Între ceilalţi competitori s-au aflat fostul ombudsman Saša Janković, fostul ministru de externe Vuk Jeremić, care candida în toamna trecută la poziţia de secretar general al Naţiunilor Unite, sau ultra-naţionalistul Vojislav Šešelj, acuzat de crime de război, dar achitat în 2016 de Tribunalul de la Haga.

Vučić şi-a început, de altfel, parcursul politic ca aghiotant al lui Šešelj şi ministru al informaţiilor în ultimul guvern al lui Slobodan Milošević. Azi, profilul său e cu totul diferit. Partidul pe care-l conduce – Srpska Napredna Stranka (SNS) – e afiliat la familia PPE, iar el e considerat pro-european.

Coerenţa identităţii partizane nu e chiar prima grijă a lui Vučić. În campanie, el a fost sprijinit atât de fostul cancelar social-democrat Gerhard Schröder, cât şi de preşedintele rus Vladimir Putin, care l-a primit la Kremlin la două zile după ce o avusese drept oaspete pe Marine Le Pen, candidata extremei drepte din Franţa.

Pro-european nu înseamnă şi pro-atlantist. Convertirea politică a noului preşedinte nu e decât parţială. De fapt, SNS urmează opinia dominantă din Serbia. Un sondaj recent arăta că 84% dintre cetăţenii sârbi sunt împotriva aderării la NATO. Bombardamentele americane împotriva lui Milošević nu se uită uşor.

Cel mai bizar adversar în calea lui Vučić s-a dovedit a fi un student, care a debutat în politică anul trecut, la locale. Pe numele său Luka Maksimović, acesta şi-a inventat o identitate „de scenă”: Ljubiša Preletačevic „Beli”. De fapt, „preletač” e numele folosit de sârbi pentru a desemna politicianul traseist, iar „beli” înseamnă „alb” sau, după caz, „pur”.

Ironia nu se opreşte aici: partidul domnului Pur Traseistescu se cheamă Sarmu Probo Nisi, care s-ar traduce prin: „N-aţi înfulecat sarmaua”. Avem de-a face cu un mod de contestare a politicii similar cu cel deja conceput în Islanda de Best Party, formaţiunea care câştiga – în mod neaşteptat – primăria din Reykjavik în 2010, cu actorul Jón Gnarr în frunte.

Dacă islandezii promiteau prosoape gratuite la piscină şi grădină zoo pe aeroport, Maksimović le-a spus alegătorilor să-şi pună banii direct în portofelul lui, a anunţat că va crea o mare în Serbia şi o secţie de spital unde vor fi eutanasiaţi toţi bătrânii. Gnarr & co. foloseau drept imn melodia Simply the best a Tinei Turner, iar sârbii cântă manele din Balcani.

Pariul e, de fapt, acelaşi: subminarea prin ironie şi umor negru a ipocriziei elitelor politice. Nu a fost suficient pentru a forţa organizarea unui al doilea tur. Ljubiša Preletačevic „Beli” s-a clasat abia al treilea, după Vučić şi Janković. În acest moment, SNS are toate pârghiile puterii. Unii sârbi se tem deja de o derivă autoritară.