Act de război, provocare multiplă sau „war game“ strategic?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrurile par să degenereze. Sau, cum ar spune adepţii necondiţionali ai teoriilor multiple ale conspiraţiei, sunt îndemnate cu osârdie să o ia razna.

UPDATE La încheierea reuniunii de urgenţă a NATO din această după-amiază  (la cererea Turciei), Secretarul General al Alianţei, Jens Stoltenberg, a făcut apel la „calm şi la dezescaladarea situaţiei“, adâugând însă şi fraza esenţială: Rămânem solidari cu Turcia.

Este şi poziţia Secretarului General al ONU care a cerut măsuri urgente „pentru calmarea tensiunilor... în speranţa că o examinare credibilă şi completă a incidentului va permite clarificarea evenimentului şi evitarea unei repetări pe viitor... toţi cei care sunt angajaţi într-o activitate militară în Siria şi, mai ales, în raiduri aeriene“ trebuie să facă tot posibilul de a evita asemenea incidente şi „de a evita pierderile civile“.

image

Foarte interesant este că ambasadorul britanic la ONU, preşedintele Consiliului de Securitate în această lună, a afirmat că nicio ţară nu a cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului, incidentul nefiind nici măcar evocat în reuniunea de azi, cu uşile închise, când au fost abordate teme legate de situaţia din Sudan şi din Sudanul de sud. Desigur, a adăugat  ambasadorul Matthew Rycroft, „dacă o ţară va face o asemenea cerere, suntem gata să-i dăm curs“. Singura mişcare relevantă, cel puţin până acum, este o scrisoare oficială adresată de Turcia Consiliului de Securitate în care descrie în amănunţime circumstanţele accidentului.

Ce avem acum?

Concret, o singură certitudine: Turcia (dar şi, imediat, oficialii Federaţiei Ruse) confirmă doborârea unui avion de luptă (tip SU-24, avion multirol) cu cei doi piloţi care au reuşit să se ejecteze.

De aici încolo, începe un raţionament al contradicţiilor totale. Iar din aceste contradicţii, în funcţie de raţionamentele conexe, se poate produce aproape orice în continuare.

Pe de o parte, Federaţia Rusă anuţă că posedă „probe indubitale şi cu confirmare obiectivă independentă” care arată, fără orice urmă de de dubiu posibil, că avionul rus de luptă nu a părăsit niciodată spaţiul sirian. Unde acţion legal, conform acordului de aistenţă Siria-Federaţia Rusă şi posbil de prezentat ca argument valid în faţa oricărei Curţi internaţionale de justiţie.

De cealaltă parte, Turcia, ţară membră NATO, a declarat oficial că avionul rus a violat spaţiul aerian naţional şi că a refuzat să se supună avertismentelor adresate, conform protocoalelor internaţionale de angajament, de către partea turcă, rezultatul fiind distrugerea aeronavei militare ruseşti, cu doi piloţi care s-au ejectat, unul ajungând în teritoriul turcesc, altul în zona controlată de rebelii sirieni turkmeni din regiunea Hatay din sudul Turciei. Acesta din urmă deja executat în condiţii atroce, prin nerespectarea flagrantă a oricăror protocoale recunoscute în zonele de conflict, act de ucidere barbară a unui prizonier de război în termenii Convenţiilor de la Geneva.

Despre ce s-ar putea vorbi?

1. Incident foarte grav şi repetat de frontieră (ar fi vorba despre o repetare a unei incursiuni ruseşti în spaţiul aerian turc, chiar dacă exista în prealabil un avertisment dur de la Ankara conform căruia “ doar partea rusă va fi responsabilă de orice evenimente ulterioare” şi deoarece este vorba despre luarea unui prizonier pe terioriul unui stat NATO)   

2. Act de încălcare a spaţiului aerian turc (implicit, al spaţiului aerian comun al NATO). Caz în care instanţele NATO trebuie să se autoseiseze automat pentru a determina dacă este vorba despre:

a. o greşeală de navigaţie

b. un act de deliberat, ceea ce echivalează cu o agresiune împotriva unui stat membru al Alianţei şi, în principiu, ar ptea duce la activarea Articolului 5 din Tratatul de la Washington.

Pe ce bază se efectuează raţionamentul şi care poit fi probele? Întrebare esenţială al cărei răspuns poate duce la activarea uneia sau alta dintre opţiuni. În primul rând, poate fi vorba despre capturi de ecran de pe radarele civile şi miltare, alături de ceea ce pot oferi înregistrările foarte numeroşilor sateliţi militari blocaţi în orbită geo-staţionară deasupra teatrelor de operaţiuni din Orientul Apropiat.

Dar proba esenţială asupra traiectoriei şi locaţiei avionului ruses urmează să fie dată de cutiile negre de la bordul aeronavei care, la momentul impactului (conform declaraţiei oficiale a ministerului rus al apărării) zbura în acel moment la o altitudine de 6000 m.

