Asaltul populiştilor în lume. Lideri controversaţi câştigă teren pe scena politică erijându-se într-o alternativă a sistemului

Afis al candidatului de extrema dreapta, favorit la alegerile prezidenţiale din Brazilia, Jair Bolsonaro

Din Filipine până în Statele Unite, trecând prin Italia şi mai nou prin Brazilia, lideri controversaţi câştigă teren pe scena politică erijându-se într-o alternativă a sistemului.

Brazilianul Jair Bolsonaro, numit „Trump tropical“, este ultimul politician intrat în hora liderilor populişti. Asimilat extremei drepte, marele favorit al alegerilor prezidenţiale din Brazilia este un admirator al dictaturii militare din perioada 1964-1985 şi un scandalagiu, stârnind numeroase controverse prin declaraţii rasiste, misogine şi homofobe. 

Dar, într-o ţară lovită crunt de corupţie şi criminalitate, a captat uşor atenţia publicului prin promisiunile de a pune capăt acestor flageluri. A procedat în stilul lui Trump, care a ieşit victorios în cursa pentru Casa Albă cu sloganul „America înainte de toate“, dar şi al filipinezului Rodrigo Duterte, care s-a identificat cu temerile concetăţenilor săi, mai ales legate de insecuritate. Liderii de acest tip se înmulţesc, iar unii dintre ei au ajuns recent la putere - în Mexic şi în Pakistan. Nici Europa nu duce lipsă de ei, cele mai elocvente exemple fiind Italia, Polonia şi Ungaria.

Dincolo de eşichierul politic, dreapta sau stânga, dincolo de diferenţele culturale, ei urcă spre vârf exploatând frici comune, generate în primul rând de teama de străini, adică imigranţii care, aduşi de aripile globalizării, iau locurile de muncă, degradează securitatea şi ameninţă moştenirea culturală locală.

„Putem vorbi de un val naţional-populist planetar“, spune politologul Jacques Rupnik, citat de „Le Figaro“.

Elite contra elite

Donald Trump reprezintă cel mai bine această caracteristică a valului contestatar. A fost ales al 45-lea preşedinte al SUA din postura de apărător al albilor din clasa de mijloc uitaţi de establishment-ul de la Washington. Criticând aspru delocalizările din industrii şi găsind vinovatul în China, miliardarul republican a câştigat în principal în zonele afectate de acest fenomen.

„Populismul este mereu o mişcare iniţiată de elite care sunt la marginea unui sistem şi încearcă să-i ocupe centrul“, explică profesorul de ştiinţe politice Dominique Reynié, potrivit „Le Figaro“.

Animatorii săi „sunt mai degrabă antreprenori politici, care reuşesc să tragă beneficii din (…) furie, frustrare, resentimente“, adaugă el.

Infografie Le Parisiene

Tentaţia replierii de sine

Această caracteristică este întâlnită îndeosebi în Europa. Britanicii au dat tonul, prin votul pentru ieşirea din Uniunea Europeană. Peste Canalul Mânecii, în interiorul blocului comunitar, guvernele cu discursuri naţional-populiste sunt în floare, în principal în estul şi centrul Europei : Cehia lui Miloš Zeman, Polonia condusă de Partidul Dreptăţii şi Justiţiei, Ungaria lui Viktor Orban. Mai la vest, două partide anti-sistem, unul de extremă dreapta şi altul de stânga, şi-au unit eforturile pentru a guverna Italia.

„În toate aceste ţări, există un aspect comun la bază. Se observă tentaţia replierii de sine, imaginea unei cetăţi asediate“, reamrcă pentru „Le Figaro“ fostul diplomat francez Philippe Moreau Defarges.

„Există o aspiraţie către suveranitate. Popoarele au nevoie de o distanţă bună faţă de lumea globalizată“, este de părere economistul Jacques Sapir, un anti-globalist convins.

Căutarea unui sens şi flageluri în ţările fragile

În ţările emergente, suveranismul exploatat de populişti are o perspectivă diferită de cea a Europei. Este văzut ca un element de definire şi afirmare într-un proces de recuperare istorică. Aşa a apărut „Made in India“ - industrială şi tehnologică - a lui Narendra Modi.

Dar aici flagelurile, mai ales corupţia şi lipsa securităţii, apasă cel mai mult asupra oamenilor de rând, iar liderii care s-au arătat mai înverşunaţi împotriva lor au devenit mesianici. În pofida ironiilor făcute la adresa drepturilor omului, Rodrigo Duterte a fost ales de filipinezi pentru imaginea sa de dur cu răufăcătorii.

 Este cunoscut ca „The Punisher“, supranume căpătat de la escadroanele morţii înfiinţate împotriva traficanţilor de droguri. În Brazilia, căpitanul în rezervă Jair Bolsonaro a obţinut electorat cu un discurs virulent anti-corupţie şi pentru readucerea militarilor pe străzi. În Mexic, o altă ţară afectată de o violenţă endemică, ultimul scrutin prezidenţial a fost câştigat tot de un politician catalogat drept populist. Este vorba de Andrés Manuel López Obrador, un lider de stânga care a făcut campanie pentru combaterea unei elite politice corupte, numind-o „mafia de la putere“, şi a promis reducerea violenţei prin eradicarea sărăciei.

„Suntem diferiţi“

Pretutindeni, liderii populişti de astăzi pun accent pe diferenţele naţionale. Este o abordare diferită faţă de cea a antecesorilor lor din anii ’30 ai secolului trecut. „Cu frica de pierderea identităţii, populiştii apără ideea unei naţiuni pure. Dar xenofobia lor nu este la fel precum cea din anii ’30, având mai puţin de-a face cu afirmaţia «suntem  superiori» şi mai mult cu «suntem diferiţi»“, subliniază Philippe Moreau Defarges, citat de „Le Figaro“.

Produsul unei crize a globalizării

Pe plan extern, liderii populişti resping dominaţia Occidentului şi pledează pentru o lume multipolară, un deziderat al Chinei şi al Rusiei. În timp ce premierul pakistanez Imran Khan şi preşedintele filipinez Rodrigo Duterte denunţă imperialismul american şi caută să se apropie de China, Recep Tayyip Erdogan renunţă la ideea aderării Turciei la Uniunea Europeană şi îşi croieşte un viitor bazat pe trecutul otoman.

„Populismul se înscrie într-o mişcare de reîntoarcere a naţiunilor, de încheiere a hegemoniei americane şi un viitor cu o lume multipolară. Nimeni nu reclamă astăzi revenirea la autarhie, dar nimeni nu mai suportă regulile şi normele străine“, susţine Jacques Sapir.