Alegeri istorice în Malaezia: Mahathir Mohamed va deveni, la 92 de ani, cel mai bătrân prim-ministru din lume
0Fostul lider al Malaeziei, Mahathir Mohamed, va deveni cel mai bătrân prim-ministru din lume după ce l-a învins pe Najib Razak, provocând astfel prima schimbare la conducerea ţării în 60 de ani, coaliţia Barisan National fiind la putere în această perioadă, scrie The Guardian.
Mahathir, în vârstă de 92 de ani, care a fost prim-ministru între 1981 şi 2003, a condus coaliţia aflată în opoziţie, Pakatan Harapan, către prima sa victorie de la independenţa Malaeziei în 1957, câştigând o majoritate absolută în parlament. El va fi învestit joi de rege.
Mulţi au sărbătorit pe străzi victoria lui Mahathir: „Suntem atât de fericiţi, este o zi de mândrie pentru Malaezia”, a declarat David Thaiga, un cetăţean în vârstă de 57 de ani.
Victoria lui Mahathir marchează sfârşitul mandatului lui Najib, care se află la putere din 2009 şi a cărui reputaţie a fost afectată de scandalul de corupţie în care 2,6 miliarde de dolari au fost furaţi dintr-un fond guvernamental pe care îl administra, printre care 681 de milioane ar fi ajuns chiar în buzunarele sale.
Este pentru prima dată în istorie când prim-ministrul malaezian nu provine din partidul UMNO şi nu face parte din coaliţia Barisan National. Mahathir era membru UMNO în primul său mandat de prim-ministru şi a jucat un rol-cheie în a-l ajuta pe protejatul său, Najib, să fie ales prim-ministru în 2009.
După scandalul de corupţie al lui Najib, Mahathir a anunţat că îşi înfiinţează propriul partid şi s-a alăturat opoziţiei.
Prezenţa la vot a fost de 76% iar opoziţia a fost pentru prima dată susţinută de minoritatea Malay. De asemenea, tinerii s-au mobilizat pe reţelele sociale pentru a susţine opoziţia.