Despre drepturile omului preferate de dictatorii lumii

În ciuda aparenţelor, există şi un segment al drepturilor omului care este preferat de dictatorii de pe mapamond, după cum consemnează ediţia internaţională Foreign Policy. Sinteză de Ana Budeanu

În ultima perioadă, în domeniul drepturilor omului, o nouă categorie a acestora preia linia întâi – drepturile culturale, potrivit  ediţiei internaţionale a Foreign Policy. 

Farida Shaheed, raportor special ONU pentru drepturile culturale doreşte să lanseze un studiu ce priveşte practicile de PR ce afectează diversitatea culturală şi dreptul popoarelor de a-şi alege stilul de viaţă. Acest anunţ vine şi în urma vizitei acesteia în Vietnam unde a discutat problema tobei Cong – un artefact cultural unic folosit pentru a distra turiştii. Shaheed a fost de părere că guvernul ar trebui să protejeze toba de ”folclorizare” – o încălcare importantă a drepturilor culturale a popoarelor indigene.

Aceste discuţii tind să aibă prioritate în ciuda faptului că Vietnam, de exemplu, se transformă încet-încet într-unul din statele din Asia de sud-est cu probleme foarte mari în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului, devenind chiar ”cea mai mare închisoare pentru apărătorii drepturilor omului ţi activişti”, după părerea lui Robert Abbott, cercetător Amesty International Vietnam.

De-a lungul istoriei Consiliului Drepturilor Omului ONU, criticii au ridiculizat disponibilitatea acestuia de a ceda  dictatorilor ce erau membri, mulţi fiind de părere că şi această prevalenţă a discuţiilor spre drepturile culturale face parte dintr-un trend de ”inflamare” a conţinutului drepturilor omului. Tentative de până acum au inclus dreptul la taxa financiară globală, drept la ajutor străin etc.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a inclus 30 de prevederi dintre care 18 au fost considerate drepturi ce impuneau obligaţii imediate din partea statelor, iar 12 au fost prevederi sociale, economice si culturale aspiraţionale.Până în 2013, au ajuns să fie discutate 676 de prevederi dispersate în varii documente internaţionale, de la drepturi individuale, colective până la drepturi referitoare la mediu.

Problema în discuţie nu pare să fie atât faptul că sunt drepturi noi pentru diverse grupuri de oameni ci dorinţa de a le legifera pe toate la nivel internaţionale şi, practic, de a pune drepturi relativ importante la acelaşi nivel cu drepturile fundamentale. De asemenea, dictatorii folosesc această oportunitate pentru a-şi avansa agendele şi pentru a-şi crea o imagine publică bună, cum a fost cazul Cubei care, deşi refuză vizite din partea reprezentanţilor speciali ONU, acceptă vizita raportorului special al Consiliului pentru dreptul la hrană. Cuba protejând astfel un drept în timp ce trece cu vederea politicile şi acţiunile ce încalcă multe alte drepturi importante.

La Conferinţa ţinută de Grupul pentru Libertatea Drepturilor ţinută în faţa Parlamentului Danez, au fost mai multe păreri exprimate în favoarea stopării proliferării drepturilor omului. 

Ana Budeanu este juristă. A absolvit un master de Drepturile Omului la Universitatea Nottingham din Marea Britanie.