Conflictul din Siria: 5.000 de oameni au murit într-o lună
0Bilanţul morţilor pentru luna ianuarie s-a ridicat la 5.000 de persoane, dintre care puţin peste 1.000 făceau parte din forţele armate siriene.
Ianuarie 2013 a urcat pe locul al doilea în topul lunilor cu cel mai ridicat nivel al morţilor în timpul conflictului sirian, izbucnit în urmă cu aproape doi ani, potrivit datelor oficiale publicate astăzi de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).
Dintre victime, peste 3.300 erau civili sau membri ai grupărilor rebele.
Potrivit unui raport recent publicat de Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (OSDO), 44.000 de persoane au murit în Siria în ultimele 21 de luni, de când au izbucnit revoltele prin care se contestă regimul Bashar al-Assad. Dintre aceştia, peste 30.000 de persoane erau civili.
De la 15 martie 2011, cel puţin 30.819 civili au murit în Siria, a precizat organizaţia, care îi considerã civili şi pe cei care luptã împotriva trupelor regimului. "Mii de persoane considerate civili sunt rebeli", a declarat Rami Abdel Rahmane, directorul OSDO. Bilanţul nu include miile de persoane dispãrute în detenţie şi nici majoritatea morţilor din cadrul "chabbihas" (miliţiile pro-regim).
"În plus, nici rebelii, nici armata nu au publicat numãrul exact al persoanelor ucise în rândurile lor pentru a nu afecta moralul trupelor", a explicat acesta.