De ce pot alţii ce nu poate UE? Despre vaccin şi democraţie

Altfel decât Israelul, SUA şi Regatul Unit, cu milioane de imunizaţi, Germania, patria firmei Biontech, abia a trecut de un sfert de milion de vaccinaţi. În România e certat un medic care refuză să arunce dozele. De ce?

De ce pot unii ce le pare imposibil altora? Am încercat să mă interesez cum, când şi unde poate fi vaccinată o doamnă cu mare handicap, de peste 90 de ani, căreia îi port de grijă. 

Originară din România, bătrâna trăieşte într-un oraş din Renania de Nord-Vestfalia, cel mai populat land german. Căutat la telefon şi la cabinet, medicul ei personal s-a derobat de orice răspundere. În Germania vaccinările nu sunt treaba cabinetelor medicale, ci a landurilor, care şi-au creat ”centre de imunizare”. Sună bine. 

Dar de făcut, nici rău nu fac. Nu fac nimic. Ar urma ca abia din februarie să înceapă vaccinarea populaţiei marelui land federal. A introduce deci în google numele oraşului ei, cuplat cu noţiunea de vaccin anti-corona, nu aduce, de asemenea, mai nimic. Dacă persişti, s-ar putea să afli generalităţi. Între altele, că doamna cu pricina va primi, în curând, o scrisoare. O aşteaptă înfrigurată, căci vaccinarea populaţiei într-o pandemie cu lockdownuri în serie, care au distrus deja existenţe şi riscă să rupă şira spinării economiei, ni se pare, şi ei şi mie, vitală. 

Frica de vaccin şi răul adevărat

Nu i-e frică de vaccin? Dar mie? Ba bine că nu. E adevărat că nu pot crede absurditatea conspiraţionistă potrivit căreia israelienii şi-ar otrăvi, chipurile, deliberat, propria populaţie, injectându-i serurile produse de Biontech-Pfizer, AstraZeneca sau Moderna. 

Dacă liderii evreilor şi-ar fi tratat astfel poporul, n-ar fi ajuns să aibă o existenţă de mii de ani, documentată încă, în Antichitate, de vechii egipteni. Acelaşi raţionament e valabil pentru britanici şi americani. Care n-au ţări mici şi unitare, ci ditai statele multinaţionale şi federale. Nici englezii şi nici americanii n-ar fi ajuns vreodată să-şi edifice puteri globale dacă şi-ar fi tratat popoarele cu picioarele şi s-ar comporta iresponsabil de la vlădică la opincă. La vaccinări, anglo-saxonii stau net mai bine decât nemţii. Şi decât alţi europeni. 

Mă ia în schimb spaima, dacă mă gândesc la vaccinarea alergicilor. Mi-e teamă pentru vârstnici. Dar şi mai groaznică îmi pare soarta celor care, singuri, dacă nu mor cu zile, pentru că nu-i ajută nimeni, vor pieri, tot cu zile, pentru că n-au fost vaccinaţi la timp, din pricina nepăsării şi incompetenţei responsabililor. 

Care nicio treabă n-au. E scandalos că, la începutul acestei săptămâni, nu erau vaccinaţi decât aproximativ 250 de mii de germani, potrivit cifrelor Institutului Robert Koch. Ale cărui date sunt credibile. Ştiind că vaccinul Biontech-Pfizer a fost coprodus de o firmă din oraşul german Mainz, m-am întrebat: de ce un land mare şi prosper, ca Saxonia Inferioară, n-a reuşit să vaccineze până marţi, potrivit datelor aceluiaşi institut, decât aproximativ o sută de oameni la suta de mii de locuitori? Iar Turingia, din estul fost comunist al Germaniei, un land condus de un lider postcomunist, figura luni ca lanternă roşie, cu doar 38 la suta de mii? 