În ce condiţii zbura? Întrebare ciudată? Deloc, dacă ne referim la ceea ce statele membre NATO acuză deja de mult timp: zboruri miltare clandestine care pun în periocol fie securitate unor aeronave civile, fie permit “anonimizarea” unor intrări frauduloase în spaţiul aerian al unor ţări membre ale Alianţei.  Sunt acuzate, astfel, în ultima perioadă, nu mai puţin  de o sută de zboruri ilegale ale avioanelor de luptă ruseşti la limita zonei europene . “Avioane fantomă” acuzau cei de la Bloomberg în luna martie a acestui an:

Două bombardiere ruseşti au survolat spaţiul aerian european stingându-şi pe perioada respectivă dispozitivele  transponder pentru a evita de a fi reperate, atingând îndeaporoape coastele Irlandei, determinând turnul de control irlandez să întârzie decolarea uni avion de pasageri şi schimbând în ultimul moment traiectoria altui avion pentru a evita coliziunea cu avioanele ruseşti...incident produs pe 18 februarie şi prezentat oficial de guvernul irlandez...ultimul în serria unei lungi serii de incidente serioase”.  Referire, în ce priveşte Europa, şi la incidente similare petrecute în spaţiul aerian suedez (citat fiind şeful forţelor aeriene suedeze). Dar şi la avertismente similare provenind din Danemarca. Finlanda şi, din nou, Irlanda.

„Zborul fără activarea transponder-ului , operaţiune denumită <<flying dark>> (sau zbor clandestin) pune probleme de securitate deosebite la adresa ansamblului traficului aerian“ – Jens Stoltenberg, Secretar General al NATO

Dar problema cu Turcia este deja cu mult mai complicată. Începând cu luna septembrie, din momentul începerii intervenţiei rueşti pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad, s-au multiplicat şi agravat incidentele de frontieră între Ankara şi Moscova. Pe 3 octombrie, avioane de vânătoatare turceşti au interceptat un avion militar rus în misiune oficială în Siria, acuzat de a fi violat spaţiul aerian al Turciei şi obligat să returneze imediat în spaţiul aerian sirian. Pe 16 octobrie, armata turcă adoborât o dronă de fabricaţie rusă care intrase deasemnea în spaţiul aerian al Turciei. Iar vinerea trecută, fapt demn de rmarcat, ambasadorul rus la Ankara a fost convocat pentru a fi avertizat asupra unpr viitoare “consecinţe serioase” ale operaţiunii de bobardamente ruseşti care, conform autorităţilor tuce, ar fi vizat ţinte din zona majoritar turcofonă din Siria.

Sigur că tensiunile pot evolua, mai ales în contextul în care există douyă elemente deosebit de serioase care trebuie introduse în raţionamentul general. Pe de o parte, ne aflăm, după foarte mulţi ani, în situaţia în care în spaţiul unei singure săptămâni, două state membre NATO se găsesc confruntate cu elemente ofensive reale la adresa securităţii propriului teritoriu. Mai întâi Franţa (cu Preşdintele Hollande care a dec;larat că ţara sa de află “în situaţie de război”), iar acum Turcia care trebuie să decidă dacă va declanşa procedurile de alertă preventivă sau chiar de convocare a Consiliului Alianţei.

Posibil? Sigur că da. Realist? Greu de imaginat în contextul în care, cu puţine zile în urmă, Franţa cerea cooperarea Rusiei în lupta împotriva teroriştilor din ISIS, prin asta reducând considerabi, nivelul de ambiţiilor turceşti care spuneau, de câteva luni, că fără Ankara nu poate exista o soluţie viabilă în lupta anti-teroristă  în Orientul Apropiat în general, din Siria în special.

Începe, din acest moment, o bătălie strict tehnică (grupe de experţi pro şi contra, cum a fost cazul avionului de pasageri doborât în Ucraina, caz rezolvat când jocurile politice erau făcute şi rezultatul a fost consemnat doar în cărţile de istorie)? Sau, dimpotrivă, este creată o nouă formulă majoră de presiune pentru alte negocieri, cele care trebuie să se finalizeze neapărat în cea de-a treia săptămână de decembrie (cele privind eventuala prelungire a pachetului european de sancţiuni împotriva Rusiei)?

Dacă nu este un „casus belli”, atunci ce este? Nimeni nu vrea război, dar toată lumea doreşte o formă de control şi, după datele de acum, din nou ca de atâtea ori în istorie, Turcia poate servi drept argument, detonator sau, pur şi simplu, pion pe o tablă de şah din care, ulterior, ar putea fi exclusă. Toţi ştiu asta, ruşii mai întâi, apoi turcii, reacţionând acum nervoşi la noutăţile neplăcute, cle privind o alianţă care să nu-i mai includă pe termen mediu şi lung în jocul “Noului Mare Orient Apropiat”.

Iar detonatorul nu este în acea regiune, sau poate a fost amorsat acolo, dar a fost detonat în occidentul european. De aici vor veni şi reacţiile, aici se construiesc şi noile alianţe de securitate.

Care va fi, în continuare, peisajul de securitate în zona din care şi noi facem parte, acum după ce Preşedintele Putin a declarat „că nu tolerăm ca asmenea crime să aibă loc!“?

Ce va începe, dincolo de blocarea în imediat a traficului aerian (pentru zborurile turistice ) între cele două ţări, Rusia şi Turcia?

Care vor fi consecinţele pe plan geo-strategic ale acestui „cuţit înfipt pe la spate”, cum caracterizează ruşii acţiunea Turciei?

Sau, de fapt, pe fond, e vorba de o repunere în joc a capacităţilor Turciei de a juca un rol major în noua arhitectură post-conflict în Orientul Apropiat?

Dacă da, ne mai aşteaptă multe lucruri neprevăzute dar, contextual, previzibile. De o parte şi de alta.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite