Dacă prevederile rezoluţiei vor fi unanim respectate, se estimează că, anual, Coreea de Nord va pierde cel puţin 1 miliard de dolari, adică aproximativ o treime din veniturile pe care le înregistrează acum din exporturi, mai ales cele de cărbune, minereu de fier, de plumb şi minereu de plumb, de peşte şi crustacee.

Rezoluţia 2371 mai conţine şi interdicţia constituirii oricăror noi socităţi comerciale comune între entităţi străine şi cele nord-coreene precum şi stoparea oricăror investiţii suplimentare în companiile mixte deja existente. În plus, se interzice Phenianului să mărească actualele cote de lucrători aflaţi la muncă în străinătate, iar navele comerciale nord-coreene care ar viola embargoul sunt de acum ameninţate să aibă interdicţie de acces în toate porturile lumii. Mai mult chiar, vorbind de sancţiunile care privesc sectorul financiar, la lista entităţilor ale căror conturi au fost deja blocate prin rezoluţiile anterioare ale ONU, a fost adăugată acum, printr-o mişcare cu consecinţe posibil dramatice pentru Coreea de Nord, chiar Banca de Comerţ exterior a ţării, principala deţinătoare de conturi externe aparţinând statului şi prin care, afirmă unele surse, s-a reuşit constituirea unor depozite bancare personale enorme aparţinând lui Kim Jong Un şi câtorva dintre membrii familiei sale. În cazul în care doriţi să aprofundaţi chestiunea, aveţi aici totalitatea documentelor elaborate de Consiliul de Securitate al ONU privind Coreea de Nord, inclusiv textee rezoluţiilor precedente privind alte serii de sancţiuni.  

Care este semnificaţia acestor sancţiuni? Enormă. Din mai multe puncte de vedere. Politic, marchează succesul unui demers susţinut de americani cu toată forţa diplomatică de care dispun dar, în paralel, au arătat că Phenianul a împins lucrurile într-atât de departe încât o solidarizare cu Coreea de Nord devine absolut imposibilă în condiţiile în care va decide continuarea programului său de înarmare nucleară  şi de testare a rachetelor balistice cu rază lungă de acţiune.

Desigur, în imediat, este vorba despre o formulă de presiune directă şi de mari proporţii pentru a asigura (chiar forţa) o bază cu totul nouă de discuţii pentru convorbirile cruciale pe care trebuie să le aibă, în cadrul reuniunii ASEAN de la Manila, Tillerson şi Ri Hong-Yo, şefii diplomaţiilor americană şi nord-coreeană.

Este însă şi posibil sau credibil ca liderul nord-coreean să facă un pas înapoi, asta însemnând restricţionarea sau anularea programului nuclear?

Foarte greu de crezut, cel puţin în lumina ultimelor reacţii venite de la Phenian. Căci, în luma mai, reacţionând la intenţia Preşedintelui Trump de a impune sancţiunile ce au devenit deja realitate, un comitet parlamentar nord-coreean a transmis o scrisoare Congresului SUA, fapt rarisim şi cu atât mai interesant. Se spune în acest text să sancţiunile respective „reprezintă cel mai ostil act imaginabil împotriva umanităţâii care nu numai că încalcă suveranitatea sacră a Coreii de Nord, dar reprezintă şi o violare arbitrară împotriva principiilor universale ale egalităţii suverane şi ale neamestecului în treburile interne ale altor ţări, principii fundamentale din Carta Naţiunilor Unite... Pe măsură ce Camera Reprezentanţilor din SUA sprijină din ce în ce mai mult aceste acte ostile neruşinate, eforturile Coreei de Nord de a-şi întări apărarea nucleară se vor intensifica şi mai mult, dincolo de imaginaţia tuturor.

Acesta este tonul general şi constant, cel puţin până în acest moment, al tuturor luărilor de poziţie ale oficialilor de la Phenian. Numai că, aită, aliaţii săi tradiţionali, Rusia şi China, au făcut acum un pas rapid înapoi, justificat evident de gravitatea situaţiei şi, aşa cum arătam acum câteva zile, deloc doritoare să fie amestecate într-o situaţie conflictuală majoră în Peninsula Coreeană. Rusia are propriile sale probleme - foarte complexe - cu sancţiunile impuse de americani şi de europeni, iar China are proiectul major al Noului Drum al Mătăsii cu cele două centuri ale sale, proiect pe care nu-l poate compromite de dragul unui dictator cu comportament paranoic şi sinucigaş.

Drept care, decizia din Consiliul de Securitate poate fi un semnal care ne trimite direct spre un palier potenţial care să implice analiza viitoarelor poziţii pe care le vor adopta marile puteri, dar şi Consiliul de Securitate în cazul declanşării unor ostilităţi militare împotriva Coreei de Nord.

Ne interesează faptul că, cel puţin aceasta ar putea fi semnificaţia directă a acestei Rezoluţii, în cazul în care conflict va exista, Rusia şi China şi-au anunţat o poziţie prudentă de non-combat. Este tot? Nu, pentru că întrebarea reală şi extrem de importantă este cadrul în care se va opera retalierea în condiţiile în care Coreea de Nord ar lansa o lovitură nucleară preventivă sau va ataca cu mijloace convenţionale o Coreea de Sud şi capacităţi militare ale SUA, fie terestre fie maritime din zonă,

Vor reacţiona împreună doar Coreea de Sud şi SUA, eventual împreună cu ţările aliate din zonă direct interesate în asigurarea unui perimetru de securitate terestru şi maritim (Japonia şi eventual Australia)? Sau întreaga operaţiune va avea caracterul unei reacţii militare autorizate, iarăşi prin vot unanim, de către Consiliul de Securitate, caz în care legitimitatea acţiunii va deveni incontestabilă, definindu-se totodată şi responsabilităţile organizaţiei internaţionale de a defini, asigura şi superviza termenii situaţiei post-conflict care va însemna şi reunificarea Coreii într-un singur stat democratic.

În fine, Rezoluţia Consiliului de Securitate mai semnifică şi faptul că Statele Membre au conştientizat iminenţa posibilităţii ca Kim Jong Un să poată într-adevăr ordona un atac nuclear, chiar dacă ştie foarte bine că răspunsul presupune anihilarea completă a ţării sale.

Dar aceste sancţiuni au venit aproape concomitent cu cele noi, suplimentare, pe care UE le-a luat împotriva Rusiei, alt semn că va continua şi izolarea Kremlinului, posibilitate din ce în ce mai credibilă pe măsură ce se multiplică tensiunile legate de Iran şi politica sa nucleară.

Iar acum se pare că nu mai e vorba doar despre negocieri diplomatice super-intense pentru restabilirea echilibrelor între centrele de putere, ci se trece şi la fapte. Să vedem cine urmează să achite notele de plată.