De ce, procurându-şi la suprapreţ vaccinul, israelienii, care injectează oamenii timp de 24 de ore din 24, şapte zile pe săptămână, inclusiv în sacrosancta zi de odihnă care e şabatul, au reuşit să depăşească de revelion milionul de vaccinaţi? De ce pot ei vaccina 150.000 de oameni pe zi, astfel încât în februarie promit să-şi fi imunizat întreaga populaţie, cu tot cu minoritarii arabi, inclusiv palestinienii de la Ierusalim fără cetăţenie israeliană, în timp ce administraţia palestiniană din teritorii a refuzat să coopereze cu oficialii statului evreu şi va începe să vaccineze abia în februarie, cu serul rusesc Sputnik, ori cu AstraZeneca? De ce stă uluitor de bine, la vaccinări, Bahreinul?

Cazul german şi eurocraţia

Prin comparaţie, Germania dispune de un sistem medical exemplar şi are o populaţie de nouă ori mai mare, dar de patru ori mai puţini oameni imunizaţi provizoriu decât statul evreu. Nemţii au început să administreze vaccinul în cămine, dar în landul lor cel mai populat abia în februarie încep să se dedice imunizării întregii populaţii. Nu că demnitarii berlinezi nu ştiu să afişeze acţionism, când li se pare necesar. Au hotărât mai nou, împreună cu liderii regionali, să înăsprească lockdownul, interzicând în zone cu o incidenţă de noi infectări cu coronavirus, în şapte zile, de peste două sute la suta de mii de locuitori, călătorii de peste 15 kilometri pornind din centrul respectivelor regiuni. Ceea ce pare absurd, de vreme ce şoferul unei maşini rulând 20, 50, 100 sau 1.000 de kilometri nu se infectează la volan. Mai degrabă în transportul în comun din oraş.  

Întrebaţi de ce, în comparaţie cu alţii, au făcut-o de oaie, responsabilii germani şi europeni se comportă ca părinţii divorţaţi. Dau vina unul pe altul: ”mă-ta e proastă”... ”Ba tac-tu...” Timp în care copilul lăsat de izbelişte moare. 

Mai sincer, premierul olandez Rutte a cerut compatrioţilor săi să-l ierte. Deşi au intrat în posesia a sute de mii de doze de vaccin Pfizer împotriva COVID-19, Ţările de Jos şi-au programat debutul vaccinărilor (de care ar urma să beneficieze iniţial doar medicii şi asistentele) abia la 6 ianuarie. Pentru că, potrivit premierului, ”guvernul olandez a fost luat pe nepregătite” de aprobarea vaccinului Pfizer-BioNTech de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), şi ”s-a confruntat cu probleme logistice”.

Arză-le-ar focul de probleme. Cum să scăpăm de coşmar în acest ritm de melc, cu asemenea lideri, administraţie şi birocraţie la cârmă? Îi face oare bine această publicitate Uniunii Europene?

În Germania, aprobarea unui dosar de studiu clinic durează, vai, luni de zile. La Covid-19, autorităţile germane, ce-i drept, s-au grăbit. Nu însă şi EMA, care a pierdut startul în cursa cu ţări ca Israelul, SUA şi Marea Britanie. 

Când nu le atribuie vina eurocraţilor, guvernanţii germani, în frunte cu Angela Merkel şi cu ministrul sănătăţii, Jens Spahn, minimalizează dificultăţile. Ambii sunt membri ai unei Uniuni Creştin-Democrate care a profitat de pe urma pandemiei, sporindu-şi sensibil, laolaltă cu demnitarii ei, popularitatea, pentru că cei din urmă au fost cotaţi, contrafactual, ca fiind bine pregătiţi să facă faţă crizei Corona. 

Potrivit Berlinului, comandarea vaccinurilor a fost preluată de Comisia Europeană condusă de Ursula von der Leyen. Dar n-a fost oare cârmită UE, până la finele anului trecut, de către Germania? Nu s-au aprobat în Europa vaccinurile Pfizer, fie şi tardiv, pe 21 decembrie? De ce n-a intrat Berlinul în acţiune, văzând că eurocraţii dau chix, ezită şi, vai, se zgârcesc, pentru că, absurd, date fiind astronomicele costuri economice ale pandemiei, vaccinul germanilor de la Biontech li s-a părut, culmea, prea scump?  

Vaccinul şi democraţia

La comandarea şi procurarea vaccinurilor, ministrul federal al sănătăţii ar fi vrut ca Germania să se alieze cu Olanda, Franţa şi Italia. Or, cancelara ar fi insistat, potrivit unor informaţii din capitală, reluate de publicaţia ”Cicero”, ca Germania să nu acţioneze unilateral, ci să includă în alianţă întreaga Comunitate. Problema e că Merkel a jurat, ”aşa să îi ajute D-zeu”, să-şi ”dedice întreaga forţă binelui poporului german, să-i sporească binele şi să-i evite pagubele...”.  

Cui a jurat Merkel toate acestea? Nu europenilor în genere, ci poporului german. Sigur, dă bine în Europa, să-ţi afişezi, ca lider, superioritatea morală, evitând să ţi se reproşeze naţionalism în materie de vaccinare a propriei populaţii. 

Dar democraţia presupune ca puterea să aparţină poporului suveran. Care te alege. Pe von der Leyen n-au ales-o europenii. Germanii, care au în faţă anul acesta nouă scrutine, între care alegerile legislative federale, şi-au votat, în schimb, partidele guvernamentale. E lesne de imaginat cine ar putea profita, politic, de pe urma nefăcutelor unor dregători aflaţi de prea mult timp la butoane, ca să se mai mişte eficient, credibil şi cu rapiditatea necesară.

Nici România nu stă prea bine. Majoritatea dascălilor se arată, potrivit unui sondaj, antivaccinistă. Exemplul oferit de această majoritate e devastator. Concomitent, un site anunţa aruncarea a 80 de doze de vaccin. Iar ministerul sănătăţii ar fi luat la întrebări un eficient medic din Găeşti. Omul făcuse cinste meseriei sale. Anunţase că preferă vaccinarea oricărui doritor eventualei irosiri de doze de vaccin scump, în virtutea respectării ad literam a listei de priorităţi convenite, după ce s-a epuizat şirul celor îndrituiţi să fie vaccinaţi iniţial. Nimic mai firesc. 

Nimic mai inteligent şi mai moral. Anterior, la circa o săptămână de la debutul vaccinărilor, circula deconcertanta ştire, potrivit căreia în România se făceau doar circa 1000-2000 de vaccinuri pe zi. În acest ritm imunizarea românilor ar fi durat aproape 18 ani. Dacă adăugăm şi rapelul, comenta trist, dar just, Daniel Uncu, ”ne ducem spre 30 de ani”. Situaţia, între timp s-a ameliorat sensibil. Digi24.ro anunţa marţi că ”în România au fost vaccinate până acum împotriva COVID-19 puţin peste 41.600 de persoane, dintre care 16.100 au primit serul numai în cursul ultimelor 24 de ore. Este un „record” înregistrat de când a început campania, la 27 decembrie, dar este totuşi încă departe de ţinta asumată de autorităţi: o medie de 20.000 de vaccinări pe zi”.

Şi tot prea puţin ar fi. Încă şi mai trist riscă să stea lucrurile în Republica Moldova. Căci dacă nu s-au ocupat cum trebuie de francezi, spanioli, italieni, germani şi olandezi, e lesne de dedus că basarabenii n-au constituit vreo prioritate zero pentru membrii Comisiei Europene. E deci salutar apelul unui grup de 13 minişti de externe din UE, între care şi românul Bogdan Aurescu, adresat Comisiei Europene, căreia i-au cerut ”un mecanism” de livrare de vaccinuri anti-Covid-19 ţărilor din Parteneriatul Estic.

Oare unde sunt ceilalţi 14? Şi de ce trebuie să i se lanseze un apel special Bruxelles-ului în acest domeniu, când ruşii lui Putin abia aşteaptă să găsească motive să-i denigreze pe europeni?

Vinovaţii cu pâinea şi cuţitul care au clacat şi în primăvară, când, fără măşti, dădeau declaraţii calmante, dar eronate, despre presupusa lipsă a virulenţei molimei izbucnite în China comunistă, fiind surprinşi cu chiloţii pregătirilor antipandemie în vine: preiau ei oare, măcar de această dată, răspunderea, cum e normal în democraţii? Îşi vor da ei demisia? Sau se eternizează la guvernare ca domnul Arafat? Eu n-aş mai paria pe simţul lor de răspundere.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle