Canalul Nicaragua – supapa de legătură între Vest şi Rest

Canalul Nicaragua: trei rute posibile

Mutarea centrului de putere în Oceanul Pacific a atras după ea şi redesenarea hărţii marilor puteri din regiune. Dacă până în 1999 SUA deţineau controlul asupra canalului Panama, în prezent, China construieşte o nouă rută navală care interconectează cele două oceane ale lumii. Se spune că cine controlează strâmtorile, controlează rutele de acces care pot scurtcircuita aprovizionarea unui stat.

Recenta vizită a preşedintelui Xi Jinping în America a produs numeroase mutări strategice pe tabla de şah a continentelor americane. Parteneriatele economice încheiate cu Mexic, Costa Rica, Trinidad – Tabago şi proiectul de construcţie a canalului Nicaragua – care se face sub tutela firmei chineze H.K. Nicaragua Canal Development Investement – au ca scop balansarea puterii americane în America şi accentuarea proeminenţei Chinei la nivel global.

În 1849 Statele Unite îşi exprimau dorinţa de a construi un canal prin Nicaragua care să unească apele Oceanului Atlantic cu cele ale Pacificului şi care să-i ranforseze puterea în regiune. Visul american a devenit, în prezent, visul chinez şi va fi realizat în decurs de 11 ani, cu un cost de 30 de miliarde de dolari.

 Canalul Nicaragua este un proiect ambiţios care vrea să lege Oceanul Atlantic de Oceanul Pacific şi care va deveni, inevitabil, rivalul canalului Panama. Walmaro Gutierrez (membru al guvernului nicaraguan) afirma că „marele canal deschide calea de a ne transforma în inima comerţului regional. Este oportunitatea de a reduce sărăcia, şomajul şi de a închide prăpăstiile sociale şi inegalitatea”.

„Va fi cel mai mare proiect din America Latină din ultimii 100 de ani”, afirmă Ronald Maclean - directorul din Managua al proiectului.

Nicaragua este una dintre cele mai sărace ţări din America Latină, iar canalul promite dublarea PIB-ului pe cap de locuitor şi crearea unor locuri de muncă ce ar putea scoate statul nicaraguan din impasul economic în care se află şi să-l transforme într-un pion important în America.

Jacinto Suarez, politician din Nicaragua, afirma că „una dintre bogaţiile cele mai mari ale Nicaraguei este poziţia sa geografică, de aceea, această idee (n.r. a canalului Nicaragua) a fost vehiculată. Datele arată că transportul maritim creşte în mod constrant şi acest lucru îl face fezabil.”

Megaproiectul Nicaragua prevede construcţia unui canal de 270 de km, o rută feroviară, un aeroport, o conductă petrolieră, două porturi şi câteva regiuni de liber--schimb, amplasate de-a lungul canalului. Se preconizează că noul canal Nicaragua va prelua 4,5% din traficul comercial maritim, va dubla PIB-ul pe cap de locuitor al statului gazdă, va face mai vizibilă proiecţia puterii chineze la nivel mondial şi, prin contrast, va diminua puterea SUA în America Latină. Canalul este construit pentru a suporta transportul noii generaţii de ambarcaţiuni comerciale de tipul celor post-Panamax sau Triple E (pot transporta mai mult de 18.000 de containere, adică o capacitate cvadruplă faţă de ambarcaţiunea Panamax). Panamax este denumirea purtată de cele mai mari ambarcaţiuni comerciale care tranzitează canalul Panama şi suportă o cantitate de aproximativ 4.500 de containăre.

Pe de altă parte, scepticii susţin că proiectul este inutil din cauza proximităţii faţă de canalul Panama şi a efectelor pe care le poate genera asupra mediului – avându-se în vedere că va fi conectat la cea mai importantă sursă de apă dulce a Nicaraguei: Lacul Nicaragua. „Există alternative de a lega un ocean de altul, dar nu există alternative de a curăţa un lac după producerea unui dezastru. Nu avem un alt Lac Nicaragua”, susţine Jaime Incer, un reputat ecolog din Nicaragua.

