ţărani fără pământ şi lideri sindicali (precum Lula), pe lângă intelectuali de stânga care au ajutat şi la răsturnarea dictaturii în 1985. Dilma s-a alăturat târziu PT, în 2000, şi din 2002 a fost ministru al Energiei în cabinetul preşedintelui Lula da Silva şi apoi, din 2005, şefa de cabinet a acestuia, înainte de a candida pentru un mandat ce părea menit să continue politicile luliste. Dilma s-a detaşat de mentorul său în mai multe domenii, invalidând ca şi Santos în Columbia teza sucessorului ales.

În actualul scandal, Dilma a evocat chiar statutul său ca primă femeie preşedinte afirmând că mulţi s-ar fi aşteptat ca ea să cedeze pentru că este femeie, dar a reamintit faptul că parcursul său este cel al unei luptătoare şi că nu va ceda.

Trecutul încă prezent şi nostalgia autoritară

Manifestaţiile contra preşedintei, precum şi votul din Camera Deputaţilor de acum două săptămâni şi intervenţiile unor politicieni au evocat în mod pozitiv moştenirea dictaturii militare, chemând chiar militarii să intervină din nou şi să organizeze o lovitură de stat. De altfel, într-un sondaj din 2014, 51% din brazilieni spuneau că străzile erau mai sigure pe timpul dictaturii

Preşedinta Rousseff a organizat o Comisie Naţională de adevăr (2011-2014), al cărei raport a inclus documentarea a 434 de victime (şi peste 8.000 de indigeni). Amnistia acordată de regimul militar în 1979 nu a fost anulată de niciunul din guvernele care au urmat tranziţiei la democraţie în 1985 şi această impunitate explică în mare parte usurinţa cu care se vorbeşte de revenirea la un regim autoritar care „ar rezolva problemele politice”. Le-ar rezolva e cert, dar prin represiune deschisă organizată împotriva tuturor celor care nu sunt de acord cu viziunea majoritară. Abuzurile împotriva drepturilor omului săvârşite de militari nu pot fi şterse şi nu ar trebui uitate pentru că, iată, duc la situaţii în care tentaţia autoritară seduce din nou. Actuala criză braziliană ne arată şi cât de fragilă este democraţia în absenţa unei campanii susţinute pentru a construi o memorie a dictaturii care să prevină repetarea unor experienţe traumatice.

Vă aştept şi marţea viitoare cu un alt articol despre America latină!

Între timp, puteţi urmări alte ştiri latino-americane pe pagina mea de Facebook, Observator America latină.