Articol publicat pe platforma Defence Matters.
 
Pentru Putin, armata este un instrument de diplomaţie coercitivă şi de „bullying“ regional: „Rusia nu are nevoie de forţe armate convenţionale pentru a putea lupta împotriva întregului NATO sau a Chinei. Un astfel de război va ajunge foarte repede la cote apocaliptice. Pe de altă parte, forţele militare ruseşti au fost folosite pentru a exercita presiuni şi, în unele cazuri, pentru a invada statele vecine din spaţiul pe care Rusia îl consideră drept sferă sa de influenţă. (...) Capacitatea de a folosi forţele armate împotriva vecinilor este puternică, dar se diminuează. (...) Îşi foloseşte armata ca instrument de diplomaţie coercitivă.“
 
Putin vrea să distragă atenţia Europei şi a Occidentului pentru a avea mână liberă în aşa numita „străinătate apropiată“: „Obiectivele lui Putin în Europa sunt de natură politică. El vrea să ne distragă atenţia, să ne divizeze şi să ne demoralizeze, astfel încât să nu reprezentăm nici un fel de obstacol pentru ce vrea să facă în interiorul Rusiei şi în ceea ce el consideră drept sfera de influenţă a Rusiei - statele post-sovietice, cu excepţia ţărilor baltice. Acestea sunt adevăratele limite ale ambiţiilor sale: controlul politic şi economic asupra acestor ţări. El nu vrea să readucă înapoi Uniunea Sovietică sau un nou imperiu ţarist. În acest context, atunci când contestă ţările NATO, cred că Rusia îşi dă seama că, în principiu, NATO nu poate fi provocată militar. (...) Astfel se îndreaptă spre aceste metode politice non-cinetice (subversiune, dezinformare), dar nu ca avanpremieră a unei operaţiuni militare.“
Rusia poate foarte rar să creeze probleme în Occident, dar poate să exacerbeze, să-i amplifice crizele.
În ciocnirea cu Vestul, Rusia practica o formă de gherilă geopolitică: „Rusia şi-a dat seama că se află într-o competiţie cu un Occident care este mult mai puternic la majoritatea indicilor. Prin urmare, nu poate contesta Occidentul, acolo unde Occidentul este mai puternic, de aceea caută slăbiciunile Occidentului. Slăbiciunile Vestului provin din faptul că reprezintă o constelaţie de democraţii bazate pe supremaţia legii. În esenţă, ceea ce face Rusia este o formă de gherilă geopolitică. Ruşii pot foarte rar să creeze probleme în Occident, dar pot să exacerbeze, să agraveze problemele Occidentului: criza de legitimitate sau ascensiunea liderilor populişti a căror principală pretenţie este că sunt diferiţi de ceilalţi politicieni. Ce fac ruşii este să folosească orice mijloace aflate la dispoziţia lor.“
 
Iată contextul în care Putin a creat un fel de „stat al mobilizării“: „nu există niciun aspect al societăţii ruse care să nu poată fi folosit, cooptat, mobilizat de stat pentru propriile sale scopuri. (...) În general, este o campanie care nu este foarte coordonată de la centru. Se operează foarte mult în logica unui antreprenoriat politic individual. Oamenii fac lucruri care cred că plac sau sunt dorite de Kremlin. În Occident, vedem o gamă întreagă de actori - de la ofiţeri de informaţii la oameni de afaceri - care au tot felul de iniţiative care servesc agendei Kremlinului. (...) Vulnerabilităţile pe care le are fiecare ţară sunt foarte specifice contextului respectiv. În unele ţări este vorba de niveluri ridicate ale corupţiei şi asta mă îngrijorează în Cehia. Ceea ce avem aici este o problemă semnificativă de corupţie despre care nu se vorbeşte suficient. Iar această situaţie oferă ruşilor anumite puncte de presiune. "
 
Unul dintre obiectivele centrale ale Rusiei cu un impact profund asupra securităţii europene ar fi un nou aranjament de tip Ialta: „Putin vrea o înţelegere, o reluare a discuţiilor de la Yalta. El doreşte linii clare care să delimiteze teritoriul şi sfera de influenţă a Rusiei. Dacă ar obţine aşa ceva, presupun că ar fi dispus să oprească multe dintre activităţile distructive.“
Putin vrea o înţelegere, o reluare a discuţiilor de la Yalta. 
Lecţii pentru România: „În opinia mea, România trebuie să se concentreze pe trei lucruri. În primul rând, trebuie să-şi consolideze apărarea în faţa manipulării interne ceea ce presupune să urmărească atent banii ruseşti care se strecoară în investiţii şi să confrunte mult mai direct corupţia care este un multiplicator pentru orice manipulare străină. Cu alte cuvinte, consolidarea apărării non-cinetice. În al doilea rând, România trebuie să construiască relaţii mai bune cu state din Europa de Sud-Est şi Central-Europeană. O astfel de solidaritate este crucială. Ceea ce nu avem este solidaritatea la presiunea non-militară. Dacă Europa ca întreg nu va putea să ofere solidaritate, ar trebui să începem să căutăm grupuri şi blocuri care să-şi poată oferi reciproc solidaritate. În al treilea rând, România ar trebui să se asigure că este o voce care susţine unitatea ţărilor europene şi occidentale în NATO şi în Uniunea Europeană. Orice dezbateri privind viitorul NATO şi al UE, trebuie purtate fără a periclita în nici un fel unitatea Occidentului în faţa Rusiei.“
 
Mark Galeotti este senior researcher la Institutul de Relaţii Internaţionale din Praga. Mai sus am prezentat câteva extrase din intevenţia sa în cadrul proiectului intitulat „Dialoguri cu Rusia pentru o nouă generaţie de experţi“ derulat de ESGA.
 
Articol publicat pe platforma Defence Matters.