Interviu publicat pe Defence Matters.

Spuneţi deseori că în timpul stabilizării Irakului în 2007/08 au contat preponderent ideile. Ce „mari idei“ sunt încă relevante pentru Orientul Mijlociu post ISIS?
 
Am încercat să subliniez că bătălia care contează cel mai mult în lupta împotriva Statului Islamic este de fapt bătălia de după bătălia militară, bătălia de după eliberarea Mosulului. După înfrângerea ISIS, revenim la o competiţie pentru putere şi resurse. În acest context este esenţială instituirea unui aranjament de guvernare suficient de reprezentativ pentru toate aceste elemente etno-sectare foarte diferite, care să răspundă eficient în limita mijloacelor disponibile şi, în acelaşi timp, să asigure drepturile minorităţilor şi domnia majorităţii. Aceasta secvenţă are o importanţă crucială. Dacă acest lucru poate fi atins, atunci vom putea  evita restabilirea unui teren fertil predispus extremismului şi apariţiei unui ISIS 3.0.
 
Am încercat, de asemenea, să subliniez că în Irak ce a contat cel mai mult a fost infuzia de idei, care s-a reflectat în schimbarea strategiei, nu doar în suplimentarea forţelor. Şi ideile mari trebuie să fie corecte. Acest tip de efort necesită o campanie civilo-militară cuprinzătoare în care înfrângerea inamicului este vitală, dar nu este suficientă. Suficienţa necesită reconciliere şi restabilirea unei guvernanţe adecvate, a serviciilor de bază, a oportunităţilor educaţionale, a economiei locale, a domniei legii; toate aceste dimensiuni sunt necesare şi dacă ne uitam la slide-ul care rezuma elementele centrale ale campaniei de stabilizare a Irakului din perioada 2007-2008, veţi vedea că doar câteva dintre acestea ţineau efectiv de componenta militară. Restul ţine de politică, guvernare, domnia legii, economie. Toate aceste componente sunt necesare şi sunt cele care definesc ceea este suficient, dincolo de elementul militar al unei strategii particulare.
După înfrângerea Statului Islamic încă vor exista elemente care au internalizat resentimente, care se simt alienate în societate şi care ar putea deschide calea către o nouă versiune de ISIS.
Ceea ce mă îngrijorează este că după înfrângerea ISIS încă vor exista elemente care au internalizat resentimente, care se simt alienate în societate şi care ar putea deschide calea către o nouă versiune de ISIS. Să ne amintim că ceea ce s-a realizat în perioada 2007-2008, reducerea dramatică a violenţei cu aproximativ 80-85%, a fost susţinută şi consolidată pentru o perioadă trei ani şi jumătate. Ulterior acţiunile extrem de sectare ale liderului irakian, ale premierul Maliki, au fost cele care au desfăcut, au anulat multele sacrificii pe care le-am făcut pentru a ajunge la acele progrese.
 
În istoria contra-insurgenţei, „etalonul aur“ rămâne campania britanică din Malaya (1948-1960). Dar, pe măsură ce privim spre un viitor în care tendinţa de a lucra prin intermediul actorilor locali ca reţetă preponderentă de stabilizare pare tot mai răspândită, oare nu ar trebui să ne uităm mai mult la campania din Oman (1962-1976)?
 
Campania de contra-insurgenţă desfăşurată de Oman a fost sclipitoare şi merită studiată. Este, de fapt, unul dintre studiile de caz pe care le-am studiat cu atenţie. Dacă ne uităm la ceea ce au făcut britanicii şi sultanul, vom regăsi toate elementele unei campanii civilo-militare superbe - restabilirea guvernării locale, instruirea şi echiparea forţelor de securitate locale, reconstrucţia infrastructurii deteriorate, restartarea serviciilor de bază etc. 
 
Cei care doresc să ştie mai multe despre acest lucru pot citi o carte încântătoare a lui Sir John Akehurst care a fost Adjunctul Comandantului Suprem al Forţelor Aliate atunci când am avut privilegiul de a fi asistent special al SACEUR, generalul Galvin. El a participat în această campanie pe care ulterior a relatat-o într-o carte intitulată We Won a War. Si arată cum pe atunci foarte tânărul sultan din Oman a executat o campanie civilo-militară eficientă. Sultanul guvernează şi astăzi fiind un lider pe care l-am descris drept un Lee Kuan Yew al Orientului Mijlociu. El şi-a condus ţara exemplar. S-a dovedit a fi un lider admirabil şi un partener extraordinar pentru britanicii care vroiau să consolideze succesul unei campanii de manual. Cu siguranţă mi-aş fi dorit să am pe cineva precum sultanul Qaboos ca partener al meu în Irak sau Afganistan.
 
Asistăm la o resurgenţă a revizionismului practicat de marile puteri.
 
