Spre 2035. Dar altfel: heterodoxiile economice necesare României - să regăsim rolul statului

Tokyo... (Foto: AFP)

Şi România are nevoie de un proiect de ţară. În cazul său, pentru a trece de la o perioadă de creştere economică volatilă ghidată de tactici idiosincratice la una de dezvoltare economică pe baza unor practici heterodoxe. De Lucian Isar

Articol din ediţia FP România nr. 44 (decembrie 2014/ ianuarie 2015). 

În anii '90 s-au pus bazele a ceea ce am experimentat în ultimii 20 ani. Revoluţia soft trebuie să vină şi cu o nouă strategie de ţară.

Cu o creştere în jur de 3% şi cu un aport marginal la bunăstarea medie a cetăţenilor, cea mai mare realizare a anului 2015 poate fi elaborarea şi adoptarea de către clasa politică a unei strategii de ţară pentru orizontul anilor 2035. O parte din axele cuprinse într-o Strategie România 2035 vor viza educaţia, sănătatea, sistemul de pensii, sistemul fiscal, poziţionarea şi reforma administraţiei după modelul unui "stat participativ".

Elaborarea unui asemenea document strategic ar însemna un efort amplu, în care trebuie să participe societatea civilă, mediul de afaceri şi mediul academic – iar pactul respectiv poate fi iniţiat de o forţă cu viziune constructivă, de la Academia Română la mediul politic ori de afaceri sau chiar societatea civilă. Oricum, indiferent cine îşi asumă un asemenea demers nu va avea de-a face cu un exerciţiu uşor, similar cu cele din trecut, deoarece nu va mai merge doar cu traduceri si copy-paste.

România 2035 ar reprezenta proiectul de ţară mult aşteptat pentru a canaliza energiile naţiunii şi pentru a da direcţii majore şi clare de dezvoltare. Mediul de afaceri, societatea în ansamblu au nevoie de ancore credibile pe termen lung pentru a şti în ce direcţie să canalizeze capitalul, atât cel uman precum şi cel financiar.

O strategie de dezvoltare a unei Românii cu diferite grade de libertate diminuate, în urma alegerilor din ultimii ani, va fi un exerciţiu interesant şi stimulativ la nivel intelectual în utilizarea teoriilor şi metodelor heterodoxe propuse pentru dezvoltarea unei naţiuni. România a pierdut grade de libertate nu doar în momentul aderării la Uniunea Europeană, dar şi ulterior, prin negocierea greşită a compactului fiscal, prin privatizările stranii, prin lipsa de capital autohton în anumite sectoare... Pe de altă parte, reţetele economice implementate până acum şi-au dovedit „viabilitatea” – în fapt, au îndepărtat, începând din 1990, dezvoltarea României de cea a Poloniei.

O dezvoltare economică neghidată sau una cu prea multe imixtiuni nu fac decât ca România să experimenteze, similar altor economii sau altor vremuri, excesele pieţei libere ori ale celor controlate. Punctual, criza creditelor în monede exotice, de pildă, este doar o dovadă a lipsei de preocupare pentru reglemetarea practicilor de vânzare şi consiliere în domeniul financiar. Mai generic, lipsa de preocupare pentru completarea lanţurilor de valoare adăugată a împins anumite ramuri industriale către simpla exploatare şi exportul de materii prime. Agricultura în România este un alt exemplu al unei evoluţii fără o strategie naţională.

În economie, teoriile tradiţionale, sau ortodoxe, sunt cele predate în şcoală, aşa numita economie neoclasică. Teoriile economice considerate „heterodoxe” sunt cele diferite de sinteza neoclasică – altfel spus, o pluralitate de abordări adaptate condiţiilor, nevoilor, particularităţilor şi dezideratelor locale.

Nevoia de utilizare a teoriilor şi practicilor heterodoxe în arhitectura economică propusă pentru o Strategie România 2035 vine din:

- gradele de libertate pierdute de România în urma aderării la Uniunea Europeană, la compactul fiscal etc.; 

- lipsa de performanţă a sintezei neoclasice în ultimele experimente globale;

- accentul pus de această pluralitate de concepte pe particularităţile ce derivă din interacţiunile factorilor sociali, culturali, religioşi, politici, istorici, structurali şi instituţionali cu cei economici.

Dificultatea constă, desigur, în a desena o arhitectură care respectă priorităţile naţionale ţinând cont de influenţele şi dezvoltările regionale şi globale. Dar se poate. O serie de naţiuni cu economii emergente care au intrat pe o traiectorie de dezvoltare accelerată după ce au căzut de acord la nivel politic asupra unui proiect de ţară. Astăzi, de la Polonia la Mexic, de la Marea Britanie la Malaezia, de la Qatar la Franţa, au toate câte o strategie naţională – echivalent al cărora trebuie să fie şi Strategia România 2035.

Lucian Isar este economist. 

Heterodoxii economice 

Câteva exemplificări ale utilităţii pluralismului  de teorii în desenarea perspectivelor arhitecturii economice româneşti:

• Statul român nu mai poate construi combinate, dar nici nu poate aştepta ca diferite forme asociative să emeargă de la sine. Fără niciun fel de intervenţie statală, scenariile după care se poate dezvolta o economie sunt multiple: unele pot reprezenta un progres semnificativ, dar numeroase pot fi un regres. Prin urmare, statul român ar trebui să aibă o abordare similară unui investitor strategic, investind doar atât cât să poată să atragă interes şi capital din partea investitorilor privaţi, autohtoni şi straini. Cluj Innovation City, Valea de aeronautică şi mecatronică de la Braşov sunt exemple în acest sens.  
• Nivelul de interes al politicilor economice nu trebuie să se rezume doar la cele macro standard, ci trebuie sa intervină la un nivel intermediar, al aşa-numitelor politici mezzo economice, cum ar fi politicile industriale. În România, o ţară bogată în resurse, politicile industriale sunt cu atât mai necesare cu cât evoluţia haotică a ultimlor 25 de ani a distrus lanţurile de valoare. Doar o aplecare atentă asupra reconstrucţiei acestora şi subvenţionarea ţintită a verigilor lipsă poate contribui la creşterea captării valorii adaugate în ţară.  
• România a intrat în Uniunea Europeană cu o lipsă acută de campioni ai economiei naţionale. Limitarea gradelor de libertate ale decidenţilor români în favorizarea companiilor locale face necesară creativitatea în capitalizarea şi dezvoltarea antreprenorilor autohtoni. În cazul României situaţia e relativ simplă. Limitarea capturii statului, direcţionată spre favorizarea prin caiete de sarcini a companiilor străine, poate stimula rapid dezvoltarea companiilor româneşti. Un exemplu elocvent este situaţia de la Metrorex – care la licitaţii pune condiţii de neîndeplinit de către companiile româneşti de echipamente de transport.