Avertismentul din Algeria

Cred că este o enormă greşeală să vorbim despre ceea ce întâmplă acum în Algeria ca despre o simplă luare de ostatici. Asta înseamnă că fie nu înţelegi nimic din ceea ce se petrece acolo, fie nu ai datele necesare pentru situarea evenimentului în context şi a desluşi avertismentul major pe care încearcă să-l transmită reţele teroriste.

Unul dintre scenariile pe care le studiază de ani de zile experţii serviciilor de securitate şi planificatorii operaţiunilor speciale este luarea de ostatici demonstrativă în interiorul sau în apropierea unor complexe industriale care adăpostesc instalaţii petroliere. Asta în primul rând în zona de acţiune directă şi imediată a organizaţiilor teroriste din Orientul Mijlociu, Maghreb şi centrul Africii dar şi, prin extensie oricând posibilă, în state din ale zone ale lumii.

Nu e nimic nou, manualele teroriştilor prevedeau un asemenea tip de acţiuni de foarte mult timp, procedeul a fost împrumutat şi de state care, precum Irakul sau Iranul, au ameninţat sau ameninţă că, în caz de atac asupra teritoriului lor naţional, vor produce explozii enorme atât în câmpurile de extracţie cât şi în instalaţiile de rafinare. Amintiţi-va, irakienii au şi făcut-o.

Primul avertisment dat de evenimentele încă în curs de desfăşurare în Algeria este că reţelele teroriste au reluat scenariul şi sunt pe cale să atace ţinte din această zonă specifică a infrastructurilor strategice. Un gest cu valoare operaţională evidentă dar şi simbolică, deoarece, aşa cum au spus-o de-a lungul timpului foarte mulţi dintre liderii organizaţiilor teroriste islamice, instalaţiile petroliere sunt imaginea prezenţei ocupantului străin care exploatează resursele naţionale şi perverteşte clasa politică, completă coruptă şi vândută interselor străine.

Al doilea avertisment este că evenimentele au şi un mesaj ideologic foarte limpede. În cazul atacului din Algeria, e motivat de intervenţia franceză în Mali, sensul alegerii locaţiei este o încercare de a readuce la suprafaţă resentimentele profunde existente faţă de modul în care armata franceză s-a comportat în perioada războiului de independenţă al Algeriei, masacrele de atunci nefiind uitate mai ales în zona aceea de graniţă cu Libia, tuaregii fiind triburile care au avut atunci cel mai mult de suferit, fiind acum unul dintre rezervoarele pe care se bazează mişcările islamiste, în principal pentru recrutare şi nevoi logistice.

Al treilea avertisment este că "porţile deşertului", în ciuda raidurilor militare de până acum, sunt deschise şi operaţionale, permiţând trecerea rapidă a unor unităţi mobile foarte bine dotate şi cu echipamente adaptate pentru acţiuni de tip comando de o parte şi de alta a deşertului, transformând întreaga zonă sub-sahariană într-o regiune de mare risc. Spre deosebire de conflicte de până acum (Irak sau Afganistan) care au presupus mişcări de asemenea gen pe distanţe şi teritorii relativ limitate, sau cu surse de aprovizionare logistică relativ bine determinate, de data aceasta se produce o extensie foarte primejdioasă legată de faptul că se dovedeşte cât de uşor celule naţionale activate simultan pe un teritoriu echivalent cu un continent pot trece de la o ţară la alta, folosindu-se de deşert ca de un no man’s land .

Al patrulea avertisment priveşte dimensiunea războiului psihologic: mesajul este că, din acest moment, se află în pericol real resortisanţii tuturor âărilor aflate pe lista neagră a organizaţiilor terorise, pasul următor, în acest tip de logică, fiind atacarea zonelor rezidenţiale unde se află europeni sau a bazelor militare pe care unele îări europene le au în Africa sau Orientul Mijlociu.

Mesaj care ar urma să introducă o presiune suplimentară asupra guvernelor. Veţi vedea că se vor îmulţi mesajele vorbind despre drepturile omului, împotriva politicii de intervenţionism militar, de decredibilizare, ironizare sau chiar atacuri directe împotriva capacităţii serviciilor de informaţii de a produce analize corecte, toate purtate de ceea ce experţii în domeniul securităţii se tem că ar fi implantări de tipul "cârtiţe profunde", reactivate acum de prietenii făcuţi mai demult.

Sunt avertismente foarte grave care nu vorbesc numai despre ce e astăzi ci despre ceea ce s-ar putea întâmpla mâine. Europa se mobilizează şi bine face, este foarte posibil să urmeze şi un angajament american, este foarte credibil că şi alte mari puteri ale lumii să simtă nevoia să intervină. Foarte târziu. E adevărat, şi fără certitudinea existenţei unui plan pe termen mediu şi lung. Fără un asemenea plan, intervenţia militară va fi, din nou, pe cât de costisitoare, pe atât de inutilă.