Deputaţii unei ţări din America de Sud au autorizat posibilitatea schimbării numelui şi sexului începând de la 14 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steagul statului Chile FOTO chileinside.cl
Steagul statului Chile FOTO chileinside.cl

După ani buni de dezbateri aprinse, deputaţii din Chile, o ţară conservatoare din America de Sud, au votat în favoarea unei legi care permite schimbarea numelui şi sexului începând de la 14 ani, dar cu acordul părinţilor în cazul minorilor.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 95 de voturi pentru şi 46 împotrivă, scrie AFP.

Conform legii, adolescenţii de la 14 până la 18 ani îşi pot schimba numele şi sexul dacă doresc, dar numai cu acordul părinţilor sau al unui reprezentant legal. În cazul absenţei unui reprezentant legal, ei pot face apel la un judecător.

Această lege face parte dintr-o serie de reforme progresiste promovate de fosta preşedintă socialistă Michelle Bachelet.

Însă parlamentariii conservatori o contestă şi intenţionează să o atace la Tribunalul Constituţional.

Legea privind schimbarea numelui şi sexului ar putea fi urmată de cea privind autorizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex şi adoptarea de copii de către astfel de cupluri. Un proiect de lege în acest sens a fost depus în august 2017 în Parlamentul chilian.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite