Ashton Carter: SUA vor iniţia operaţiuni terestre contra reţelei teroriste Statul Islamic
0Statele Unite vor iniţia operaţiuni terestre directe împotriva reţelei teroriste Statul Islamic, în Siria şi Irak, anunţă secretarul american al Apărării, Ashton Carter, citat de NBC News.
„Nu vom ezita să oferim susţinere partenerilor noştri, prin atacuri oportune împotriva organizaţiei teroriste Stat Islamic, sau prin efectuarea unor misiuni directe, fie aeriene, fie la sol“, a declarat Ashton Carter în faţa membrilor Comisiei Forţelor Armate din Senatul SUA.
Şeful Pentagonului a oferit ca exemplu operaţiunea americană efectuată săptămâna trecută în Irak, pentru salvarea unor ostatici kurzi deţinuţi de militanţi ai reţelei Stat Islamic.
Iniţial, Departamentul american al Apărării refuzase să caracterizeze această operaţiune drept o misiune terestră, argumentând că a fost o situaţie specială, de excepţie.
Surse citate de ziarul Washington Post anunţau în urmă cu câteva ore că Administraţia Barack Obama analizează posibilitatea trimiterii unor unităţi speciale în Siria şi Irak, în cadrul operaţiunilor împotriva reţelei teroriste Stat Islamic. Consilierii prezidenţiali americani au recomandat măsuri suplimentare pentru contracararea teroriştilor sunniţi din Irak şi Siria, pe fondul nemulţumirii Casei Albe privind eficienţa raidurilor aeriene antiteroriste efectuate de peste un an. Conform propunerilor, unităţi speciale americane ar putea efectua operaţiuni limitate pe teritoriul Siriei, iar instructorii militari americani din Irak ar putea însoţi trupele locale în misiuni combatante.
Ashton Carter ceruse recent noi opţiuni pentru extinderea sferei misiunilor militare americane în Irak, Siria şi Afganistan.
Implementarea acestor măsuri va marca o modificare semnificativă a strategiei Statelor Unite de combatere a reţelei teroriste sunnite Stat Islamic, care ocupă vaste regiuni din Irak şi Siria, unde a proclamat un „califat islamic“.
Coaliţia internaţională condusă de Statele Unite nu a mai efectuat de patru zile raiduri aeriene în Siria. Rusia a contestat în mai multe rânduri eficienţa raidurilor coaliţiei internaţionale coordonate de Statele Unite din care fac parte ţări precum Australia, Canada, Marea Britanie, Franţa, Bahrain, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudită şi Turcia.
Alianţa Nord-Atlantică acuză Rusia că a trimis efective terestre pe teritoriul Siriei. Rusia a iniţiat pe 30 septembrie raiduri aeriene în Siria, pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad. Moscova susţine că atacă exclusiv poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic, deşi opoziţia siriană şi NATO acuză Rusia că bombardează poziţii insurgente.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeste 250.000 de morţi.