Alte voci susţin că dimensiunea mare a canalului, dublă faţă de cel din Panama, îl va face mai puţin competitiv. Mărimea acestuia „va solicita costuri de îngrijire mai mari”, afirmă Eduardo Lugo, consultant panamez care este implicat în proiectul de extindere a canalului Panama.

Construcţia canalului a realimentat conflictul dintre Nicaragua şi Costa Rica. Oficialii din Costa Rica denumesc proiectul drept „faraonic”şi a dus la resurecţia nemulţumirilor privind împărţirea apelor teritoriale.

Statul chinez se detaşează de acest proiect, lăsându-l pe umerii omului de afaceri Wang Jing, deţinătorul companiei de telecomunicaţii Xinwei Telecom Enterprise Group. Discursul acestua pledează pentru construcţia unei rute alternative canalului Panama, deoarece „comerţul mondial s-a dezvoltat atât de mult, astfel încât, în prezent, are nevoie de un nou canal (...) Canalul Panama nu este suficient pentru comerţul realizat în mod curent între Est şi Vest”, susţine Wang Jing.

Având în vedere importanţa strategică pe care statul chinez ar obţine-o în regiunea Americii, în general şi pe această ruta navală de acces, în particular – prin concesionarea canalului pe un termen de 100 de ani (cum se vehiculează) – este greu de crezut că statul chinez nu s-a implicat în proiectul Nicaragua.

China doreşte să construiască o rută feroviară (un”mega-canal uscat”) prin Columbia care să-i permită „noului motor” al economiei mondiale controlul asupra rutei de acces ce interconectează Oceanul Atlantic de Oceanul Pacific, iar acest lucru nu face credibilă neimplicarea statului chinez în construcţia canalului.

China a devenit cel mai mare investitor din America Latină şi o ameninţare directă la adresa SUA, penetrând sfera sa de influentă. Alegerea Nicaraguei ca stat care să fie travesat de canalul interoceanic ce desparte Vestul de Rest, nu a fost întâmplătoare. Chiar dacă planurile chineze se suprapun peste cele americane din secolul al XIX-lea, nu trebuie pierdut din vedere faptul că Nicaragua a dezvoltat relaţii bune cu Taiwanul. Având în vedere politica de sabotare a prietenilor Taiwanul de către  China, parteneriatul cu Nicaragua poate părea paradoxal. Cu toate acestea, nu trebuie ignorată strategia Chinei în America Latină – de îngrădire a Statelor Unite şi de diminuare a importanţei sale pe continentul american – care primează ca importanţă faţă de problema Taiwanului.

În plus, Nicaragua şi SUA s-au intersectat istoric într-un situaţie sângeroasă, din care Statele Unite au ieşit şifonate. Se afirmă că declinul Nicaraguei şi căderea pe poziţia a doua în ierarhia celor mai sărace state latin americane au fost cauzate de intervenţia americană în susţinerea conducerii dictatoriale a familiei Somoza. „Nicaragua s-a aflat în declin până ce a ajuns a doua cea mai săracă ţară a emisferei, după Haiti – care deţine şi premiul de a fi prima ţintă a intervenţiei SUA din secolul trecut; Nicaragua este a doua” afirmă Noam Chomsky, în lucrarea sa „State eşuate”.

În prezent, chiar dacă nu se ştie ruta exactă a noului canal care va interconecta Vestul de Est, se ştie sigur că acesta va fi găzduit de Nicaragua. Readucerea unui proiect american în prim plan, de către o companie chineză, este ca o mânuşă aruncată de China Statelor Unite şi o atenţionare asupra faptului că statul chinez poate juca un rol la fel de important în America, pe cât este cel jucat de SUA în Asia.

Andreea Cristina Brînză, absolventă a Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Studii de Securitate, intern Foreign Policy România.