Cred că aşa-numita ordine internaţională bazată pe reguli se află sub cea mai mare presiune de la sfârşitul Războiului Rece. Opinia mea este că organizaţiile multinaţionale şi instituţiile financiare înfiinţate în urma celui de-al Doilea Război Mondial, precum şi normele şi principiile care au guvernat, în general, relaţiile dintre state de atunci, au servit lumea în mod rezonabil. Ordinea internaţională bazată pe reguli trebuie susţinută, menţinută, apărată de cei care vor să o submineze, să schimbe sau să nu-i respecte regulile.
Ordinea internaţională bazată pe reguli trebuie susţinută, prezervată, apărată de cei care vor să o submineze, să schimbe sau să nu-i respecte regulile.
Vedem foarte clar ce întreprind diferite ţări în jurul lumii, că aşa-numitele puteri revizioniste nu sunt mulţumite cu statu-quo-ul şi ar vrea să-l schimbe. În unele cazuri, motivele sunt legitime. De exemplu, dorinţa Beijingului ca drepturile sale de vot în cadrul FMI să reflecte realitatea puterii economice a Chinei contemporane. În alte cazuri,  vedem cu adevărat că Rusia şi Iranul încearcă să se afirme agresiv în regiunile lor.
 
Cum vedeţi tendinţele din mediul operaţional şi efectele lor asupra modului în care se vor purta războaiele viitorului?
 
Cred că mai există o altă dinamică foarte importantă, dincolo de resurgenţa competiţiei dintre marile puteri şi aceasta este probabilitatea ca războaiele  viitorului să fie purtate în zone suprapopulate, în care vor exista mulţi civili, preponderent în zone urbane. Este foarte puţin probabil să vedem o reluarea a campaniei Furtună în Desert (Desert Storm), care a fost, în esenţă, un război clasic, simetric, purtat în mijlocul deşertului, cu foarte puţini civili pe câmpul de luptă, o situaţie ideală pentru armata americană.
Războaiele viitorului o să fie purtate în zone suprapopulate, preponderent urbane. Este puţin probabil să vedem o reluarea a campaniei Furtună în Desert (Desert Storm).
Cealaltă dimensiune care este în curs de dezvoltare şi este atât de importantă acum este apariţia unui nou câmp de bătălie - spaţiul cibernetic. Şi vorbim despre efortul de a degrada sau chiar de a învinge capabilităţile adversarului prin activităţi în spaţiul cibernetic şi în spectrul electromagnetic. Această nouă eră deschide tot felul de oportunităţi şi provocări. Adevărul este că SUA sunt cu siguranţă printre cei mai capabili actori în noua arenă, dar în acelaşi timp şi printre cei mai vulnerabili datorită conectivităţii existente în societatea americană, dar şi a fenomenului Internet of Things.
 
Vedem şi multe dintre elementele din trecut care revin în actualitate - extremismul religios, insurgenţa, acţiunile de gherlă, atacurile teroriste, dar elementul suplimentar care este nou ţine de ascensiunea roboţilor în domeniul militar. Avem deja sisteme fără pilot şi tot mai mult vom avea sisteme autonome fără pilot. Apariţia acestor elemente deschide tot felul de noi oportunităţi până la punctul în care ne putem imagina sisteme semi-autonome care luptă împotriva sistemelor semi-autonome ale inamicului. Cu toate acestea, cred că, în cele din urmă, războiul va rămâne un efort uman; în plus, cauzele războiului sunt mai degrabă legate de natura umana decât de progresele tehnologice.
 
În vară, Administraţia Trump şi-a regândit opţiunile pentru regiunea Af-Pak. Ce înseamnă să câştigi în Afganistan? Cum definim victoria?
 
Susţin ferm decizia administraţiei de a furniza resurse suplimentare efortului din Afganistan asigurându-se totodată că la nivel operaţional există întreaga autoritate de a folosi mijloacele aeriene de înaltă precizie împotriva insurgenţilor care atacă forţele guvernamentale afgane. 
Victoria în Afganistan înseamnă să ne asiguram că Al-Qaeda, ISIS şi alte grupări extremiste transnaţionale nu pot transforma Afganistanul în tipul de adăpost pe care Al-Qaeda l-a avut înainte de 11 septembrie.
A „câştiga“ în Afganistan înseamnă să ne asiguram că Al-Qaeda, ISIS şi alte grupări extremiste transnaţionale nu pot transforma Afganistanul în tipul de adăpost pe care Al-Qaeda l-a avut atunci când atacurile de la 11 septembrie au fost planificate şi pregătite acolo. Acest lucru ar putea, desigur, să însemne că o să fim implicaţi în Afganistan pentru o perioadă considerabilă de timp. Dar în cazul în care costul unui astfel de angajament este sustenabil, atunci cred că acest lucru este justificat.
 
Pakistanul este în mod clar foarte important în această încercare. Şi sper că sanctuarele teritoriale pentru talibanii afgani, reţeaua Haqqani şi alte grupări extremiste şi insurgente de pe teritoriul pakistanez vor fi eliminate.
 
Generalul în retragere David H. Petraeus este preşedintele Institutului Global KKR. Înainte de a se alătura KKR, Generalul Petraeus a servit peste 37 de ani în armata americană, inclusiv în poziţia de comandant al forţelor coaliţiei din Irak, a condus Comandamentul Central  al SUA şi forţele coaliţiei din Afganistan. După cariera militară, generalul Petraeus a fost directorul CIA.
 
Generalul Petraeus a vizitat Bucureştiul pentru a participa la Good Governance Summit (4-5 Mai) organizat de Strategikon. Interviul a fost realizat de Octavian Manea.